Prima pagină » Titlurile zilei » Număr record de înscriși pentru un loc! Acest tip de post, din sistemul bugetar, ar putea fi cel mai râvnit din orașul Iași! Peste 40 de candidați pe un loc vor să aibă un job cu un salariu surprinzător
Număr record de înscriși pentru un loc! Acest tip de post, din sistemul bugetar, ar putea fi cel mai râvnit din orașul Iași! Peste 40 de candidați pe un loc vor să aibă un job cu un salariu surprinzător

Număr record de înscriși pentru un loc! Acest tip de post, din sistemul bugetar, ar putea fi cel mai râvnit din orașul Iași! Peste 40 de candidați pe un loc vor să aibă un job cu un salariu surprinzător

01 iun. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Titlurile zilei

Record de înscriși, anul acesta, pentru un post de bugetar în orașul Iași! În 2021, acest tip de loc de muncă la stat ar putea fi unul dintre cele mai râvnite din tot sistemul. Concret, la concursul examenului de Titularizare (programat pe 21 iunie 2021), numărul celor înscriși pentru a obține un post la catedră în învățământul preuniversitar ieșean a crescut cu 400 de persoane. Astfel, pentru unele posturi, concurența ar putea fi și de peste 40 pe un loc. Deși pare greu de crezut, salariul unui debutant la catedră este de doar 2.400 de lei. La data de 21 mai 2021, 1.936 de candidați erau înscriși (în total) la Iași pentru a susține examenul de Titularizare

Concurență uriașă pentru a deveni profesor, titular, la Iași! Totul se leagă de faptul că, față de anul 2020, la concursul examenului de Titularizare 2021 (programat pe 21 iunie 2021), numărul celor înscriși pentru a obține un post la catedră în învățământul preuniversitar ieșean a crescut cu 400 de persoane. Astfel, pentru unele posturi, concurența ar putea fi și de peste 40 pe un loc. Surprinzător este că salariul unui debutant la catedră este de doar 2.400 de lei. La nivelul întregului județ, doar puțin peste 140 de posuri sunt titularizabile.

S-au finalizat, săptămânile trecute, etapele de înscriere la examenul de Titularizare 2021!

Pe acest plan, prof. Luciana Antoci, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, confirmă interesul crescut pentru examenul de Titularizare 2021. Aceasta arată că, față de 2020, sunt cu 400 de persoane mai multe înscrise pentru acest concurs.

„S-au finalizat, săptămânile trecute, etapele de înscriere la examenul de Titularizare 2021! Datele pe care le avem acum la dispoziție ilustrează că în acest an școlar sunt cu 400 de persoane, în plus, înscrise pentru acest concurs, față de anul trecut. Asta arată că interesul pentru profesie există și că acest examen-filtru, până la urmă, în sistem are din ce în ce mai multe șanse să selecteze o resursă umană de calitate. Proba scrisă este programată pe 21 iulie, iar pe 5 august este ședința publică de repartizare, repartiție pe posturi”, a explicat prof. Luciana Antoci, șefa ISJ Iași.

Interes sporit pentru posturile de educatori, învățători, profesori de Educație Fizică și Sport, profesori de Limba și Literatura română. Cu toate acestea, numărul de catedre nu poate crește

Pe de altă parte, tot față de anul trecut, un interes sporit al candidaților este pentru posturile de educatori, învățători, profesori de Educație Fizică și Sport, profesori de Limba și literatura română. Cu toate acestea, numărul de catedre nu poate crește. Aici, concurența ar putea ajunge și la peste 40 de candidați pe un loc.

„Avem un interes sporit pentru posturile de educatori, învățători, profesori de Educație Fizică și Sport, profesori de Limba și Literatura română. Aici trebuie să vă spun că, la nivel de sistem, și în județul Iași populația școlară este în scădere, drept pentru care numărul de posturi nu poate să crească. Sunt, sigur, posturile care s-au eliberat prin plecarea la pensie a unora dintre colegii din sistem sunt posturi noi, create pentru anumite școli sau grădinițe care au fost înființate, dar, în general, rămânem cu același număr de posturi ca și până acum. Cu alte cuvinte, concurența va crește anul acesta la Titularizare”, a completat prof. dr. Luciana Antoci, inspector școlar general.

Din nefericire, formarea inițială a profesorilor nu beneficiază de atâta practică cât ar fi necesară pentru intrarea în profesia didactică

Așa cum însăși prof. dr. Luciana Antoci, inspector școlar general, recunoaște, formarea inițială a profesorilor nu beneficiază de atâta practică cât ar fi necesară pentru intrarea în profesia didactică.

