Prima pagină » Local » Caracatița financiară orchestrată de Maricel Popa, șeful CJ Iași. Firul afacerii derulate cu Poșta Română SA care a ajuns la DNA Iași

Caracatița financiară orchestrată de Maricel Popa, șeful CJ Iași. Firul afacerii derulate cu Poșta Română SA care a ajuns la DNA Iași

10 sept. 2020, 02:00,
Vlad Rotaru în Local

DNA Iași a luat la verificat afacerea orchestrată de familia lui Maricel Popa, șeful CJ Iași, cu spațiul din bulevardul Chimiei oferit de Compania Națională Poșta Română SA. Afacerea îi umple buzunarele lui Maricel Popa, 365 de mii de euro până în 2022, conform unui contract încheiat cu instituția de stat și care ridică mari semne de întrebare. Cotidianul BZI continuă astăzi seria dezvăluirilor care au stat la baza anchetei demarate de procurorii anticorupție asupra clanului controlat de actualul președinte al Consiliului Județean Iași

Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași a luat recent la verificat afacerea orchestrată de familia lui Maricel Popa, șeful Consiliului Județean Iași, legat de spațiul din bulevardul Chimiei, nr.12, oferit Companiei Naționale Poșta Română SA. O anchetă BZI a scos la iveală modul cum această afacere i-a umplut buzunarele familiei Popa cu 365 de mii de euro, sumă pe care Poșta o va vira până în 2022. Cotidianul BZI continuă și astăzi seria dezvăluirilor care au stat la baza anchetei demarate de procurorii anticorupție asupra clanului controlat de actualul președinte al Consiliului Județean Iași.

Cum s-a ajuns la o asemenea afacere sub ochii procurorilor pe care Maricel Popa, șeful CJ Iași, a făcut-o cu sprijinul soției sale, Mihaela Popa? Vitalef SA, firmă administrată de Mihaela Popa, a încheiat în martie 2019 contractul cu CN Poșta Română, după un simulacru de licitație. Afacerea ajunge la 365 de mii de euro, sumă care se apropie de datoriile pe care le are firma în cauză.

Ițele afacerii derulate de Maricel Popa cu Poșta Română. Care a fost prețul de închiriere?

Conform contractului de închiriere, statul român, prin CN Poșta Română SA, avea nevoie de spațiu pentru desfășurarea activității Centrului Regional de Tranzit Iași, pentru Depozitul teritorial de materiale Iași, pentru Oficiul Poștal Express Iași și pentru parcul auto. Spațiul din bulevardul Chimiei are o suprafață utilă de 1.512 metri pătrați, iar terenul pus la dispoziție măsoară 1.000 metri pătrați. Chiria lunară percepută de Vitalef SA, firma administrată de Mihaela Popa, este de 7.614 euro. Un metru pătrat a fost închiriat cu 3,90 euro, în timp ce un metru pătrat de teren cu 0,50 euro. Culmea, Vitalef SA este chiriaș acolo, spațiul fiind administrat de Augustus SRL, o altă firmă controlată de familia șefului CJ.

Tertipuri folosite de Maricel Popa, șeful CJ Iași, să păcălească statul român

Maricel Popa, șeful CJ Iași, este cunoscut ca un țepar notoriu, mai multe firme pe care le-a deținut fiind băgate în faliment, iar statul țepuit. Și în cazul Vitalef SA schema a fost clară. În loc ca firma să intre în lichidare, iar bunurile să fie vândute la licitație ca statul român să-și recupereze datoria, familia Popa a găsit tertipul prin care să ia ochii lichidatorului. Practic, acesta a arătat că derulează afaceri și că urmează să-și plătească datoriile, inducând astfel în eroare statul.

În aceste condiții, statul român trebuie să aștepte, iar Maricel Popa rămâne cu bunul plătit taman de o altă societate a statului. În plus, Maricel Popa a prins schema și a ajuns să conteste datoriile la stat pe diferite motive. Astfel, acesta scapă de plata unor datorii către statul român. Mărturie stau zecile de procese în instanță pe care le-a avut sau le are cu firmele pe care le conduce prin soția sa, Mihaela Popa, sau alți apropiați. Cu ajutorul unor apropiați, ca de exemplu Constantin Ungureanu, de la CN Poșta Română SA, dar și alte persoane, astfel de tertipuri au fost ușor de făcut.

Afaceri personale pentru Maricel Popa din biroul de la Consiliul Județean Iași

Opinia publică ieșeană nu a înțeles pe deplin cum s-au derulat lucrurile, care a fost golănia în toată această afacere. Procurorii DNA Iași au urmat însă firul afacerii și au cerut toate documentele de la CN Poșta Română SA. Combinația a fost aranjată de Maricel Popa, șeful CJ Iași, printr-un simulacru de licitație, de pe urma căruia a păcălit statul român cu 365 de mii de euro. Apoi, este vorba și de modul cum a indus în eroare statul prin neplata datoriilor sale. În ambele situații, organele de anchetă trebuie să intervină și să cerceteze în amănunt afacerile familiei Popa.

