Doi soți din Iași ajută nomazii din Kenya de aproape 20 de ani. Matilda și Ștefan Andrici au mers în deșert pentru a trăi alături de tribul Gabra

Doi soți din Iași au oferit speranță oamenilor din tribul Gabra din Kenya, după ce, de aproape 20 de ani, s-au implicat în dezvoltarea regiunii. Totul a început în anul 2008, când preotul catolic din comuna Butea le-a povestit despre misiunea pe care a avut-o în deșertul din nordul Kenyei. Matilda Andrici și-a învins temerile și a plecat în Africa pentru a oferi ajutor, iar, de atunci, toată viața i s-a schimbat.

Deși este o zonă extrem de dură și dificilă, familia Andrici a reușit să găsească pacea în deșertul Chalbi, iar de atunci au reușit să schimbe destinele mai multor copii din tribul Gabra.

Cum au ajuns cei doi soți din Iași în Kenya

Totul a pornit ca o curiozitate, iar cu dorința de a face bine, Matilda și Ștefan Andrici au început să se implice din Iași pentru ajutarea comunităților din nordul Kenyei, Africa. Totuși, Matilda simțea că nu este suficient, astfel că a decis să plece, în anul 2009, la misiunea catolică din Maikona, Kenya.

„Totul a început în anul 2008, când eram la părinții mei, în comuna Butea, iar preotul din comună povestea copiilor despre misiunile umanitare pe care le-a avut în Kenya, iar toți eram uluiți de poveștile respective. L-am întrebat ce putem face ca să îi ajutăm și noi. Eu și soțul meu suntem muzicieni, am făcut Conservatorul și am început să înregistrăm CD-uri cu muzică la un studio de la Casa de Cultură a Studenților, pe care ulterior le vindeam, iar banii strânși îi trimiteam în Kenya pentru ajutorul sărmanilor din deșertul Chalbi. În anul 2009 am decis să merg și eu, personal, acolo să ajut. Deși toți mă descurajau – că este periculos –, însă am simțit ceva în interior, o chemare. Astfel, am mers împreună cu fiica mea, care avea 9 ani atunci, nepoata mea de 11 ani, sora și cumnatul meu, deoarece voiau să mă știe în siguranță. Soțul meu a rămas acasă pentru a avea grijă de băiatul nostru, care era mic”, povestește Matilda Andrici.

02:00

Creștinii sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Duminica Floriilor, cea mai importantă sărbătoare din postul Paștelui

02:00

FOTO O ieșeancă minoră a înjunghiat un bărbat după o ceartă pentru pomană! Tânăra este arestată preventiv din data de 8 martie!

Femeia de 51 de ani își amintește și acum prima impresie pe care a avut-o când a călcat în deșertul Chalbi.

„Am zburat în Nairobi (Kenya), după care a trebuit să mergem cu mașina timp de două zile ca să ajungem în nordul țării, în deșert. Vedeam deja la jumătatea drumului, vedeam cum se schimbă vegetația, cum trecem în zona deșertică. Drumul a fost anevoios, deoarece mașinile nu sunt în cele mai bune condiții. Drumuri nu existau, trebuia să te ții bine. Altfel, riscai să te rănești serios. Când am ajuns acolo, unde era misiunea, era noaptea, iar eu mă tot gândeam la poveștile pe care le-am auzit, că sunt șerpi, scorpioni și diferite animale. Când călcam, fiind întuneric, îmi era frică că o să calc pe vreun șarpe, însă nu erau atât de mulți. A doua zi, când m-am trezit, am văzut copiii în uniformă, care mergeau la școală. Erau multe cămile în zonă. M-am acomodat rapid”, își amintește femeia.

Viața în zona deșertică

Deșertul Chalbi nu este unul nisipos, ci este o zonă aridă și plină de roci. Lipsa apei este marea problemă pentru oamenii din această zonă și, în fiecare zi, obiectivul este de a supraviețui.

„Viața este foarte dificilă în zona respectivă, deoarece nu există apă. Asta este marea problemă. Statul lor a construit între timp drumuri și în zonele respective, după ce au angajat firme din China. Ei sunt oameni foarte săraci, nu au mai nimic, însă foarte fericiți și zâmbitori. Locuiesc în corturi, sunt nomazi; au foarte multe cămile și încearcă să supraviețuiască. Mâncarea lor principală este ugali, o mămăligă lichidă, pe care o mănâncă mereu, dar mai fac și orez fiert, cartof, grăunțe, iar, ocazional, la sărbători, carne de capră în special. Nu sunt igienici deloc, femeile prind carnea între degetele de la picioare, după care o taie cu cuțitul și o pun la gătit. Eu m-am încumetat să mănânc de la ei, nu am pățit nimic. De asemenea, mai fac ceai din anumite rădăcini de plante, cu puțina apă pe care o au”, a mai spus Matilda Andrici.

Deși triburile au moduri sângeroase prin care își rezolvă conflictele, străinii nu sunt atacați de localnici, care sunt foarte primitori.

„Nu m-am simțit niciodată în pericol în acest loc. Ei sunt foarte primitori și zâmbitori, iar cu oamenii albi nu au nicio problemă. În schimb, își rezolvă disputele între ei în tot felul de moduri. Mai sunt alte triburi care vin în zone și au anumite divergențe. Se omoară între ei. La un moment, nu puteam intra într-un sat deoarece a venit un alt trib și a omorât toți copiii și bătrânii. Așa își rezolvă ei problemele. De asemenea, nu pot pleca în alte locuri, deoarece ei fac parte din alt trib și nu sunt acceptați. Eu mi-am găsit pacea în acest deșert și am reușit să văd altfel lumea de acasă când m-am întors. Totul mi se părea mult mai verde, mult mai frumos. Țin minte că tatăl meu zicea că încă nu are lemne pentru la iarnă, iar eu eram revoltată, că asta nu este o problemă, după ce am văzut în Kenya”, a transmis ieșeanca.

Implicarea lor a contat

În urma misiunilor făcute de familia Andrici, dar și de restul misionarilor, copiii din nordul Kenyei au avut acces la educație de bază și de resurse suplimentare. Câțiva dintre acești copii au reușit să ajungă să fie acceptați la licee și universități din Kenya.

„Am fost deja în deșert de 13-14 ori și, probabil, voi mai merge. Încă nu m-am gândit. Între timp, am fost și cu soțul meu, și copiii. Am ajutat cum am putut. În continuare, ne ocupăm de activități pentru a sprijini misiunile umanitare ale bisericii în toată lumea. De asemenea, prin asociația noastră, «Sharing love», am reușit să ajutăm copiii să meargă la școală, chiar să ajungă la licee sau universități din Kenya. Asta este singura lor șansă. Unii s-au convertit la catolicism în urma misiunilor, însă au adus și elemente din religia lor”, a încheiat Matilda Andrici.

Cei doi soți din Iași au reușit să aducă o schimbare în comunitățile din Kenya, însă misiunea lor nu s-a sfârșit.