Cancan ultimă oră

Viorica și Ioniță de la Clejani, avere impresionantă! Cât câștigă pentru un spectacol

Publicat: 31 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Viorica și Ioniță de la Clejani sunt cunoscuți ca fiind niște lăutari de succes, deoarece sunt solicitați la numeroase evenimente private. Viorica și Ioniță de la Clejani își selectează clienții mai ales după cât sunt de generoși financiar, iar sumele pe care cei doi le solicită nu sunt deloc neglijabile. Chiar dacă evenimentele și concertele s-au împuținat dramatic în ultima perioadă, din cauza pandemiei, iar acum sunt posibile doar în anumite condiții, artiștii de succes au strâns sume importante care ar putea să le asigure ceva vreme un trai mai mult decât decent.

Cei doi dețin o asociație, prin care au semnat mai multe contracte pentru evenimentele la care au participat. Astfel, conform tolo.ro, soții au încasat de la Primăria Sectorul 5 doar pentru un singur concert aproape 21.500 de euro. În conturile asociației „Dragostea de la Clejani” au intrat banii pe care în mod normal îi produceau într-un an întreg. Potrivit aceleiași surse, asociația nu are angajați, și are drept obiectiv „interpretarea și creația artistică”.

Formația de lăutari a încasat pentru același concert încă 11.500 de euro, sumă care apare pe o altă firmă a lui Ioniță de la Clejani, „Moftify”.

Potrivit presei, asociația Clejanilor a avut un venit de circa 140.000 de lei, în 2018, cu un profit de 79.606 de lei.

A ieșit cu bătaie ieri în casa Clejanilor, după ce rezultatul testului a venit pozitiv și s-a aflat că Margherita a condus drogată

Viorica de la Clejani a luat foc după ce a aflat din presă că Margherita, fiica sa, era drogată la volan atunci când a produs accidentul de circulație din luna mai.

Deși s-a jurat că nu este consumatoare de droguri, iar părinții au crezut-o, rezultatele analizelor făcute de INML, au scos la iveală faptul că în sângele Margheritei a fost descoperit un cocktail de stupefiante, printre care și cocaină. Conform informațiilor obținute de Impact.ro, Viorica a suferit un șoc atunci când a aflat și ar fi sărit să o păruiască pe Margherita.

„Numai părinte să nu fii în astfel de momente. Margherita a jurat că nu se droghează, iar Viorica a crezut-o și i-a luat apărarea, se bătea mereu cu pumnii în piept că va arăta public analizele, ca toată lumea să vadă că fiica ei nu este consumatoare. A fost mare scandal în familie, Viorica și-a pierdut controlul și energia. Ea munceste de 30 de ani pe rupte ca cei doi copii să trăiască în lux, iar ei uite ce fac: se droghează, consumă alcool, sunt scandalagii și puturoși”, au dezvăluit persoane din anturajul familiei de la Clejani potrivit aceleași surse.

Situația s-a schimbat când adevărul a ieșit la iveală

Pentru prima oară, Viorica de la Clejani și-a făcut apariția în cadrul unei emisiuni TV, în urmă cu doar două săptămâni, și a făcut mărturisiri neașteptate. Artista a dezvăluit că, la un moment dat, fiica ei se învârtea într-un anturaj nepotrivit.

De asemenea, Viorica de la Clejani credea cu tărie că fiica ei nu a consumat substanțe interzise în momentul în care a avut loc accidentul.

„E şmecheră fata mea, a ţinut prima pagină a ziarelor. Ei sunt copiii mei, i-am făcut cu Ioniţă, nu cu tabloidele. O să îi apăr mereu. Sunt lucruri atât de grave care se întâmplă în ţara asta. I se poate întâmpla oricui. Mulţumesc lui Dumnezeu că a scăpat din acel anturaj nepotrivit. Eu le-am spus mereu copiilor mei cu cine umblă, cu cine se duc. Margherita vrea să fie unicată, în felul ei. Maimuţa nu era a noastră, era a fostului prieten al Margăi.

Marga este bine la momentul ăsta, mulţumim lui Dumnezeu pentru că ascultă şi munceşte. Marga e o fată frumoasă şi înţeleaptă, cred că a înţeles. Noi avem încredere în Marga, ea a spus că nu a consumat nimic (n.r. – droguri). La momentul accidentului, Marga a fost foarte cooperantă. Era obosită, lucrase o noapte întreagă. Din cauza oboselii a făcut accidentul”, a povestit Viorica de la Clejani La Măruță.

Adauga un comentariu