Radu Vâlcan a fost extrem de sincer și a povestit ce gafă a făcut, în urmă cu mai mulți ani, atunci când se afla pe scenă.
Radu Vâlcan se numără printre cei mai îndrăgiți și apreciați prezentatori TV de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedetă a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
De asemenea, soțul Adelei Popescu se bucură de o carieră de succes în domeniul televiziunii, fiind extrem de apreciat de telespectatorii care mereu îl urmăresc cu sufletul la gură, atunci când apare pe micile ecrane.
Adela Popescu, surpriză neașteptată din partea fiului său, Alexandru! Vedetă a împărtășit totul și cu urmăritorii săi din mediul online: „Zice că ăsta e profilul meu bun”
Totuși, parcursul său în carieră nu a fost lipsit nici de situații neplăcute, căci de curând, chiar acesta a povestit ce s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, atunci când prezenta un eveniment la mare. La momentul acela, Radu Vâlcan, din cauza emoțiilor, a făcut o gafă care i-a stricat întreaga seară.
„În urmă cu foarte mult timp, din cauza emoțiilor, prezentam un eveniment, la mare, undeva.
Adela Popescu, cel mai mare critic al lui Radu Vâlcan
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul românesc, cei doi fiind căsătoriți de mai bine de 8 ani, din rodul iubirii lor rezultând și 3 copii, de care sunt extrem de mândri.
”Nu a fost cu putință” Adela Popescu explică ce se întâmplă acum în familia sa. Bunicii au pus totul la cale de dragul copiilor
Așa se face că, cei doi se susțin enorm și în viețile profesionale, iar despre acest lucru a discutat chiar Radu Vâlcan, care a precizat că soția lui este cel mai mare critic al său și mereu ține cont de sfaturile femeii.
„Da, este cel mai mare critic al meu. Nu mă menajează deloc, motiv pentru care o cred pe cuvânt și țin cont de sfaturile ei.”, a mai adăugat prezentatorul.
Lecturarea acestui „articol” e la fel de interesantă ca vizitarea unei toalete publice… lipsită de hârtie igienică!