Local

Povestea emoționantă a unui tată rămas singur cu șapte copii! Bărbatul merge o dată la trei luni să doneze sânge ca să-i hrănească pe micuți, după ce, în urmă cu un an, soția lui a murit subit: „Copiii mă întăresc să fiu puternic”

Publicat: 02 oct. 2020
Un tată a rămas singur cu șapte copii și donează sânge ca să aibă cu ce să-i hrănească pe micuți, după ce soția lui a murit subit, iar el a fost nevoit să renunțe la locul de muncă pentru a îngriji minorii
Marian Gâlii, donator de sânge de 14 ani, în față la CRTS Iași

Un tată de 38 de ani din Iași a rămas singur cu șapte copii. Soția lui a murit subit în urmă cu un an, iar de atunci bărbatul îi crește singur pe cei șapte minori. Marian Gâlii merge o dată la trei luni să doneze sânge pentru a primi bonuri de masă să-și hrănească pe copii. Povestea de dragoste dintre cei doi soți, sfârșită în durere, este ruptă din basme

Povestea tristă a lui Marian Gâlii a început pe data de 8 octombrie 2019, când soția lui, cea care i-a dăruit șapte copii minunați, s-a stins subit. Fără a apuca să-și ia rămas bun de la cei mici și de la cel căruia i-a jurat iubire veșnică, femeia de 35 de ani a făcut un accident vascular cerebral (AVC) și a murit la câteva ore distanță. Nimeni nu s-a aștepat la o asemenea tragedie, mai ales că visul ei cel mai mare era să-și vadă copiii crescând, pe fiecare așezat la casa sa. A lăsat în urmă o durere greu de imaginat, șapte suflete micuțe care o așteptau acasă, și pe bărbatul ei, cel care și astăzi este cutremurat de durere. De atunci, Marian și cei șapte copii se încurajează unul pe celălalt să poată merge mai departe în viață.

Marian, donator de sânge: „Acum vin ca să primesc și bonuri de masă, ca să am cu ce să-mi hrănesc copiii”

Redactorii BZI l-au cunoscut pe Marian Gâlii în fața Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) din Iași. Un bărbat modest, cu un zâmbet smerit și parcă împovărat de gânduri grele. Bărbatul ne-a povestit că de 14 ani merge să doneze sânge pentru bolnavii din spitale și pentru el, pentru că așa se simte mai bine. De un an de zile, însă, încă un motiv s-a adăugat pe lista lui. Acela de a primi bonuri de masă, ca să aibă cu ce să-și hrănească copiii.

„Acum vin ca să primesc și bonuri de masă, ca să am cu ce să-mi hrănesc copiii. Când eram eu tânăr, nu mă gândeam la asta. Pe data de 8 octombrie, soția mea, lumina ochilor mei, s-a înălțat la Ceruri. A murit subit, nimeni nu s-a așteptat la asta. Am rămas singur, cu șapte copii. Cel mai mic are trei ani, iar cel mai mare, 17. Eram la un praznic la un unchi de-al meu, acolo i s-a făcut rău și am dus-o la Spitalul «Sf. Spiridon». Acolo a și murit”, povestește Marian Gâlii.

După ce a născut ultimul copil, soția lui Marian a suferit niște complicații care i-au schimbat total viața

Tatăl celor șapte copii distruși de moartea celei care le-a dat viață povestește că femeia, după ce a dat naștere ultimului copil, s-a confruntat cu niște situații mai puțin obișnuite. Marian spune că după ce a născut ultimul copil, femeia a avut probleme grave cu vederea.

„După ce l-a născut pe ultimul copil, soția mea parcă a orbit. Nu mai vedea, lua tratament pentru asta. Dar înainte de a muri, nu mai avea nicio problemă, era bine. Mă așteptam să fim bine, o familie fericită. Uite că nu a fost așa. Am rămas cu aștia mici, m-am lăsat de serviciu ca să am grijă de ei. Am avut mare noroc de oamenii din jurul meu care m-au ajutat să-mi îngrop soția și care m-au ajutat să mă pun apoi și pe picioare. Doamne! Singurul meu vis este să o fac fericită acolo în Ceruri și să mi-o aducă Dumnezeu înapoi, dar știu că nu se poate. Copiii mă întăresc să fiu puternic. Dacă nu-i aveam pe ei, nu mai eram acum în viață”, mai spune Marian.

