Titlurile zilei

Un om de afaceri din India îl dă în judecată pe Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Lovitură sub centură în dosarul legat de spitalul mobil de la Lețcani

Publicat: 11 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un om de afaceri din India îl dă în judecată pe Maricel Popa președintele Consiliului Județean Iași. Lovitură sub centură în dosarul legat de spitalul mobil de la Lețcani
Licitația privind spitalul mobil de la Lețcani ar urma să fie contestată în instanță din cauza lui Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași

Spitalul mobil de la Lețcani pentru bolnavii de COVID-19 a ajuns o mare țeapă în mandatul lui Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Un om de afaceri din India, păcălit de șeful CJ, a anunțat că îl va da în judecată pe Maricel Popa și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, pentru fraudarea licitației

Dezastru pe linie pentru proiectul spitalului mobil de la Lețcani pentru bolnavii de COVID-19. Un om de afaceri din India vrea să-l dea în judecată pe Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Ismail Sait, directorul firmei Rhymer LTD din India, principalul competitor al firmei care a „câștigat” licitația, a anunțat că va da în judecată ADI Euronest, pentru modul cum a fost organizată licitația și cum a fost stabilită firma turcă SDI Global LLC drept câștigătoare. După mai bine de două luni de la stabilirea câștigătorului, spitalul mobil de la Lețcani nu este pus în funcțiune, iar directorul ADI Euronest a ajuns să se laude cu un cablu de curent tras pe terenul de la Lețcani drept mare realizare.

13,4 milioane euro pentru spitalul mobil de la Lețcani. Maricel Popa se folosește electoral de unitatea medicală

Ismail Sait, om de afaceri din India, a fost păcălit de la bun început de Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Mai grav este faptul că ADI Euronest a așteptat mai bine de două luni să tragă niște cabluri și să aducă „experți” din afară pentru acest lucru. Maricel Popa vrea acum să ducă proiectul spitalului în campania electorală pentru alegerile locale.

„Împreună cu experții furnizorului și cu specialiști de la instituțiile de profil din Iași, am analizat locația unde va fi amplasat spitalul mobil. Experții furnizorului au solicitat și au primit informații detaliate despre normativele sanitare în vigoare în România, sol, profilul amplasamentului, condițiile meteo. S-au efectuat teste și măsurători, inclusiv pentru generatorul electric. Modulul pentru epurare ape uzate este amplasat. Au fost livrate și/sau achiziționate toate echipamentele necesare efectuării racordurilor la utilități. S-a reevaluat, la fața locului, proiectul de amplasament și s-au ajustat parametrii pentru funcționarea în condiții optime, luându-se în calcul, ca prioritate 0, punerea în funcțiune a secțiilor ATI. Au fost finalizate, de asemenea, planul de management al spitalului și organigrama”, a susținut Alina Popa, directorul ADI Euronest.

Competitorul țepuit de Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, își caută dreptatea în instanță

Procedura a fost tărăgănată de ADI Euronest și Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, încă de la bun început. Ultima dată pentru punerea în funcțiune a spitalului mobil de la Lețcani a fost 19 iulie, în condițiile în care acesta trebuia deschis în luna mai. Ismail Sait, om de afaceri din India, director la firma Rhymer LTD, cea care a făcut proiectul tehnic pentru spital și a fost țepuită de Maricel Popa, a cerut din nou explicații.

„Ce ați făcut timp de 75 de zile după licitație? Ați avut nevoie ca experți din țări străine să obțină viza și să călătorească în vremea carantinei pentru COVID-19 să vină și să facă teste de sol pentru dumneavoastră? Nu aveți experți în România care să facă asta și să fie totul gata? Cum de nu a fost asta menționat în licitație? Am participat la licitație și mi-am luat angajamentul să termin proiectul în 20 zile. SDI Global LLC nu a construit nici măcar un pat de spital. Avem detalii din conturile lor bancare din ultimii trei ani pentru a dovedi asta. Cum ați semnat contractul cu ei într-o oră de la licitație când participanții de la licitație aveau 10 zile să conteste decizia. De ce nu ați luat în calcul contestația noatră? Vom dovedi frauda făcută de voi în instanța de judecată”, a spus Ismail Shameer Sait, directorul firmei indiene.

Scuze din partea conducerii ADI Euronest pentru lungirea inutilă a furnizării spitalului mobil de la Lețcani

Conducerea ADI Euronest a ajuns să vină cu tot felul de scuze pentru lungirea procedurii privind furnizarea și montarea spitalului mobil de la Lețcani. După ce s-au ascuns săptămâni la rând prin carantina din Turcia, care însă nu afecta furnizarea echipamentelor medicale, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, și Alina Popa, au ajuns acum să depindă de niște persoane din Turcia. Toate utilitățile trebuiau trase de mult la Lețcani, iar unitatea numai să fie montată, însă cei doi au găsit noi scuze.

„Ne cerem scuze că, împotriva tuturor opozițiilor, și piedicilor, și disputelor politice, continuăm să respirăm, să existăm, să îndrăznim să visăm… Când nu faci nimic, e ușor să ceri… Eu și colegii mei ne-am pus în joc sănătatea pentru acest proiect în care credem… Ne-am petrecut Paștele și fiecare zi din 10 aprilie până acum, zi și noapte, literalmente noapte, ocupându-ne de acest proiect. Familiile noastre sunt exasperate, partenerii noștri ne evită”, a susținut Alina Popa, directorul ADI Euronest.

Adauga un comentariu