Zilele trecute, deloc întâmplător și deloc dezinteresat, Nicușor Dan, aducând elogii eseului întocmit de Marius Iacob împotriva lui Călin Georgescu, prezentat drept rechizitoriu, s-a referit și la munca magistraților români. Și a afirmat textual că aceștia muncesc de trei ori mai mult decât media europeană. Este o minciună sfruntată pe care se cuvine să o demontăm.
Acest enunț a fost făcut public de președintele numit al României, în contextul în care acesta a salutat cu căciula până la pământ acuzațiile din respectiva poveste științifico-fantastică numită rechizitoriu, prezentată la o importantă televiziune de știri timp de o oră de procurorul general al României, Alex Florența. Cel care, anterior, și-a dovedit slugărnicia față de „sistem” atunci când a pus sub urmărire, timp de luni bune de zile, o judecătoare pentru simplul fapt că aceasta ar fi fost contactată de inamicul public numărul unu al bravei noastre justiții, Călin Georgescu.
În paranteză fie spus, procurorul general s-a erijat în avocatul entuziast al unui act de acuzare elaborat de un subordonat care și astăzi încă o caută inutil pe Elodia, încălcând astfel o serie întreagă de norme profesionale și morale, motiv pentru care a și fost reclamat de Apador-CH la CSM. Ei bine, Nicușor Dan a venit și el cu propriul aport de elogii și a profitat de ocazie pentru a lansa în spațiu o minciună sfruntată: cum că magistrații din România muncesc de trei ori mai mult decât omologii lor din Europa. Care este realitatea?
Să începem cu jumătatea plină a paharului lui Nicușor Dan. În România sunt judecate, în medie, în primă instanță, șapte cauze civile la o sută de locuitori. O statistică care îi plasează pe magistrații noștri, din punctul de vedere al volumului de muncă, peste media europeană. În schimb, în ceea ce privește cauzele civile, în UE sunt judecate, în medie, două la 100 de locuitori, în timp ce în România media este de 1,92 de cauze civile.
Ceva mai slab stă România în ceea ce privește cauzele administrative, în raport cu Uniunea Europeană. În ceea ce privește rata de soluționare prin hotărâri definitive, în România, rata de soluționare este 96% pentru cauze penale și 97% pentru cauze civile și administrative. Cam aceasta este și rata mediei în Uniunea Europeană. Tot în ceea ce privește volumul de muncă, România are 22,9 judecători profesioniști la 100.000 de locuitori, în timp ce în Uniunea Europeană media este de 17,8. Ceea ce înseamnă că în UE volumul de muncă este mai mare.
În general, conform statisticilor și analizelor unor organizații independente de la nivel european, România are unul dintre cele mai slabe sisteme judiciare din Europa. Al cincilea cel mai slab. Îmi permit să mai adaug faptul că, în materie penală, încărcarea judecătorilor este relativ mare, întrucât partenerii lor, cu care stau strâns îmbrățișați în CSM și, din păcate, și în instanțele de judecată, respectiv procurorii, construiesc un număr foarte mare de dosare fără probe sau cu probe precare, servind grupuri de interese nelegitime de la nivel central și local și, pe de altă parte, din lipsă de profesionalism, încarcă în mod obișnuit dosarele penale cu informații inutile pe care încearcă să le servească judecătorilor drept probe.
Și, cinstit vorbind, întreg sistemul este relativ dat peste cap prin nenumăratele erori introduse de Cătălin Predoiu, în colaborare cu Monica Macovei, în cele patru coduri: civil, de procedură civilă, penal și de procedură penală. Așa cum reiese cu claritate din sutele de decizii ale Curții Constituționale, prin care s-a încercat zadarnic corectarea acestor erori.
Întreaga dispută legată de volumul de muncă al judecătorilor și procurorilor a fost generată de o altă statistică la nivel european, cea pe care am prezentat-o în două analize anterioare, legată de salariile și pensiile acestora, care sunt în mod indiscutabil cele mai ridicate din Europa. Situația fiind agravată și de sistemul legislativ, care le permite procurorilor și judecătorilor să iasă la pensie mult mai devreme decât omologii lor din alte state.
Pornind de la situația economică extrem de precară a României, de la obsesia lui Ilie Bolojan de a economisi cât se poate de mult în toate direcțiile, umblând în special la veniturile oamenilor și neglijând cu desăvârșire investițiile menite să accelereze morișca economică, a fost, în cele din urmă, elaborat și un set de măsuri care îi vizează pe procurorii și judecătorii care țin morțiș să se numească la pachet magistrați și care este de așteptat să fie respins la Curtea Constituțională, având și un aviz negativ al CSM, respingere care să genereze demisia lui Ilie Bolojan, așa cum acesta s-a angajat.
Ei bine, în tot acest context destul de încurcat și, în mare măsură, inflamat, Nicușor Dan a găsit de cuviință să-și iasă din prelungita sa expectativă și să se pronunțe asupra unei probleme de mare interes care frământă societatea românească, fiind alimentat și de pretextul inculpării penale a lui Călin Georgescu, președintele ales, pentru „complicitate la o tentativă îndreptată împotriva ordinii constituționale”.
Nicușor Dan nu a ieșit tam-nesam la rampă. El are pe căciulă două probleme mari cât Palatul Cotroceni, care, mai devreme sau mai târziu, se vor transforma și ele în dosare penale. Este vorba, pe de o parte, de sponsorizările substanțiale pe care le-a primit pe parcursul campaniilor electorale pentru Primăria Generală a Capitalei și pentru alegerile prezidențiale trucate, pe care nu le-a justificat așa cum s-a angajat nici până în prezent și nici măcar nu le-a raportat opiniei publice, precum și de modul în care a încasat, fără să clipească, milioanele de euro pe care le-a primit de la diverse persoane și nu le-a mai restituit, în ciuda faptului că Autoritatea Electorală Permanentă i-a virat acești bani în cont.
Pur și simplu, Nicușor Dan se simte cu musca pe căciulă și, din acest motiv, a simțit nevoia, dictată de instinctul de conservare, să se apuce tam-nesam să-i perie pe procurori și pe judecători, adăugând în acest fel și un plus de greutate acuzațiilor care îi sunt aduse lui Călin Georgescu.