„Acest lucru se vede, de altfel, când vin rezultatele de la aceste examene. Dar, în orizontul acesta de așteptare și începând din anul școlar următor, se va aplica un proiect național, intitulat PROF, care prespune organizarea unor Baze de practică pedagogică la nivelul județelor. Aici, Iașul are cinci astfel de Baze, în școli importante care se constituie în nuclee pentru consorții. E vorba despre Colegiul Pedagogic «Vasile Lupu», Colegiul Național «Costache Negruzzi», Colegiul Național, Colegiul Național «Mihai Eminescu», Colegiul Tehnic «I.C. Ștefănescu», care și-au conturat în jurul lor nuclee de până la alte cinci unități educaționale”, precizează prof. dr. Luciana Antoci.

Acest program duce practica pedagogică în zona școlilor care au specific diferit

Șefa ISJ Iași, prof. Luciana Antoci, arată că acest program duce practica pedagogică în zona școlilor care au specific diferit, în sensul în care un absolvent de studii superioare își va fi făcut practica și într-o școală specială, și într-o școală gimnazială, eventual și la grădiniță, la liceu și la gimnaziu.

„Va avea acces la un spectru foarte larg de activități didactice. Pe de altă parte, proiectul PROF aduce la aceeași masă învățământul universitar cu cel preuniversitar alături de Casele Corpului Didactic. Asta înseamnă revigorarea acestei practici pedagogice și avem speranța ca, în anii următori, absolvenții care vor fi parcurs aceste etape să fie mult mai bine pregătiți în momentul în care intră în sistem. Apoi, acest program are în vedere și asigurarea unui mentorat pe termen lung. Nu vorbim despre un program dedicat doar aspiranților la cariera didactică sau debutanților în învățământ, ci chiar profesorilor care acumulează în timp o anumită vechime. Toate «tainele» meseriei de profesor nu pot fi învățate într-un an-doi, ci presupune o practică permanentă”, a conchis prof. Luciana Antoci.

La nivel de 5 martie 2020, lista reactualizată a posturilor/catedrelor vacante/rezervate pentru anul școlar 2020-2021 la Iași cuprindea 2.116 posturi, dintre acestea 983 complete, iar 1.133 incomplete. Față de acel moment, acum nu se constată modificări semnificative. La data de 21 mai 2021, 1.936 de candidați erau înscriși (în total) la Iași pentru a susține examenul de Titularizare.

Anunț, în atenția candidaților la Concursul Național de Titularizare 2021, făcut de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași

Aici, și în atenția candidaților la Concursul Național de Titularizare 2021, Inspectoratul Școlar Județean Iași a transmis o serie de mesaje importante. Absolvenții promoției 2021 și absolvenții 2021 ai programelor de pregătire psihopedagogică, au obligația de a prezenta adeverința de absolvire a studiilor/programelor de pregătire psihopedagogică în perioada 13-16 iulie 2021. În mod excepțional, în situația în care absolvenții promoției 2021 sau absolvenții 2021 ai programelor de pregătire psihopedagogică nu prezintă adeverința de absolvire în perioada 13-16 iulie 2021, aceștia vor fi primiți la proba scrisă din data de 21 iulie 2021 doar în condițiile prezentării adeverinței de absolvire a studiilor/programelor de pregătire psihopedagogică.

Cum susțin absolvenții ciclului I de studii universitare de licență cu specializarea „Sport și Perfomanță Motrică” Titularizarea 2021

Pe de altă parte, absolvenții ciclului I de studii universitare de licență cu specializarea „Sport și Perfomanță Motrică”, care îndeplinesc și condițiile de formare psihopedagogică, susțin proba scrisă după cum urmează: pentru ocuparea catedrelor vacante/rezervate de Educație fizică și sport (pregătire sportivă de specialitate) în cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor, la disciplina Educație fizică și sport – Antrenori, conform programei specifice pentru concurs aprobate prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (OMECTS) nr. 5620/2010; pentru ocuparea catedrelor de Educație fizică și sport (pregătire sportivă de specialitate) sau Educație fizică și sport (pregătire sportivă de specialitate) – pregătire teoretică sportivă în învățământul vocațional sportiv de nivel primar și gimnazial, la disciplina Educație fizică și sport, conform programei specifice pentru concurs aprobate prin OMECTS nr. 5620/2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`