Prima pagină » Sanatate » Trombofilia în sarcină poate crește riscul de complicații! Iată de ce este important să nu o neglijezi!

Trombofilia în sarcină poate crește riscul de complicații! Iată de ce este important să nu o neglijezi!

05 iun. 2025, 10:42,
Redacția BZI în Sanatate

Trombofilia în sarcină reprezintă o tulburare de coagulare a sângelui care poate duce la formarea cheagurilor de sânge, crește riscul de complicații atât pentru mamă, cât și pentru făt. Aceste cheaguri pot afecta fluxul de sânge către placentă, ducând la întârzierea creșterii fetale, naștere prematură sau avorturi spontane repetate.

Sarcina este cunoscută drept o perioada cu risc crescut în ceea ce privește coagularea sângelui. Mai mult decât atât, este cunoscut faptul că problemele de trombofilie în sarcină sunt o cauză majoră a opririi din evoluție a embrionilor.

Trombofilia în sarcină poate crește riscul de complicații

Trombofilia este o stare dobândită sau cel mai frecvent, moștenită, care crește coagulabilitatea sângelui, putând duce la formarea de cheaguri care pot avea consecințe importante asupra sarcinii. Trombofilia crește rsicul de tromboză venoasă profundă, cheaguri la membrele inferioare, embolie pulmonară și accident vascular cerebral.

Trombofilia poate cauza complicații fetale, cum ar fi întârziere de creștere intrauterină, naștere prematură, nașterea unui făt mort și avorturi recurente. De asemenea, trombofilia poate duce la preeclampsie, adică creșterea tensiunii arteriale și proteine în urină, desprinderea placentei de peterele uterin și dificultăți la naștere. Aceasta poate fi ereditară (mutații genetice) sau dobândită, de exemplu sindromul antifosfolipidic.

De cele mai multe ori, trombogilia este o afecțiune moștenită, în acest context prevenirea este aproape imposibilă. Tot ce se poate face pe perioada sarcinii este monitorizarea atentă a gravidei pentru a preveni situații ce pot pune în pericol atât viața viitoarei mame, cât și viața fătului. Pentru pacientele cu trombofilie fumatul este strict interzis. De asemenea, se recomandă exercițiile fizice ușoare pentru a evita luarea în greutate.

Trombofilia este o afecțiune care nu prezintă simptome sau semne sugestive. Istoricul familial și medical sunt factorii care trebuie urmăriți. E greu de spus care sunt simptomele trmbofiliei. O problemă de trombofilie în sarcină este adesea identificată după ce pacienta a avut una sau mai multe oprite din evoluție.

Cum se monitorizează o gravidă cu această afecțiune

În mod normal, monitorizarea gravidelor care au fost diagnosticate cu forme severe de trombofilie se face lunar, sau chiar și de două ori pe lună. Monitorizarea presupune atât efectuarea unei ecografii, cât și efectuarea analizelor pentru trombofilie. În cazul în care gravida are o formă de trombofilie mai puțin severă, monitorizarea se poate face și la o lună și jumătate sau chiar la două luni.

În cazul trombofiliei în sarcină, tratamentul se stabilește în funcție de gradul de severitate al bolii, simptomele pacientului, dar și starea ei de sănătate, inclusiv de dezvoltarea sarcinii.

În general, trombofilia în sarcină se tratează cu antiagregante plachetare, aspirina de pildă. Atenție încă în cazul aspirinei, aceasta este contraindicată atât după săptămâna 28 de sarcină, cât și după naștere, în cazul în care proaspăta mămică prezintă simptomatologie de trombofilie.

Se pot administra și anticoagulante, precum este heparina. În cazul în care medicul stabilește că este nevoie de administrare de heparină, gravida trebuie să fie internată.

Tratamentul pentru trombofilie injectabil cu heparină trebuie întrerupt cu cel puțin 12 ore înainte de naștere. Prin urmare, trombofilia în sarcină prezintă riscuri pentru mamă, dar și pentru făt, în anumite cazuri.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă
Polițiștii verifică un incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, după apariția online a unei fotografii în care un elev de 13 ani ține în mână un cuțit. Un elev de 13 ani de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost identificat de polițiști după ce pe o platformă de socializare a […]
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
24 octombrie 2026
24 octombrie 2026