Prima pagină » Cultural » Nicusor Dan, despre perioada de studenție din Franța. „Am avut câteva relații. Toate previzibile”

Nicusor Dan, despre perioada de studenție din Franța. „Am avut câteva relații. Toate previzibile”

26 mai 2025, 08:44, 1 ,
Cezar Bulgaru în Cultural

Nicușor Dan, actualul președinte al României, a petrecut șase ani în Franța, în studenție, dedicându-se studiilor în matematică. Perioada a fost una marcată de provocări academice și personale, oferindu-i perspective noi asupra educației și culturii europene.

În 1992, Nicușor Dan a acceptat o bursă oferită de guvernul francez, motivat inițial de o datorie la căminul studențesc din București.

Decizia acestuia a a marcat începutul unei călătorii academice și personale în Franța.

Nicusor Dan, despre perioada de studenție din Franța

Întâlnirea cu sistemul educațional francez a fost provocatoare. Într-un articol publicat în Dilema Veche, Nicusor Dan a relatat:

„În anul de master am învățat de două ori mai multe lucruri decât în cei trei ani la București”.

Experiența de acolo l-a determinat să reevalueze metodele de învățare și să aprecieze rigoarea sistemului francez.

Pe lângă provocările academice, Dan a explorat și aspecte ale vieții personale în Franța. Despre relațiile avute în această perioadă, a menționat:

„Sentimental însă, Franța a fost, din 1992 însă în 1998, exact cum mă așteptam să fie înainte să fie înainte de a pleca.

Petrecerile franțuzești mă plictiseau de moarte. Erau previzibile și bine conceptualizate: oamenii știau de ce veniseră, până la ce oră vor sta și ce urmau să facă acolo. Față de petrecerile din Grozăvești, care erau o dezlănțuire de improvizații. Am renunțat repede și am organizat petrecerile noastre (în bucătării). Îmi amintesc cum într-o dimineață de chef jucam fotbal în sală, iar nea Romică ne cânta la acordeon ‘Zaraza’…

Am avut câteva relații cu franțuzoaice. Toate, previzibile de la început până la sfârșit. Luau din mine partea de comme il faut (așa cum trebuie, n.r.), iar originalitatea, nebunia alunecau undeva în gol. Cel mai frustrant, jocul seducției nu avea complicitatea partenerilor pe care o știam, era complet explicit (‘Matematica’, îmi explica tutorele meu de la École Normale, ‘e ca și cu fetele. Vorbești lucruri banale la început, apoi lucruri mai puțin banale, te apropii încet-încet…’, mais cest pas du tout mon style – dar nu e deloc stilul meu, n.r.).

(Nu pot să mă abțin: la început nu aveam succes chiar deloc și atunci, ca să ne stimulăm, am pariat cu un bun prieten 100 de franci, urmând să câștige primul dintre noi care cucerește o franțuzoaică; și chiar 200 de franci dacă ea era directoarea de studii)’, a mai mărturisit Nicușor Dan.

Influența experienței franceze asupra cariei ulterioare

Experiența acumulată în Franța a avut un impact semnificativ asupra carierei lui Dan. După întoarcerea în România în 1998, a fost angajat la Institutul de Matematică al Academiei Române. Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, Dan a declarat:

„Cei șase ani în Franța m-au schimbat în două puncte: am devenit punctual și am devenit implicat civic. Nu am regretat niciun moment că m-am întors (…)

Nu mai am însă fericirea inocentă din 1992. Mă deranjează în special lipsa de implicare și de coeziune în jurul problemelor care ne doi, a generației din care fac parte. Mă deranjează la fel de tare ascensiunea rapidă a consumismului. Mă irită generația tânără care vorbește exclusiv de mașini și dolari pe lună și se distrează la oră fixă, după program.

Un ultim motiv pentru care nu regret că m-am întors. Occidentul îți ia libertatea ratării. Moment cu moment, sistemul te așază la locul tău și căderile sunt tot timpul mici, suportabile. Dacă o să mă ratez, și este posibil, o să am satisfacția că am căzut de foarte de sus’, a încheiat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a petrecut șase ani în Franța, în studenție, iar experiența a fost una care în mod clar l-a influențat pe acesta în anii ce au urmat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Ovidiu Maghear

    Printre franțuzoaicele cu care a avut relații mucușor au fost și femei sau doar „dame” gen soțul președintelui Macrou?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 decembrie 2025
30 decembrie 2025