Vineri, 26 februarie 2021, la ora 15.30, în lumina reflectoarelor Platoului BZI LIVE a fost programată o nouă editie-dialog de interes şi utilitate pentru elevi, părinţi şi profesori! În prim-plan a fost pedagogia Waldorf, o alternativă la învăţământul tradiţional!
Invitaţi speciali sunt reprezentanţii Liceului Teoretic „Waldorf” Iaşi: prof. Mihaela Simona Hrap, director, prof. Adrian Condrea, director adjunct şi Verginia Petrovici, fondatoarea acestei instituţii educaţionale în capitala Moldovei. Principalele puncte care au fost atinse în această emisiune BZI LIVE vor fi: de la începuturile Liceului Teoretic „Waldorf” Iaşi şi ceea ce s-a întâmplat în cei 30 de ani de existenţă, valori şi principii ale pedagogiei Waldorf, activităţi specifice, Liceul Teoretic „Waldorf” Iaşi azi – proiecţii în viitor, pedagogia Waldorf în România – privire de ansamblu. De asemenea, despre activitatea educaţionala, proiectele instituţiei şi experienta legate de muncă alături de elevi au fost alte elemente abordate.
În 1990, primul ministru al Învăţământului din perioada postcomunistă, Mihai Sora, care era un cunoscător şi un admirator al pedagogiei Waldorf, a organizat la Bucureşti un simpozion la care a invitat specialişti din Germania
În 1990, primul ministru al Învăţământului din perioada postcomunistă, Mihai Sora, care era un cunoscător şi un admirator al pedagogiei Waldorf, a organizat la Bucureşti un simpozion la care a invitat specialişti din Germania, pentru a împărtăşi cadrelor didactice din România conceptele acestui sistem „revoluţionar”. Un termen perfect pliat pe spiritul perioadei, care avea să genereze mult entuziasm în rândul celor care intrau în contact cu filosofia Waldorf şi să pregătească prima generaţie de pedagogi romani specializaţi în această alternativă la învăţământul tradiţional. La acel moment, Verginia Petrovici a participat şi intrat în contact cu aceste aspecte şi a decis să pună bazele unei unităţi de învăţământ şi la Iaşi.
Liceul „Waldorf” este o alternativă la învăţământul tradiţional, a cărei pedagogie se bazează pe indicaţiile pedagogice ale lui Rudolf Steiner
Scoala „Waldorf” este o alternativă la învăţământul tradiţional, a cărei pedagogie se bazează pe indicaţiile pedagogice ale lui Rudolf Steiner. Rudolf Steiner (1861-1925) s-a născut într-o localitate aflată la graniţa dintre Austria şi Ungaria. Steiner se mută la Berlin, pentru a redacta acolo revista culturală „Magazin de literatură”. Participă intens la viaţa socială şi politică a vremii prin conferinţe, scrieri şi iniţiază diverse modalităţi de lucru cu adulţii. Printre altele, este îndrumătorul unor iniţiative inovatoare în domeniul artei – euritmia, arta vorbirii; al medicinei – medicina de orientare antroposofica; al arhitecturii – arhitectura organică; al agriculturii – agricultura bio-dinamica; al pedagogiei – pedagogia „Waldorf”, pedagogia curativă, terapia socială. Prima şcoală Steiner elaborează lucrări şi conferinţe despre „caracterul tripartit al organismului social”: viaţa legislativă, viaţa economică şi viaţa culturală. Emil Molt, proprietarul fabricii de ţigarete „Waldorf-Astoria” din Stuttgart, preia aceste idei şi instituie cursuri pentru muncitori.
Prin eforturile financiare ale lui E. Molt şi ale muncitorilor, în septembrie 1919 se înfiinţează prima Şcoală „Waldorf” la Stuttgart, scoala unitară de 12 ani
Prin eforturile financiare ale lui E. Molt şi ale muncitorilor, în septembrie 1919 se înfiinţează prima Şcoală „Waldorf” la Stuttgart, scoala unitară de 12 ani, cuprinzând şcoala primară, gimnaziala şi cea liceala, deschisă fiecărui om, indiferent de condiţia să socială. Doi ani mai târziu s-a înfiinţat şi o grădiniţă. Când a fost deschisă, şcoala avea 8 clase şi numără aproximativ 300 de elevi. Purta numele fabricii la care lucrau la început majoritatea părinţilor: „Scoala liberă Waldorf”. Emil Molt l-a convins pe Rudolf Steiner să preia conducerea pedagogică a şcolii. Această şcoala s-a bucurat rapid de un larg interes public, astfel încât s-a dezvoltat şi a atras după sine înfiinţarea altora asemănătoare în Europa şi America. După cel de-al Doilea Război Mondial au fost deschise numeroase şcoli „Waldorf”. Astăzi exista şcoli „Waldorf” sau Rudolf Steiner pe toate continentele.
