Probleme la rețeaua electrică pentru tramvaie din zona Tătărași! Într-o singură zi, 8 tramvaie au avut defecțiuni și au fost retrase de pe traseu

În dimineața de 23 iulie 2026, rețeaua electrică din Tătărași a decis să-și arate adevărata vârstă. După două decenii de exploatare continuă, fără modernizări, fără înlocuiri și fără vreo urmă de mentenanță reală, a cedat exact cum cedează orice infrastructură uitată de lume: brusc, zgomotos și cu efecte în lanț. Tensiunea a căzut la 407 de volți, suficient cât să lase tramvaiele fără vlagă, apoi a explodat la peste 900 de volți, suficient cât să ardă tot ce mai funcționa. A fost momentul în care rețeaua electrică a Iașului a făcut spectacolul pe care niciun comunicat oficial nu-l va recunoaște vreodată.

Opt tramvaie au fost prăjite pe loc, dar bilanțul real, cel din stradă, nu cel din birourile cu aer condiționat, arată că aproximativ 33 de vagoane au fost afectate. Pesa, Bozankaya, GT4, GT8 — tot ce avea Iașul pe roți a fost lovit. Jumătate din flota funcțională a orașului a fost pusă la pământ într-o singură zi. Vatmanii au fost trimiși acasă nu pentru că ar fi greșit ceva, ci pentru că nu mai aveau pe ce să lucreze. Într-un oraș european, în anul 2026, transportul public a fost redus la tăcere de o rețea electrică care arată ca un exponat dintr-un muzeu tehnic.

Stațiile de alimentare, „modernizate” în stil CTP, adică deloc, sunt la fel de bătrâne ca infrastructura de tramvai. Douăzeci de ani de exploatare continuă, macazele cu durata de viață depășită de trei ori și jumătate, cabluri subterane obosite, transformatoare care funcționează doar din inerție. În timp ce în stradă tensiunea sare ca o electrocardiogramă în stop cardiac, conducerea CTP își calculează componenta variabilă și bonusurile de performanță. În timp ce compresoarele mor, sursele explodează, boghiurile intră în avarie, iar vatmanii împing tramvaie GT4 cu Bozankaya ca în filmele mute din 1920, managementul companiei se felicită pentru „eficiență”.

Panourile de bord ale tramvaielor Pesa spun povestea reală, nu cea cosmetizată în rapoarte. Eroare de comunicație CAN pe toate magistralele. Eroare ETH, adică Ethernet-ul intern a murit. Eroare SVCU, modulul central nu mai primește date. Eroare BCU, boghiurile nu mai pot citi parametrii. Eroare de izolare 3x400V, convertizoarele auxiliare au fost lovite de supratensiune. Alarme AC/DC, sursele auxiliare au cedat. Când tensiunea cade la 470 V, convertizoarele intră în protecție. Când sare la 900 V, se ard. Iar magistralele CAN, extrem de sensibile, se resetează în lanț. Rezultatul final: tramvaiul intră în „safe shutdown”, se oprește complet și refuză să mai pornească. Nu e o metaforă, e realitatea tehnică.

Reviziile se fac „la viteză”, adică superficial, cu prea puțini electricieni, prea puțini mecanici, prea puține piese și prea multe defecțiuni. Tramvaiele ies pe traseu doar ca să bifeze planificarea, nu pentru că ar fi cu adevărat bune tehnice. Defecțiunile se adună, sistemele cedează, iar când vine o fluctuație de tensiune, totul se prăbușește. Nu e nevoie de un expert ca să vezi că Iașul circulă pe o infrastructură care ar fi trebuit înlocuită acum zece ani.

În acest context, nu e deloc greu să crezi că se pregătește terenul pentru insolvență forțată. Infrastructura e praf, stațiile sunt depășite, macazele sunt expirate, tramvaiele sunt defecte, vatmanii sunt trimiși acasă, flota e redusă la jumătate, iar conducerea nu răspunde la telefon. AMTPI ar putea prelua totul, sau poate se pregătește o privatizare mascată. Când o companie publică ajunge să nu mai poată asigura nici măcar funcționarea minimă, cineva, undeva, are un plan.

Purtătorul de cuvânt nu a dat niciun punct de vedere. Directorul Cristian Stoica nu răspunde la telefon. De ce? Pentru că orice răspuns ar confirma ceea ce toată lumea vede: infrastructura e la pământ, mentenanța e zero, stațiile sunt fosile, iar managementul a ignorat toate avertismentele.

CTP Iași funcționează ca un teatru absurd. Tramvaiele se ard. Rețeaua electrică cedează. Macazele sunt relicve. Stațiile de alimentare sunt fosile. Vatmanii împing tramvaie. Directorul nu răspunde. Purtătorul de cuvânt tace. Dar bonusurile de performanță merg înainte. Infrastructura e din 2006, managementul e din 1980, pretențiile sunt din 2050. Și totuși, Iașul trebuie să circule.