Prima pagină » Cancan » Loredana Groza, cu bustul la vedere pe Instagram. Unii fani abia au recunoscut-o

Loredana Groza, cu bustul la vedere pe Instagram. Unii fani abia au recunoscut-o

22 nov. 2021, 11:37,
în Cancan

Loredana Groza a publicat o nouă imagine fierbinte pe Instagram, iar fanii artistei au fost plăcut surprinși la vederea acesteia. Artista știe să se promoveze ca nimeni alta, drept dovadă și celebritatea de care se bucură. În vârstă de 51 de ani, Loredana Groza arată cu cel puțin 20 de ani mai tânără, iar gurile rele au acuzat-o adesea că a apelat la bisturiu. Și totuși, Loredana neagă orice intervenție estetică și spună că arată așa datorită alimentației și sportului.

Nu mai e niciun secret că Loredana Groza arată acum mult mai bine decât în tinerețe. Mai mult, de-a lungul carierei îndelungate, artista a știut să se reinventeze mereu, rămânând în preferințele publicului. Însă dincolo de faptul că are foarte mulți fani, Loredana are și detractori, cei mai mulți dintre aceștia considerând că frumusețea ei ar fi rezultatul unor operații estetice. De fiecare dată, însă, Loredana Groza a negat astfel de practici, dar e lesne de observat că Loredana arată mai bine decât în tinerețe.

Loredana Groza, cu bustul la vedere pe Instagram

Loredana Groza face ce face și reușește să fie mereu în centrul atenției! Artista și-a etalat iar bustul generos pe rețelele de socializare, iar fanii au lăudat-o pentru formele sale fizice de invidiat. Loredana este cunoscută pentru stilul nonconformist, așa că de fiecare dată își pune fanii pe jar cu aparițiile sale. Deși are 51 de ani, Loredana arată ca la 30!

Ultima fotografie postată pe contul de Instagram i-a făcut pe prietenii săi virtuali să reacționeze instant. În plus, unii dintre ei abia dacă au recunoscut-o pe divă. Ca deobicei, „fata cu șosete de diamant” s-a lăsat fotografiată într-o ipostază incitantă. Într-o rochie mulată, de piele, Loredana Groza și-a lăsat la vedere sânii imenși, motiv pentru care fanii au complimentat-o.

„Nu ai concurență! / Ce bunăciune / Ahhh, ne omori de inimă rea / Ești specială și importantă pentru mine, mereu îmi aduci zâmbetul pe buze când mă uit la tine pe story, dar și când postezi o poză sau un video / Ahhh, Loredana… și acum parcă te aud cum îmi cânți: «Ridică-mă la cer…» / Cât de frumoasă poți fi… ești o adevarată divă, te privesc și îmi sclipesc ochii, mă topesc de dragul tău”, sunt doar o parte dintre comentariile fanilor.

A negat că ar avea operații estetice

În ciuda faptului că are 51 de ani, fanii au observat că în ultima perioadă vedeta și-a schimbat destul de mult imaginea. Ea a fost adesea acuzată că ar fi apelat la medicii esteticieni. Și totuși, vedeta a negat constant că a trecut pragul medicului estetician. Ea susține că felul în care arată se datorează sportului și alimentației.

„Nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta. Cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale”, a precizat Loredana Groza.

Loredana Groza este împlinită pe toate planurile

Și dacă din punct de vedere profesional nu încape nicio îndoială că totul merge perfect pentru artistă, același lucru se poate spune și despre viața de familie. Loredana s-a căsătorit în vara anului 1998 cu producătorul de film Andrei Boncea, cei doi având un mariaj liniștit de peste 23 de ani. De asemenea, artista are și o fiică minunată, Elena Boncea, care i-a moștenit trăsăturile fizice frumoase. Și dacă Loredana Groza este destul de darnică pe Instagram în ceea ce o privește, nu același lucru se întâmplă când vine vorba de soțul sau fiica ei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Nicușor Dan analizează noi variante de premier, iar negocierile politice vizează ieșirea României din blocajul guvernamental. Președintele României, Nicușor Dan, analizează noi variante de premier în cadrul consultărilor cu liderii politici. Ciprian Ciucu vorbește despre scenariul unui guvern tehnocrat și despre posibilitatea a două cabinete succesive. Nicușor Dan analizează noi variante de premier România traversează […]
Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 august 2026
06 august 2026
Articole similare
Tragedie la Iași. Un tânăr tată s-a spânzurat de dorul copilului. Ce mesaj a postat pe Facebook, înainte de a-și pune capăt zilelor
02:00
FOTOEXCLUSIV Tragedie la Iași. Un tânăr tată s-a spânzurat de dorul copilului. Ce mesaj a postat pe Facebook, înainte de a-și pune capăt zilelor
Fonduri europene pentru afacerile cu flori și plante medicinale. Ieșenii pot accesa 100.000 de euro pentru investiții de succes
02:00
Fonduri europene pentru afacerile cu flori și plante medicinale. Ieșenii pot accesa 100.000 de euro pentru investiții de succes
Spitalul GROAZEI! Mușamalizare uriașă după ce un tânăr a murit electrocutat, căzând în gol, în cap, în Blocul Operator al dr. Cristian Lupașcu. Contract semnat în fals, după 5 zile de la accident, de managerul Daniel Timofte, la Spitalul „Sfântul Spiridon”
02:00
FOTO Spitalul GROAZEI! Mușamalizare uriașă după ce un tânăr a murit electrocutat, căzând în gol, în cap, în Blocul Operator al dr. Cristian Lupașcu. Contract semnat în fals, după 5 zile de la accident, de managerul Daniel Timofte, la Spitalul „Sfântul Spiridon”
Dezvoltatorul Ștefan Popescu trebuie să desființeze o parte dintre apartamentele de la Scala Residence! Afaceristul a schimbat parcările și camerele tehnice în spații de locuit
02:00
FOTO Dezvoltatorul Ștefan Popescu trebuie să desființeze o parte dintre apartamentele de la Scala Residence! Afaceristul a schimbat parcările și camerele tehnice în spații de locuit
Iar a intrat în cărți?
02:00
Iar a intrat în cărți?
Campusul AGRITECH al USV intră în linie dreaptă! Studenții vor beneficia de laboratoare inteligente, cămine noi și hale de practică
02:00
Campusul AGRITECH al USV intră în linie dreaptă! Studenții vor beneficia de laboratoare inteligente, cămine noi și hale de practică
La Baia Turcească din Iași se deschide expoziția care se schimbă de fiecare dată când o privești!
02:00
La Baia Turcească din Iași se deschide expoziția care se schimbă de fiecare dată când o privești!
Dan Rîmbu, bărbatul din Iași care a făcut dezvăluiri despre ilegalitățile din cadrul firmei, a fost dat afară: „Am îndrăznit să reclam public”
02:00
FOTO Dan Rîmbu, bărbatul din Iași care a făcut dezvăluiri despre ilegalitățile din cadrul firmei, a fost dat afară: „Am îndrăznit să reclam public”
Astăzi are loc marele praznic al Schimbării la Față! De ce icoana acestei sărbători este unică în Ortodoxie
02:00
Astăzi are loc marele praznic al Schimbării la Față! De ce icoana acestei sărbători este unică în Ortodoxie
În comuna Tomești va fi construit un Centru Metropolitan de Inovare Socială! Primăria a semnat contractul pentru serviciile de proiectare tehnică
02:00
În comuna Tomești va fi construit un Centru Metropolitan de Inovare Socială! Primăria a semnat contractul pentru serviciile de proiectare tehnică