Titlurile zilei

Femeia de afaceri din Iași care a primit cei mai mulți bani de la UE! Lăcrămioara Moscaliuc a investit 200.000 de euro în fabrica de textile, unde se produc saci pentru filtrarea prafului

Publicat: 17 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Femeia de afaceri din Iași care a primit cei mai mulți bani de la UE Lăcrămioara Moscaliuc a investit 200.000 de euro în fabrica de textile unde se produc saci pentru filtrarea prafului
Lăcrămioara Domnica Moscaliuc este femeia de afaceri din Iași care a reușit să acceseze fonduri europene în valoare de 200.000 de euro, fiind cel mai mare proiect finanțat de AFIR în perioada 2014-2020. Banii au fost investiți în extinderea și modernizarea unei fabrici de textile din comuna Tomești

Cea mai mare sumă primită de la Uniunea Europeană de o femeie din Iași este de 200.000 de euro și a fost investită într-o fabrică de textile. Lăcrămioara Domnica Moscaliuc a obținut banii pentru modernizarea și extinderea halei de producție a accesoriilor pentru filtrarea prafului. Un sfert din numărul de beneficiari de fonduri europene din Iași sunt femei

Lăcrămioara Domnica Moscaliuc este femeia de afaceri din Iași care a accesat cea mai mare sumă disponibilă în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în perioada 2014-2020. Cei 200.000 de euro accesați în anul 2018 au fost investiți în extinderea și modernizarea halei de producție din fabrica din comuna Tomești, Iași. Specialiștii Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Nord-Est au dat exemplu de bună practică proiectul depus de ieșeancă.

„Reprezintă valoarea publică contractată a unui proiect dezvoltat prin submăsura 6.4 – „Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole”. Un exemplu de investiție de bună practică, finanțată de AFIR și implementată de o femeie din Iași, aparține beneficiarului SC SORA-MT SRL”, susțin reprezentanții AFIR Iași.

În perioada Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 au obținut finanțarea europeană 133 de femei din Iași. Un sfert din numărul total al beneficiarilor din județ este reprezentat de antreprenoarele care au făcut investiții în sectorul agricol și non-agricol din mediul rural. Valoarea totală a contractelor de finanțare încheiate cu AFIR este de 4,3 milioane de euro.

Lăcrămioara Moscaliuc, antreprenoare: „Am plecat de la premisa că oamenii trebuie să aibă condiții bune de muncă”

Femeia de afaceri a înființat afacerea în anul 2001, iar producția de accesorii pentru filtrarea prafului a fost mărită constant. Produsele făcute în fabrica din Tomești au rolul de a reduce poluarea. Sunt produși saci filtranți și materiale pentru filtrarea aerului și a gazelor industriale din diverse domenii cum sunt cel al construcțiilor, imobiliar, industria alimentară sau siderurgică și farmaceutică. Lăcrămioara Moscaliuc povestește că afacerea sa a venit în completarea afacerii deținută de fratele său.

„El avea deja o afacere în domeniu și practic noi am fost partea conexă a afacerii sale. Produceam inițial pentru el, apoi ne-am extins. Colaborăm cu un partener din Germania pentru furnizarea materiei prime. Sunt foarte încântată de faptul că am luat banii de la AFIR. Am plecat de la premisa că oamenii trebuie să aibă condiții bune de muncă. Producem într-o zi în jur de 300-400 de bucăți, în funcție de comenzi. Dar a crescut cererea în ultimii ani. Am adus-o și pe fiica mea în firmă și se ocupă de partea de IT, de export, ea terminând Facultatea de Informatică. Deci pasul următor este schimbarea utilajelor, pentru a crește capacitatea de producție, și vrem să ne orientăm tot spre fonduri europene”, susține Lăcrămioara Moscaliuc.

Cea mai mare parte din producția de accesorii pentru produsele care filtrează praful ajunge în Germania

Antreprenoarea a transformat un grajd vechi într-o hală de producție cu banii primiți de la AFIR.

„Noi am investit 220.000 de euro, cu tot cu TVA. Facem niște produse industriale tehnice pentru protecția împotriva prafului, a noxelor. Mai exact, niște accesorii pentru produsele care filtrează praful. Banii i-am folosit pentru modernizarea spațiului de lucru, am modernizat un grajd. Țin minte că venise partenerul de afaceri din Germania și când a văzut că iese din hală direct într-un grajd, a închis repede ușa. Când i-am arătat proiectul de modernizare a grajdului a fost destul de sceptic, dar în anul 2019, când a venit din nou, era destul de încântat. A preluat modelul de la noi și a modernizat și el o clădire din Germania. Noi aveam 300 de metri pătrați, iar acum fabrica e pe 1.300 de metri pătrați.

