25 septembrie 1396: a avut loc Batalia de la Nicopole

La 25 septembrie 1396, a avut loc Batalia de la Nicopole. Sultanul Baiazid I,supranumit “Fulgerul”, infrange armata cruciata. De partea cruciatilor a luptat si un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Batran.

In primavara anului 1396, chemarea regelui maghiar si a Papei a adus in sud-estul Europei cavaleri din Franta (mai ales din ducatul burgund), Germania, Italia si Anglia (circa 2.000). Grosul trupelor era furnizat insa de Ungaria (circa 5.000 de oameni) si Transilvania (circa 4.000). Erau prezenti contii Philippe d’Artois si Jean de Nevers, ultimul numit conducator al cruciadei. Acestia s-au adunat la Timisoara, unde a sosit si regele Sigismund cu oastea sa. Ulterior, domnul muntean Mircea cel Batran (1386 – 1418) s-a alaturat cruciatilor cu un corp de 1.000 de ostasi.

Fortele crestine au trecut Dunarea pe la Orsova, au ocupat Vidinul si Rahova si au inceput asediul cetatii Nicopole. Venit sa despresoare cetatea (dupa un asediu de 16 zile), Bayezid I Ildirim (1389 – 1402) avea o armata comparabila ca numar si dotare cu cea crestina. Oastea sa era intarita cu contingentele sarbe ale viitorului despot Stefan Lazarević (1402 – 1427), vasalul sau.

Lupta s-a dat la 25 septembrie 1396. O parte a trupelor otomane nu era vizibila, fiind ascunsa in spatele unui deal impadurit. Crezand ca vor lupta doar cu un numar mic de spahii, cavalerii occidentali au sarjat, nestiind ca vor fi intampinati de o retea de pari ascutiti, de care caii se vor impiedica. Neputand riposta din cauza armurilor grele, acestia au fost o prada usoara pentru turci, fiind macelariti. Sigismund a atacat atunci cu grosul armatei, iar balanta s-a inclinat usor in favoarea crestinilor, cand atacul sarbilor, pastrati ca rezerva de sultan, a decis soarta bataliei, determinand retragerea in dezordine a cruciatilor.

Batalia a insemnat un dezastru pentru cruciati si sfarsitul unei epoci, cea a cavaleriei grele, incapabile sa reziste atacurilor cavaleriei usoare si pedestrimii. Important pentru victoria turcilor s-a dovedit si refuzul capeteniilor apusene de a accepta un plan de coordonare a actiunilor pe campul de lupta. In ziua bataliei, Sigismund propusese sa-i fie acordat lui Mircea un rol mai important in desfasurarea operatiunilor (eventual, primul atac), data fiind experienta dobandita in luptele cu turcii. Mandrii cavaleri occidentali, obisnuiti sa acorde importanta calitatilor individuale, si nu strategiei si oastei in ansamblu, au fost spulberati de corpurile de ieniceri si spahii, disciplinati, organizati si cu o mobilitate mai mare.

Dezastrul de la Nicopole a descurajat pentru aproape 50 de ani orice incercare a crestinilor de a-si uni eforturile pentru alungarea otomanilor din Europa. Greul luptelor a ramas pe seama statelor aflate in prima linie, Ungaria si Tarile Romane.

Dupa victorie, Bayezid desfiinteaza statul bulgar de la Vidin (tarul Stracimir trecuse de partea cruciatilor), confiscand mosiile bisericesti si boieresti pe care le-a daruit spahiilor, si transforma cetatile de pe malul drept al Dunarii in puncte de sprijin pentru incursiunile de prada la nordul Dunarii.

Aceste masuri, indeosebi soarta mosiilor boieresti, au consecinte in Tara Romaneasca, unde boierii il parasesc pe Vlad I (1396 – 1397), alaturandu-se lui Mircea cel Batran, care isi redobandeste tronul.