În România, după 1990, apare prima Şcoală „Waldorf”
Ca urmare a deschiderii sociale de atunci, s-au lansat diferite forme de pregătire pentru cadre didactice şi nu numai, simpozioane internaţionale şi cursuri de perfecţionare. Forma iniţială de pregătire de un an a cadrelor didactice, organizată de Centrul pentru Pedagogie „Waldorf” din România, a aflat din 1996 o formă nouă prin Înfiinţarea Colegiului Universitar de Institutori „Waldorf” din Bucureşti. Acesta pregăteşte timp de trei ani cadre didactice pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial clasic şi „Waldorf” cu specializările arte plastice şi educaţie fizică. Primele grupe şi clase „Waldorf” au fost înfiinţate în 1990 în cadrul învăţământului de stat prin Decizia Ministerului Învăţământului privind înfiinţarea claselor şi şcolilor „Waldorf”, din 1.06.1990. Învăţământul „Waldorf” a cunoscut o extindere deosebită, iar organizarea acestuia are loc prin Federaţia „Waldorf” din România
Liceul Teoretic „Waldorf” Iaşi, şcoală cu toate nivelele de învăţământ, este alternativa educaţionala bazată pe pedagogia „Waldorf” iniţiată de filosoful austriac Rudolf Steiner şi are ca scop educaţia elevilor intru libertate şi responsabilitate socială
Liceul Teoretic „Waldorf” Iaşi, şcoală cu toate nivelele de învăţământ, este alternativa educaţionala bazată pe pedagogia „Waldorf” iniţiată de filosoful austriac Rudolf Steiner şi are ca scop educaţia elevilor intru libertate şi responsabilitate socială. Liceul Teoretic ‘Waldorf” Iaşi funcţionează de la 1 septembrie 1991. Denumirea de Şcoală „Waldorf” a primit-o conform Ordinului Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei nr.7331/1996 ulterior Ordinul 5922/18.11.1996. A început activitatea cu două grupe de grădiniţă şi trei clase de elevi (clasele I,ÎI,III), crescând an de an. Din septembrie 2004, în conformitate cu Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr.3687/27.04.2004, pe structura Şcolii „Waldorf” s-a înfiinţat Liceul „Waldorf” Iaşi. Din anul 2012 scoala primeşte denumirea Liceul Teoretic „Waldorf” Iaşi. În România, Scoala „Waldorf” este o şcoală alternativa de stat, în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Profesorii sunt plătiţi de către minister după normele în vigoare pentru toţi profesorii.
Scoala „Waldorf” nu este o şcoală cu plată. Scoala Waldorf nu este o şcoală ajutătoare, ci se adresează copiilor obişnuiţi
Scoala „Waldorf” nu este o şcoală cu plată. Scoala Waldorf nu este o şcoală ajutătoare, ci se adresează copiilor obişnuiţi. Sistemul este astfel conceput, încât să-i ajute deopotrivă pe cei slabi, în atingerea unui nivel acceptabil, cât şi pe copiii dotaţi, în aspiraţia lor naturală spre performante cât mai notabile. Mai presus de toate, însă, această şcoala îşi propune dezvoltarea copiilor din toate punctele de vedere, într-un mod cât mai armonios. Ca diferenţe cât mai evidente faţă de sistemul clasic de învăţământ, în Şcoala „Waldorf”: elevii primesc la sfârşitul anului şcolar o caracterizare completă scrisă de învăţători şi de profesori; nu se folosesc manuale în clasele primare, elevii putând folosi, pe lângă caietul cu notiţe, toată gama de cărţi existente în legătură cu domeniul studiat. Din gimnaziu pot apărea cărţi de literatură primară, culegeri, în funcţie de cerinţele elevilor; materiile principale (Limba romana, respectiv maternă, Matematică, Istoria, Biologia, Geografia, Fizică şi Chimia) sunt predate în module (epoci) de câte 3-4 săptămâni. Elevul studiază câte o astfel de materie zilnic, primele două ore, timp de 3-4 săptămâni, după care se trece la o altă materie.
Abilităţile, adică limbile străine, sportul, muzica, cursurile artistice, cât şi orele de exerciţiu la literatură, gramatică şi matematica apar în orar după ora din modul
Abilităţile, adică limbile străine, sportul, muzica, cursurile artistice, cât şi orele de exerciţiu la literatură, gramatică şi matematica apar în orar după ora din modul; pe lângă preocuparea clasică pentru diferitele ştiinţe, exista o preocupare importantă şi pentru educaţia sufletească şi spirituală. Fără a impune o doctrină religioasă, Scoala „Waldorf” încearcă pur şi simplu să educe omul în ansamblul său; programele diferitelor materii, cât şi metodică, sunt mai mult sau mai puţin diferite faţă de sistemul tradiţional. Astfel din clasa I sunt studiate două limbi străine, pe când scrisul şi cititul sunt învăţate mai lent, pe parcursul primelor două-trei clase.
Cu toată această libertate, Scoala „Waldorf” echivalează nivelul cunoştinţelor, faţă de şcoală tradiţională, o dată la patru ani (clasa a IV-a, Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul); faţă de materiile obişnuite, există şi alte discipline, cum ar fi: euritmia, desenul formelor, astronomia sau geologia, istoria religiilor, s.a., care umplu anumite „goluri” în evoluţia copilului. Scoala „Waldorf” susţine necesitatea ca învăţătorul să însoţească o clasă până în cea de-a VIII-a. În sistemul de învăţământ „Waldorf”, copiii lucrează foarte mult cu mâinile – tricotat, modelat, sculptat etc. ca şi contrapondere a teoriei. În Şcoala „Waldorf” dimpotrivă, exerciţiile şi cunoştinţele, materia în general nu reprezintă un scop în sine, ci sunt privite ca modalităţi de a dezvolta în copil toate acele capacităţi necesare unui om complet.