Lovitura de stat – Episodul 1

Un eveniment de o covârșitoare importanță și cu consecințe extrem de grave pe termen lung, lovitura de stat din România, din data de 6 decembrie 2024, a fost analizată în profunzime de mai mulți experți, mai ales din zona dreptului constituțional, prin consultarea, atunci când a fost cazul, și a inteligenței artificiale. Concluziile acestui studiu, pentru care am primit permisiunea să îmi asum semnătura, le public, începând de azi, zi de zi, în zece episoade

Prezentăm în cele ce urmează primul episod al loviturii de stat. Nu înainte însă de a face precizarea că lovitura de stat a fost pregătită prin eliminarea abuzivă din cursa electorală a Dianei Șoșoacă. Nu vom dezbate însă acest subiect, pentru că am luat decizia să ne consacrăm exclusiv circumstanțelor prin care s-a produs lovitura de stat efectivă.

În România, cel puțin în mod teoretic, alegerile prezidențiale nu se fac când vrea Guvernul, când vrea CCR sau când vrea un partid. Ele se fac după reguli constituționale și legale clare. Președintele are un mandat de 5 ani. Asta înseamnă că poporul are dreptul, o dată la 5 ani, să decidă dacă îl păstrează pe președinte sau îl schimbă. Acesta nu este un simplu detaliu tehnic. Este unul dintre cele mai importante drepturi democratice: dreptul real al cetățeanului de a produce, prin vot, schimbarea conducerii statului.

Prin urmare, alegerile din 2024 nu erau o favoare a statului față de cetățeni. Erau o obligație constituțională a statului și un drept constituțional al poporului. Mai mult decât atât, acest drept nu privește doar simplul gest de a merge la urne. El privește și finalitatea juridică a acelui vot. Nu votezi doar ca să participi simbolic. Votezi ca acel vot să intre într-un mecanism legal care trebuie dus până la capăt potrivit legii.

În momentul în care cetățeanul votează legal, votul lui nu înseamnă doar „am pus o ștampilă”. Votul lui înseamnă că a participat la un proces care trebuie să producă efectele prevăzute de lege. Adică dreptul de vot nu înseamnă doar să ți se permită să votezi, ci și ca acel vot, exprimat legal, să fie tratat legal și să producă efectul juridic pentru care a fost exprimat. De aici pornește toată problema.

Evenimentele din 2024

În anul 2024 au avut loc alegeri prezidențiale la termen. A început procesul electoral, s-a desfășurat turul I, au fost validați candidații care au mers mai departe, iar oamenii au votat. Cu alte cuvinte, mecanismul democratic era deja în curs. Aici apare primul punct extrem de important: în momentul în care cetățeanul votează legal, votul lui nu înseamnă doar „am pus o ștampilă”. Votul lui înseamnă că a participat la un proces care trebuie să producă efectele prevăzute de lege. Adică dreptul de vot nu înseamnă doar să ți se permită să votezi, ci și ca acel vot, exprimat legal, să fie tratat legal și să producă efectul juridic pentru care a fost exprimat. De aici pornește toată problema.

Ruptura de pe 6 decembrie 2024

Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a emis Hotărârea nr. 32, prin care a anulat alegerile. Dar, ca să înțelegem gravitatea și sensul acestui moment, trebuie văzut ce s-a întâmplat înainte. Înainte de 6 decembrie au existat mai multe repere importante:

a) Ședința CSAT din 28 noiembrie 2024
În acea ședință s-au discutat informații privind posibile ingerințe sau influențe externe. Numai că, foarte important, chiar din logica acelei ședințe rezulta că lucrurile trebuiau clarificate de urgență de către instituțiile statului. Asta înseamnă un lucru foarte simplu: la acel moment nu exista o situație clarificată deplin, ci una care cerea verificări. Cu alte cuvinte: dacă ceri clarificări urgente, înseamnă că încă nu ai clarificarea. Mai apare aici o problemă instituțională foarte gravă și ușor de înțeles. Cei care făceau parte din CSAT erau, în mare măsură, chiar șefii instituțiilor care trebuiau să verifice și să clarifice acele informații. Adică aceleași instituții au venit cu informațiile încă neclarificate și tot ele trebuiau apoi să le confirme sau să le infirme. Aici apare una dintre contradicțiile mari ale întregii povești:

statul a spus că există suspiciuni și că ele trebuie clarificate urgent, dar înainte să le clarifice până la capăt, a trecut la cea mai radicală măsură posibilă.

b) Hotărârea CCR nr. 30 din 2 decembrie 2024

În această hotărâre, Curtea a respins sesizarea făcută de candidatul Terheș. Iar în motivare, potrivit interpretării tale, Curtea a arătat că acele elemente privind ingerințe externe nu puteau fi tratate ca probe suficiente. A făcut chiar referire la faptul că nici în cadrul CSAT aceste elemente nu apăruseră ca fiind clarificate în mod probator. Adică, pe scurt: pe 2 decembrie, Curtea spune practic că nu are o bază probatorie clară pentru o asemenea concluzie.

c) Hotărârea CCR nr. 31 din aceeași zi. Tot pe 2 decembrie, Curtea a validat turul I.
Asta este enorm de important. Pentru că, pe de o parte, respingi o sesizare legată de nereguli grave și, pe de altă parte, validezi turul I. Mesajul către public și către sistem era: procesul merge înainte.

Schimbarea de direcție

După aceea apare comunicatul CCR din 5 decembrie. Acolo Curtea spune că sesizările ONG-urilor nu pot fi luate în considerare în forma respectivă pentru anulare, dar lasă să se înțeleagă că anumite aspecte ar putea fi analizate în faza de validare sau invalidare.

Deși formal nu exista încă actul final, discursul instituțional începea să lase deschisă ideea că s-ar putea interveni asupra rezultatului. La aceasta se adaugă și opinia separată a judecătoarei Simina Tănăsescu din Hotărârea nr. 30, care, deși nu schimba soluția de atunci, pregătea conceptual exact tipul de argument ce avea să fie folosit ulterior.

Mai întâi s-a spus că nu există bază suficientă, apoi s-a validat turul I, iar imediat după aceea au apărut semnale publice și opinii care pregăteau ideea intervenției.