Dezvaluiri: cine erau legionarii romani?

Teoria romanizarii Daciei dupa anul 106 contine multe elemente care nu pot fi sustinute de istoria noastra oficiala, iar logica elementara ne obliga sa punem semnul intrebarii atunci cand disecam fiecare explicatie adusa de aceasta.

Vom incerca, in randurile de mai jos, sa intelegem ce structura etnica aveau trupele folosite de Traian in razboaiele cu dacii si cat de “romani” erau, genetic, soldatii care le formau.

Legiunea XIII Gemina, focar de “romanitate” cu ajutor…sirian si sarmat

stirilebzi.ro

Românii care ies la pensie trebuie să știe: Nu trebuie să vă bazați doar pe...

Stirile PROTV

Maşină de Poliţie din Constanţa, blocată pe plajă. „Cum au voie, aştia, mă?”

Legiunii XIII Gemina ii revenea, in mod special, paza tinutului aurifer. Intreg drumul de-a lungul Muresului era pazit de detasamente ale legiunii de la Apulum, instalate in statiunile militare de la Micia, Bulci, Sanicolaul Mare, Cenad, fapt dovedit de caramizile cu stampile descoperite in aceste localitati, potrivit lui Adrian Bejan, in lucrarea “Istoria Daciei romane”. Atunci cand vorbim despre aceasta unitate, trebuie precizat ca membrii cohortelor sale auxiliare erau recrutati din afara Italiei. Asfel, arcasii erau sirieni, iar cavaleria era alcatuita din sarmati.

Vezi si Armele chimice folosite in antichitate

Intre 106-268 d.C. este stationata la Apulum (Alba-Iulia), devenind principala legiune din Dacia, pana la retragerea aureliana. Soldatii lasati la vatra primesc terenuri agricole in Dacia. Insa, un element extrem de important, membrii trupelor auxiliare primeau cetatenie romana abia dupa finalizarea stagiului militar, ceea ce inseamna ca mare parte dintre ostasii romani care au participat la razboaiele dacice nu doar ca nu aveau sange roman, dar nici macar juridic nu aveau statut de cetateni ai imperiului.

Ofiteri romani, soldati de peste tot

Cohortele aflate pe pamantul Daciei cuprindeau soldati din diferite parti ale Imperiului Roman, uneori foarte indepartate. Gasim britani din Anglia de azi, asturi si lusitanieni din peninsula Iberica, bosporeni din nordul Marii Negre, antiocheni din regiunile Antiochiei, ubi de la Rin, din partile Coloniei, batavi de la gurile acestui fluviu, gali din Galia, reti din partile Austriei si Germaniei sudice de azi, comageni din Siria, pana si numizi si mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Vezi si Stiati ca…Cele trei batalii de la Tapae…

In secolul al II-lea, comandantii armatei romane erau recrutati, ca si pana atunci, din randul clasei avute. Cei mai de seama comandanti pe vremea lui Traian faceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei proveneau din cel al cavalerilor.

Garda pretoriana era alcatuita din cetateni nascuti in Italia, si, partial, din cetateni romani din Spania, Noricum si Macedonia. Vespasian a dus o politica de urbanizare, mai ales a partii occidentale a imperiului, cu scopul de a acorda cetatenia romana la cat mai multi locuitori, ceea ce ingaduia recrutarea in legiuni a unor soldati din orasele provinciilor occidentale. Aceasta politica a dus la restrangerea influentei Romei si a Peninsulei Italice in cadrul imperiului.

Pretorienii: elita armatei romane formata din gali, africani si celti

Dio Cassius mentioneaza faptul ca, sub Septimus Severus, garda pretoriana, care trebuia sa fie formata in majoritate din cetateni romani din Peninsula Italica, este alcatuita din soldati veniti din toate provinciile. Informatiile privind “latinitatea” pretorienilor sunt extrem de relevante, izvorand din insasi ariile de recrutare: cohorta I Antiochesium: recrutata din Antiochia-Siria;  cohorta I Augusta Nervia pacensis Brittonum miliaria: recrutata in  Britania, cohorta I-Aurelia Brittonum miliaria Antoniniana: recrutata in Britania; cohorta IX Batavorum miliaria equitata: recrutata din batavi (trib  germanic), cohorta  I Bracaraugustarorum: recrutata din tribul hispanic al  bracarilor, cohorta III Brittonum: recrutata din britani, cohorta I Cretum: arcasi din Creta; cohorta II Flavia Bessorum: recrutata din tribul trac al bessilor, cohorta I Flavia Commagenorum: recrutata din commageni (Asia Mica), cohorta IV Cypria civium Romanorum: recrutata din Cipru,; cohorta II Flavia Numidarum miliaria equitata: recrutata din africani  numizi; cohorta III Gallorum: recrutata din celti (gali); cohorta V  Gallorum equitata: recrutata din celti (gali); cohorta I Hispanorum veterana quingenaria equitatata: recrutata din  hispanici; cohorta I Lingonum: recrutata din Britania sau cohorta I Tyriorum sagittariorium: arcasi fenicieni.

Armata, ca factor al asa-zisei romanizari

Tinand cont de componenta pestrita a trupelor romane ce au participat la razboaiele cu dacii si, ulterior, la componenta unitatilor cantonate pe teritoriul regatului lui Decebal, putem afirma, fara ezitare, ca armata romana nu poate fi considerata un element aducator de romanitate. Motivatia este simpla si logica si este reprezentata de faptul ca, in mai toate teritoriile ce foloseau drept arii de recrutare, din Britania pana in Siria, astazi nu se vorbesc limbi de origine latina. Si daca tocmai la ei acasa acesti soldati foloseau alte limbi, cum ar fi putut ei contribui eficient la impunerea latinei in Dacia?

De asemenea, din punct de vedere religios, armata romana era la fel de pestrita pe cat era etnic, in sensul ca fiecare grup etnic isi “purta” dupa el propriul panteon de zei nationali.

Mai mult, cum ar fi posibil ca acesti legionari sa fi adus limba latina in Dacia, in timp ce, in cele mai multe teritorii unde au desfasurat misiuni, nu au reusit?

Aceeasi logica se poate aplica si in cazul colonistilor adusi de romani in Dacia, care, evident, proveneau din zone la fel de diverse precum legionarii. Si, daca avem in vedere ca Dacia reprezenta o zona nu foarte linistita, fiind la granita imperiului si fiind supusa intens atacurilor dacilor liberi, ne-am putea gandi ca numarul acestor colonisti a fost destul de mic in comparatie cu numarul dacilor si ca au fost absorbiti de acestia destul de usor si rapid.

Un semn in acest sens este reperzentat de lipsa aproape totala a coloniilor romane in Dacia, a constructiilor cu caracter cultural si religios, precum templele si bibliotecile, institutii ce ar fi reprezentat focare de cultura romana.