Depozitul e separat de partea de producție, pentru că așa ni s-a cerut de la ISU. Investiția s-a finalizat în anul 2020. Pentru că lucrăm cu material inflamabil, proiectul a fost prevăzut și cu bazin, rezervă de apă, hidranți. Materialele filtrante utilizate, polyester, fyberglass, P84, au referințe de la companii de talie mondială din fiecare domeniu. De asemenea, producem saci geotextili pentru lucrările hidrotehnice, folosiți pentru protejarea și stabilizarea talazurilor, digurilor, malurilor, fundului canalelor și depozitelor, lucrări de reținere a reziduurilor lichide. Menționez faptul că acești saci au agrement și aviz tehnic în vigoare”, mai spune Lăcrămioara Moscaliuc.

Lăcrămioara Moscaliuc, femeia de succes: „Producători, ca noi, nu prea sunt în țară, dar sunt distribuitori care aduc din China, mai ieftin”

Firma este pe piața din Iași din anul 2001, iar de atunci afacerea s-a dezvoltat treptat.

„Aveam inițial 7 angajați, dar pentru că am mărit producția, am mai angajat, și acum sunt 13 persoane. Probabil că o să mai angajăm, pentru că vrem să investim și în utilaje noi, odată cu creșterea cererii din partea partenerilor de afaceri. Tot ce facem acum, ca producție, realizăm cu mașini obișnuite. Noi exportăm cea mai mare parte din producție în Germania, din anul 2017. Produsele se adresează industriilor mari, care poluează mediul. De exemplu, pe șantiere, sunt filtre imense care necesită consumabilele produse de noi. Sunt folosite în industria lemnului, metalurgiei. Când am pornit afacerea nu erau aproape deloc pe piață astfel de produse. Producători, ca noi, nu prea sunt în țară, dar sunt distribuitori care aduc din China, mai ieftin, însă nu și de calitate”, susține Lăcrămioara Moscaliuc.

Firma din Iași a avut o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei, profit net de 70.000 de lei, și datorii de 747.000 de lei, în anul 2019.

Un sfert din beneficiarii fondurilor europene din Iași, în perioada 2014-2020, sunt femei

Cele 133 de femei din Iași care au primit finanțare prin intermediul PNDR 2020 pentru dezvoltarea unor afaceri în mediul rural reprezintă un sfert din numărul total de beneficiari de fonduri europene din Iași. Valoarea totală a contractelor de finanțare încheiate cu AFIR este de 4,3 milioane de euro. Fondurile europene au fost accesate prin intermediul submăsurilor 4.1 – „Investiții în exploatații agricole” – , 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – , 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” – și 6.4 – „Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole”.

Cea mai mică valoare publică contractată este de 15.000 de euro și reprezintă valoarea sprijinului financiar acordat prin intermediul submăsurii 6.3. Peste 8.600 de femei antreprenor din toată țara au primit 360 de milioane de euro, finanțare nerambursabilă, prin PNDR 2020. Numărul femeilor antreprenoare, asociați în firme, acționari sau administratori, a crescut în ultimii ani, potrivit unor statistici realizate de Oficiul Național pentru Registrul Comerțului (ONRC) Iași.

Tinerii din Iași care au lucrat în străinătate mai pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor

Tinerii ieșeni întorși din diaspora care vor să deschidă afaceri în mediul rural pot să obțină fonduri europene în valoare de 40.000 sau 50.000 de euro, dacă depun proiecte în cadrul submăsurii 6.1. Până în prezent au fost depuse 6 proiecte de fermierii din Iași care vor să investească banii europeni în ferme zootehnice. Tinerii fermieri care vor să obțină bani europeni trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Potrivit ghidului solicitantului, tinerii fermieri din diaspora care au absolvit în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu în domeniul agricol, agroalimentar, veterinar sau economie agrară, respectiv postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE, pot obține banii. Termenul final de depunere a cererilor de finanțare este data de 5 mai 2021. Suma alocată acestei sesiuni de depunere a proiectelor este de 30 de milioane de

Adauga un comentariu