Prima pagină » Economic Local » Crescătorii de bovine din Iași au cerut subvenția de 73 de euro pe cap de animal. APIA pregătește o nouă sesiune de depunere a cererilor
Crescătorii de bovine din Iași au cerut subvenția de 73 de euro pe cap de animal. APIA pregătește o nouă sesiune de depunere a cererilor

Crescătorii de bovine din Iași au cerut subvenția de 73 de euro pe cap de animal. APIA pregătește o nouă sesiune de depunere a cererilor

28 mart. 2023, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Ieșenii cu ferme zootehnice, care au înregistrat pierderi financiare în ultimul an, au cerut subvenția de 73 de euro pe cap de animal. Din Iași au fost depuse, la APIA, 78 de cereri pentru un efectiv de 4.822 de capete de vaci adulte

Crescătorii de bovine din Iași au cerut subvenția de 73 de euro pe cap de animal de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Fermierii au nevoie de bani pentru a acoperi pierderile cauzate de seceta din 2022 și dezechilibrele de pe piața agricolă, generate de războiul din Ucraina. Campania de depunere a cererilor s-a încheiat oficial pe 23 martie 2023, dar APIA pregătește o nouă sesiune pentru fermierii care nu au reușit să acceseze sprijinul.

Între timp, și crescătorii de vaci de carne ar putea primi o subvenție similară. Potențialii beneficiari sunt crescătorii de animale care au în posesie permanentă bovine înscrise în BND, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație, respectiv persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991, privind societățile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.

Crescătorii de bovine din Iași au cerut subvenția de 73 de euro pe cap de animal. Începe și programul „Usturoiul”

Alte programe derulate pentru fermierii ieșeni sunt „Tomata” și „Usturoiul”. Înscrierile în programul pentru cultivatorii de usturoi au început săptămâna aceasta. Producătorii pot depune cererile la Direcția Agricolă, până la 16 mai 2023. În perioada 1 iunie – 21 noiembrie se valorifică producția, iar, până la 29 noiembrie, producătorii trebuie să aducă documentele justificative producției, altfel pierd cei 3.000 de euro la hectar. Inspectorii Direcției pentru Agricultură Județeană Iași vor verifica, în teren, producătorii care au depus documentele în programul „Usturoiul”.

În baza unei notificări scrise a fermierului, transmisă prin e-mail, fax sau poştă, cu cel puţin 15 zile înainte de recoltare, se verifică, la fața locului, existenţa culturii şi se evaluează producţia înainte de recoltare. De asemenea, controlul respectării normelor privind utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor se face de către inspectorii fitosanitari care au în atribuții efectuarea controalelor oficiale şi alte activităţi oficiale. A crescut interesul fermierilor ieșeni pentru programul „Usturoiul”.

Ieșenii se mai pot înscrie în programul „Tomata”

Un alt program derulat în Iași este „Tomata”. Legumicultorii din Iași au depus 115 cereri până în prezent. Cererile pentru ajutoarele financiare de 3.000 de euro/1.000 de metri pătrați se depun până la 1 aprilie 2023. Specialiștii în agricultură spun că, în fiecare an, interesul din partea producătorilor crește la finalul lunii martie 2023, când se apropie termenul final de depunere a cererilor.

În programul de susținere a producției de tomate în spații protejate, cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 de euro/1.000 mp/beneficiar. Programul a avut succes în Iași, chiar de la lansare, în anul 2018. Anual a crescut numărul beneficiarilor. Numai în anul 2022 au fost depuse 95 de cereri, iar 85 de beneficiari au primit banii. Producătorii au primit ajutoare de minimis în valoare de 400.000 de euro.

Crescătorii de bovine din Iași care au cerut subvenția de 73 de euro pe cap de animal pot depune și cererile unice în campania derulată de APIA.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 septembrie 2026
21 septembrie 2026