Prima pagină » National » Alertă în zona exploziei blocului din Rahova: Sunt din nou scurgeri de gaze
Alertă în zona exploziei blocului din Rahova: Sunt din nou scurgeri de gaze

Alertă în zona exploziei blocului din Rahova: Sunt din nou scurgeri de gaze

25 oct. 2025, 17:47,
Redacția BZI în National

Este din nou alertă la locul exploziei blocului din cartierul bucureștean Rahova. Potrivit ultimelor informații ar fi din nou scurgeri de gaze în zona respectivă, iar reprezentanții Distrigaz au pus iar sigiliu pe țează.

Incidentul survine în ziua în care ar fi trebuit ca Distrigaz să furnizeze din nou gaze la blocurile din imediata apropiere a imobilului care s-a făcut praf în urma deflagrației care s-a soldat cu trei morți și 15 răniți.

Ce anunța vineri Distrigaz

„Referitor la restabilirea etapizată și în condiții de siguranță a alimentării cu gaze naturale a clienților afectați de închiderea neprogramată din zona Calea Rahovei, sector 5, municipiul București, aducem următoarele precizări:

Conform aprobării nr. 15/19.10.2025, emisă prin Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, autoritățile au permis punerea în aplicare a strategiei tehnice prevăzute în aprobare. Astfel, echipele Distrigaz Sud Rețele au putut începe lucrările premergătoare necesare pregătirii elementelor rețelei de distribuție din zonă, în vederea realimentării în siguranță a clienților afectați de închiderea neprogramată.

Citește și: Distrigaz face lumină printre miturile apărute pe rețelele de socializare: Mesaj clar către toți consumatorii

Începând de mâine, 25 octombrie 2025, se va relua etapizat alimentarea cu gaze naturale a clienților din zona Calea Rahovei, care îndeplinesc condițiile tehnice și de siguranță.

Astfel, sâmbătă, 25 octombrie 2025, în intervalul 10:00 – 20:00, se va relua alimentarea cu gaze naturale pentru clienții aflați în imobilele din:

– Strada Câmpeanu Ilie nr. 2, bl. 18B, scara C;

– Strada Oltina nr. 1, bl. 27, scările 1, 2 și 3; nr. 2, bl. 28B, scările 1, 2 și 3; nr. 3, bl. 28A, scările 1 și 2; nr. 4, bl. 23, scara 1;

– Strada Pecineaga nr. 1, bl. 28A, scările A și B; nr. 3, bl. 28, scările 1 și 2; nr. 4, bl. 23A; nr. 5, bl. 29C, scările 1, 2 și 3; nr. 7, bl. 25, scările 1, 2 și 3; nr. 9, bl. 26, scările 1, 2 și 3; nr. 10, bl. 17C, scările 1 și 2; nr. 24; nr. 26; nr. 28; nr. 32; nr. 34 și nr. 36,

– Strada Popa nr. 1, bl. 15, scările 1 și 2; nr. 2, nr. 3, bl. 15A; nr. 5, bl. 15B; nr. 7, bl. 17, scările 1 și 2; nr. 9, bl. 17A, scările 1, 2 și 3; nr. 11, bl. 17B, scările 1 și 2; nr. 14; nr. 18; nr. 20; nr. 26;

– Strada Popina nr. 27; nr. 30 și nr. 31;

– Strada Rahovei nr. 321, bl. 28, scările 1, 2 ,3 și 4; nr. 323, bl. 26, scările 1 și 2;

– Strada Vicina nr. 2, bl. 29, scările A și B; nr. 4, bl. 29A; nr. 6, bl. 29B; nr. 8, bl. 37, scările 1, 2 și 3; nr. 10, bl. 38, scările 1 și 2.

Avem rugămintea, ca, în intervalul orar 10:00 – 20:00, clienții de la imobilele mai sus amintite să asigure accesul reprezentanților Distrigaz Sud Rețele în vederea reluării alimentării cu gaze naturale în condiții de siguranță. Menționăm că, în cazul clienților Asociații de Proprietari, membrii acestora trebuie să asigure accesul în fiecare locație/apartament.

Mâine, vom reveni cu informații despre următoarele imobile pentru care se va relua alimentarea cu gaze naturale.

Pentru imobilele amplasate pe strada Vicina nr. 1, blocul 32, scările 1 și 2; strada Vicina nr. 3, blocul 33, scările 1, 2 și 3; Calea Rahovei nr. 319, blocul 30, scările 1, 2; Calea Rahovei nr. 317, blocul 30A, reluarea alimentării cu gaze naturale se va face doar după finalizarea cercetărilor organelor abilitate”, anunța, vineri, Distrigaz.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 decembrie 2025
24 decembrie 2025