Cele nouă suflete din familia Gâlii au trăit timp de mai mulți ani într-o singură cameră, iar singura lor bucurie era că erau împreună

O poveste de iubire, cum numai în basme și povești mai poți întâlni, s-a destrămat într-o clipită. Marian a cunoscut-o pe soția lui pe când lucra la Salubris. Timp de 18 ani au trăit împreună momente extrem de fericite. Chiar dacă le-a fost greu de multe ori, și-au dorit să aibă la masa de Crăciun cât mai mulți copii. Deși au locuit într-o garsonieră cu cei șapte copii, nu s-au dat bătuți.

„Ne-a fost greu. Am trăit nouă persoane într-o garsonieră, într-o singură cameră și o bucătărie. Nu a contat asta nici pentru noi și nici pentru copii. Ne-am bucurat împreună de cât de puțin aveam și ne îmbrățișam în fiecare seară. Asta e tot ce contează în viață, nu banii, nu avuțiile. Familia contează. Acum stau la sora mea, am plecat din casa aceea. Un naș de-al nostru mi-a dat o casă pe la Schitu Duca, pe care o plătesc în rate. Acolo am loc pentru copii să se joace, au spațiu, au tot ce vor”, adaugă Marian Gâlii.

Marian Gâlii: „Soția mea așa de tare își dorea să avem o casă la țară, dar iată că nu a prins bucuria asta”

În curând, visul copiilor de a trăi la casă cu curte va deveni realitate. Un naș de-al lui Marian, un bărbat care i-a botezat cel mai mic copil, auzind povestea tristă a familiei Gâlii, le-a promis că-i ajută. Le-a dat o casă la țară, la Schitu Duca. Le-a cerut o rată lunară de 3000 de lei, pe care Marian a trebuit să o plătească timp de șapte luni.

„Mi-a dat o casă cu curte, mai mult de pomană. Plătesc, rup de la gura mea și plătesc în fiecare lună 3000 de lei, ca să iau casă la copii. Să-i văd că se joacă, că se bucură prin curte. Am noroc că primesc o pensie de urmaș și mă descurc și cu alocațiile copiilor, ușor-ușor am reușit să le fac visul să devină realitate. Soția mea așa de tare își dorea să avem o casă la țară, dar iată că nu a prins bucuria asta. Știu că de acolo, din Ceruri, ea se bucură pentru noi”, mai spune Marian.

Deși a donat sânge 14 ani consecutiv pentru binele bolnavilor din spitale, nu a așteptat niciodată nimic în schimb

Marian spune că, deși se va muta la Schitu Duca, va continua să doneze sânge pentru bolnavii din spitale și că-i va îndruma și pe copiii lui să o facă. Încercat de multe ori de viață, Marian nu s-a gândit niciodată numai la el. Poate din acest motiv oamenii cu suflet mare l-au ajutat să se mute la casă, să își poată îngropa soția și să supraviețuiască alături de cele șapte suflete cărora le-a dat viață.

„Să donezi sânge înseamnă, într-un fel sau altul, să fii alături de oamenii aflați în nevoi. Eu am simțit pe propria piele faptul că binele se răsplătește cu bine. Am donat iată, 14 ani, o dată la trei luni și nu m-am gândit niciodată că voi primi ceva la schimb. Uite că Dumnezeu mi-a arătat că prin binele pe care l-am făcut atâtor bolnavi, când m-am aflat în suferință, nu m-a lăsat singur. Vreau să-mi cresc frumos copiii și apoi, când va veni vremea, să mă așez în Ceruri, alături de frumoasa mea soție, care mă așteaptă”, încheie Marian Gâlii.

Cei care doresc să-l ajute pe Marian să își crească copiii, îl pot contacta la numărul de telefon: 0746/663191.





Comentarii
Adauga un comentariu