Este evident faptul că Maricel Popa își face afacerile personale din postura de președinte la Consiliul Județean Iași, iar procurorii DNA trebuie să vadă și acest lucru. Afacerile cu spitalul mobil de la Lețcani, combinațiile făcute cu firma Eky Sam SRL pe drumurile județene, toate acestea sunt evidente. BZI a relatat în nenumărate rânduri despre afacerile derulate de Maricel Popa sub umbrela CJ Iași, afaceri care trebuie luate urgent la puricat de anchetatori.

Maricel Popa, șeful CJ Iași, a urmat rețeta falimentului pentru îmbogățire rapidă

Nu trebuie uitat nici de afacerea Antrepriza de Lucrări Drumuri și Poduri (ALDP) SA Iași, firmă băgată în faliment de Maricel Popa. După ce a falimentat această firmă, bunurile nu au intrat în posesia statului, ci s-au dus către alte societăți, printre care și Eky Sam SRL, firma prietenului său Ioan Echimov. Toate acestea s-au făcut pe furtișaguri și combinații politice, Maricel Popa fiind artizanul unor afaceri uriașe pe spatele locuitorilor județului Iași. DNA Iași a cerut recent însă documentele care au stat la baza afacerii încheiate de Vitalef SA cu CN Poșta Română SA în martie 2019 pentru spațiul din Chimiei, nr.12 și despre care BZI a relatat cu lux de amănunte. Popa a sperat că va scăpa basma curată, însă lucrurile nu se îndreaptă spre bine pentru actualul șef al CJ Iași, aflat la final de mandat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 decembrie 2025
10 decembrie 2025
Articole similare
Câte produse din Iași sunt pe rafturile supermarketurilor? Director: „Toate rețelele marilor magazine sunt interesate să încheie contracte cu producătorii locali”
02:00
Câte produse din Iași sunt pe rafturile supermarketurilor? Director: „Toate rețelele marilor magazine sunt interesate să încheie contracte cu producătorii locali”
Primarul din Iași, amendat cu 100.000 de lei, se revoltă: „Asta e România. I-a speriat ministra că îi schimbă și au plan de amenzi”
02:00
Primarul din Iași, amendat cu 100.000 de lei, se revoltă: „Asta e România. I-a speriat ministra că îi schimbă și au plan de amenzi”
Mesajul unui cunoscut om de afaceri din Iași, după un control de la Antifraudă. „Nu am mai trăit așa ceva în 20 de ani de antreprenoriat”
02:00
Mesajul unui cunoscut om de afaceri din Iași, după un control de la Antifraudă. „Nu am mai trăit așa ceva în 20 de ani de antreprenoriat”
Situație revoltătoare la CTP Iași! O pensionară de 72 de ani, umilită și lăsată fără card după o călătorie cu autobuzul 44. Iată cum s-a întâmplat totul
02:00
FOTO Situație revoltătoare la CTP Iași! O pensionară de 72 de ani, umilită și lăsată fără card după o călătorie cu autobuzul 44. Iată cum s-a întâmplat totul
Mister: bărbatul, spulberat de o femeie la volanul unui Mercedes, la ieșirea din Lețcani, nu a fost nici acum identificat
02:00
FOTOVIDEO Mister: bărbatul, spulberat de o femeie la volanul unui Mercedes, la ieșirea din Lețcani, nu a fost nici acum identificat
O firmă din județul Neamț va furniza microbuzul pentru elevii din comuna Tomești! Investiția depășește 400.000 de lei
02:00
O firmă din județul Neamț va furniza microbuzul pentru elevii din comuna Tomești! Investiția depășește 400.000 de lei
Se râde copios pe faza asta. Și foști colegi și foști profesori
02:00
Se râde copios pe faza asta. Și foști colegi și foști profesori
Asta da scuză: un șofer din Iași, prins beat „turtă” la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise, iar copiilor le era teamă să stea singuri
02:00
Asta da scuză: un șofer din Iași, prins beat „turtă” la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise, iar copiilor le era teamă să stea singuri
Peste 70% dintre angajatorii din Iași s-au înscris în REGES Online. Termenul expiră pe 31 decembrie 2025, iar amenzile ajung până la 20.000 de lei
02:00
Peste 70% dintre angajatorii din Iași s-au înscris în REGES Online. Termenul expiră pe 31 decembrie 2025, iar amenzile ajung până la 20.000 de lei
Răzvan Timofciuc și Sorin Marcel Colesniuc – ambii candidați pentru postul de manager la Palatul Culturii – au un trecut controversat
02:00
Răzvan Timofciuc și Sorin Marcel Colesniuc – ambii candidați pentru postul de manager la Palatul Culturii – au un trecut controversat