Petronela Ersilia Burlacu Ursu este căutată de polițiștii care au apelat la ajutor în speranța că un cetățean îi va da de urmă. Aceasta ar fi comis o infracțiune împreună cu soțul ei, Florin Ursu, în urma căreia a primit 5 ani de închisoare cu executare. Reporterii BZI au discutat cu ieșenii dispăruți, care au făcut dezvăluiri în exclusivitate. Aceștia susțin că sunt nevinovați și că totul ar fi o înscenare din partea fiului vitreg
Petronela Ersilia Burlacu Ursu și Florin Ursu sunt cei doi soți care au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori. Inițial, magistrații ieșeni i-au achitat pe cei doi ieșeni, pentru că la acel moment nu s-au înregistrat probe la dosar. Dar, în luna noiembrie a anului 2022, procurorii au făcut recurs, iar aceștia au primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare. Până acum, Petronela Ersilia Burlacu Ursu pare a fi de negăsit pentru polițiști.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/01/una-dintre-cele-mai-cautate-infractoare-din-Iasi2.jpg)
Petronela Ersilia Burlacu Ursu este ieșeanca, care a primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare și pare a fi de negăsit
Petronela Ersilia Burlacu Ursu, una dintre cele mai căutate infractoare din Iași
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/01/una-dintre-cele-mai-cautate-infractoare-din-Iasi3.jpg)
Ieșeanca susține că nu este vinovată pentru astfel de infracțiune
Petronela Ersilia Burlacu Ursu este ieșeanca ce a primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare și pare a fi de negăsit. Aceasta nu se află pe teritoriul României și nu s-a predat pentru infracțiunea pe care ar fi comis-o. Femeia mărturisește că este nevinovată, motiv pentru care nu își dorește să ajungă în spatele gratiilor.
„Oare nu este destul de clar că s-a făcut o nedreptate și trebuie să plătim fără să avem vreo vină? Și câți ca noi sunt. Fac pușcărie pe nedrept. Am rămas fără muncă. Suntem vai de capul nostru, pentru ce?”, mărturisesc soții Ursu.
Cei doi și-au propus să meargă mai departe pentru a li se rezolva situația înainte de a ajunge în temniță, fiindcă ei spun că n-ar fi comis o infracțiune de acest gen și totul e o înscenare din partea fiului vitreg.
„Noi mergem mai departe, chiar dacă ar fi să ajungem și la Strasbourg. Nu se poate să ajungem să plătim pentru ceva ce nu am făcut. Inițial am fost achitați, iar acum ne trezim că trebuie să facem pușcărie”, adaugă aceștia.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/01/una-dintre-cele-mai-cautate-infractoare-din-Iasi4.jpg)
Judecătorii ieșeni au făcut recurs și au primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare
Ieșenii susțin că ar fi vorba despre o înscenare
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/01/una-dintre-cele-mai-cautate-infractoare-din-Iasi5.jpeg)
Sentința este definitivă, iar cei doi infractori par a fi de negăsit
Totul ar fi început din momentul în care Florin Ursu a vrut să se despartă de fosta lui soție, care avea 5 copii. Unul dintre ei a rămas în grija ieșeanului, pe care l-ar fi îngrijit cât de bine a putut. Cu toate acestea, Marius Dumitru Enache a vrut să se răzbune, chiar dacă bărbatul l-a crescut de când era mic.
„După ce am lăsat-o pe maică-sa, Marius a început să bea, să facă urât. Pe urmă a fost arestat prin Germania. De acolo m-a amenințat că vine în țară și-mi face și-mi drege. Dar m-am gândit că l-am crescut de mic și am muncit pentru el. Într-o zi a venit în Tătărași, acolo unde stăteam. A venit cu o fată și mi-a spus: «Tată, am venit acasă. Las-o pe prietena mea să facă o baie și să bage hainele astea la spălat». I-am zis: «Ok, tată». El se eliberase din Germania. I-am spus soției (n.r. – Petronela Ersilia Burlacu Ursu) să mergem la cumpărături.
Prietena lui a rămas acasă să-și pună la spălat și să facă baie. Ne-am întors seara, pe la 19:00-20:00. El a plecat odată cu noi din casă. Atunci a sunat la poliție să spună că în apartamentul meu este o fată pe care o oblig să facă prostituție și așa mai departe! Nu m-am gândit nicio secundă că va face așa ceva”, povestește ieșeanul acuzat de trafic de minori.
Chiar dacă Petronela Ersilia Burlacu Ursu pare a fi cea mai căutată infractoare din Iași, împreună cu soțul va încerca să facă tot ce îi stă în putere pentru a-și demonstra nevinovăția.
Reporter cap de creta ce esti,cum ai luat interviu unor persoane disparute si care fac declaratii in exclusivitate?Poate ai gasit o solutie magica ca sa poti lua legatura cu disparutii.Daca esti mentorul si posesorul acestei solutii,te rog sa o implementezi cu ajutorul politiei,poate afli unde este Elodia si alte sute mau mii de persoane disparute fara urma.