Titlurile zilei

Atenție, șoferi! Probleme mari la structura de rezistență de la pasarela Alexandru cel Bun, din Iași. Circulația rutieră este în pericol – GALERIE FOTO

Publicat: 06 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Atenție șoferi Probleme mari la structura de rezistență de la pasarela Alexandru cel Bun din Iași. Circulația rutieră este în pericol - GALERIE FOTO
Pasarela Alexandru cel Bun din Iași a ajuns într-un stadiu avansat de degradare

Pasarela rutieră Alexandru cel Bun, din Iași, a ajuns un real pericol pentru șoferii care circulă zilnic prin această zonă. Structura de rezistență a pasarelei este grav afectată, pilonii de susținere fiind plini de fisuri. Construcția veche de zeci de ani ar urma să fie reabilitată abia peste o perioadă, lucrarea fiind în prezent în proiectare

Imagini de coșmar, de la pasarela Alexandru cel Bun, din municipiul Iași! Structura construită în urmă cu câteva zeci de ani se degradează pe zi ce trece. Pasarela este tranzitată zilnic de mii de autoturisme și mijloace de transport în comun, iar structura de rezistență a început să cedeze. La baza pasarelei, fisurile din coloanele de susținere se pot vedea cu ochiul liber, degradarea fiind din ce în ce mai accentuată.

În plus, sub pasarelă, circulația este una la fel de intensă, în zonă fiind și Piața „Alexandru cel Bun”, dar și alte câteva chioșcuri stradale – și nu numai. Pasajul rutier din cartierul Alexandru cel Bun este cel mai mare din municipiul Iași. Pasajul a fost construit între 1977 și 1980 și nu a mai fost supus vreunui proces de modernizare și reabilitare completă.

Primăria vrea să refacă pasarela Alexandru cel Bun, din Iași

În cursul anului precedent, Primăria Iași a lansat o procedură privind reabilitarea pasarelei din zona Alexandru cel Bun. Într-o primă etapă va fi realizată proiectarea pentru demararea lucrărilor.
Contractul va fi gestionat de firma Pod Proiect SRL Iași, societate care a mai realizat astfel de lucrări pentru municipalitatea locală. Firma poate încasa circa 76.000 de euro pentru realizarea proiectului ce va sta la baza lucrărilor. Documentația va trebui realizată în maximum 4 luni, conform contractului cu municipalitatea ieșeană.

După reabilitare, pasajul va avea durata de exploatare de 55 de ani

Pasajul are lungimea de 521,85 metri, alcătuit din două rampe de acces, rampa „Nicolae Iorga”, cu lungimea de 200 de metri, respectiv rampa „Alexandru cel Bun”, cu lungimea de 155 de metri și 8 deschideri. Lățimea părții carosabile este de 22 de metri și este prevăzută cu trotuare pietonale de 2,25 metri fiecare. Pasajul Alexandru cel Bun se înscrie la categoria de importanță B – construcții de o importanță deosebită. Structura de rezistență a suprastructurii și infrastructurii pasajului superior Alexandru cel Bun a fost proiectată la clasa E de încărcare, convoi de autocamioane A și vehicule speciale pe roți V80.

„Pasajul rutier Alexandru cel Bun a fost construit pe baza unui proiect tehnic întocmit de Institutul de Cercetări și Proiectări Moldova Iași în anul 1977. Pasajul a fost construit între anii 1977 și 1980 de Grupul de Șantiere Drumuri și Poduri Iași. Pasajul asigură circulația rutieră, pietonală și a tramvaielor dintre cartierele Alexandru cel Bun și zona centrală a municipiului Iași, pe strada Silvestru și șoseaua Națională”, se arată în caietul de sarcini a procedurii.

Proiect pentru reabilitarea pasarelei Socola

Primăria nu are în calcul numai pasarela Alexandru cel Bun, din Iași. Autoritatea locală a demarat un proiect pentru reabilitarea pasarelei rutiere Socola, cea spre cartierul Bucium, din municipiu.

Pasajul are o lungime totală de 463,50 metri, fiind alcătuit din două rampe de acces. Lățimea părții carosabile este de 14,40 metri și este prevăzut cu trotuare pietonale de 2,20 m, respectiv 3,25 m. Proiectul de reabilitare a șoselei ar duce la o durată de viață a pasajului de 100 de ani.

Adauga un comentariu