Aceste icre de Manciuria sunt considerate o delicatesă rară, apreciată pentru textura, aroma și valoarea lor nutrițională. Ele sunt obținute din specii de pești care trăiesc în regiuni bine delimitate, cu habitate naturale favorabile pentru dezvoltarea icrelor de calitate superioară.
Manciuria este regiunea din nord-estul Chinei care acoperă acum provinciile Heilongjiang, Jilin și Liaoning. Unii geografi includ și nord-estul Mongoliei Interioare. Manciuria este mărginită de Rusia (nord-vest, nord și est), Coreea de Nord (sud) și provincia Hebei (sud-vest). Chinezii numesc Manciuria provinciile de nord-est sau nord-est.
Ce pește face icre de Manciuria?
Icrele de Manciuria este o denumire des întâlnită în România, însă în realitate este vorba despre icrele de somon, numite și caviarul roșu. Icrele de manciuria provin din somonii din Pacific (Rusia și SUA), iar icrele de somon sunt cele care provin din somonii Atlanticului.
Icrele de Manciuria sunt mai consistente și mai apreciate de consumatori, deoarece somoniii din Atlantic trec prin aproximativ 7 cicluri de depunere a ouălor spre deosebire de cei din Pacific care au doar un ciclu.
Astfel, după ce somonii din Pacific își depun ouăle, ei mor, însă tot ce e mai bun din organismul lor se transmite în icrele deja depuse. Icrele de Manciuria sunt produse în principal de specii de somon și hering, dar există și alte specii de pești care contribuie la această categorie, fiecare oferind un profil distinct de aromă și textură.
Heringul este un alt pește care produce icre de Manciuria, însă acestea sunt diferite de cele ale somonului. Icrele de hering sunt mai mici, translucide și au un gust mai delicat, cu o ușoară notă sărată. Heringii din regiunea Manciuria se reproduc în apele de coastă, iar icrele lor sunt recoltate de obicei în timpul sezonului de reproducere, când sunt cele mai proaspete.
Metode de recoltare și prelucrare
Icrele de Manciuria sunt recoltate cu mare atenție pentru a asigura păstrarea calității lor superioare. Procesul începe cu prinderea peștilor în sezonul de reproducere. În funcție de specie, icrele sunt extrase manual sau cu ajutorul echipamentelor specializate.
După recoltare, icrele sunt spălate cu apă curată și conservate în sare, un proces care ajută la păstrarea prospețimii și accentuează aroma naturală. Congelarea nu este cea mai bună metodă să păstrezi icrele la rece, deoarece după dezghețare acestea își vor pierde din aroma și gustul specifice și este posibil să se taie salata din icre cu maioneză.
Cu toate acestea, icrele de știucă, de biban sau de păstrăv pot fi păstrate la congelator în medie 6 luni, după ce au fost bine curățate și sărate. În prima etapă, icrele se țin la frigider câteva zile până când își schimbă culoarea. Apoi se pun la scurs într-o sită, dacă mai este necesar să se scurgă din lichid.
Apoi se pun în cantități mici în pungi care pot fi sigilate, se scoate aerul ușor cu palma din pungi, se sigilează și se congelează. Icrele de somon sau caviarul nu se țin niciodată la congelator. Icrele de Manciuria sunt utilizate în diverse preparate culinare, fiind o delicatesă apreciată la nivel mondial.
Ele pot fi consumate crude, ca atare, sau pot fi incluse în rețete sofisticate. Pe lângă gustul lor delicios, icrele de Manciuria sunt o sursă bogată de nutrienți esențiali, precum proteine, acizi grași omega-3, vitamine și minerale.