Actualitate

Spectaculos! S-a redeschis Grădina Botanică din Iași! IMAGINI și un material VIDEO SUPERB cu ce pot admira vizitatorii

Publicat: 16 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Ieri, 15 mai 2020, a fost ridicată Starea de Urgență în România! În acest context, o serie de restricții au fost anulate. Unul dintre cele mai spectaculoase și vizitate locuri din Iași s-a redeschis. Este vorba despre Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” – UAIC din Iași. Încă din prima zi, dar mai ales în aceste zile de weekend, mii de persoane sunt așteptate să ajungă în acest loc. În premieră, publicul are ocazia să admire și primul soi de lalea creat vreodată în Olanda care cinstește memoria unei personalități din spațiul românesc. Pe de altă parte, în ultimele săptămâni au fost plantați 50 mii de bulbi, 240 soiuri de lalele, respectiv 20 de specii. La acestea se adaugă 97 specii de narcise și zece specii alături de 12 specii de zambile. Cotidianul BUNå ZIUA IAȘI – BZI vă prezintă IMAGINI și un VIDEO superb, acestea fiind surprinse chiar în interiorul locului – simbol al orașului. Vizitatorii vor avea posibilitatea să se plimbe, deocamdată, doar pe aleile din secțiile exterioare.

Unul dintre cele mai spectaculoase și vizitate locuri din Iași s-a redeschis. Este vorba despre Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC din Iași). Încă din prima zi, dar mai ales în aceste zile de weekend, mii de persoane sunt așteptate să ajungă în acest loc. Programul de vizitare este zilnic, între 9:00 și 20:00, prețul unui bilet de intrare fiind de 6 lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 3 lei.

S-a redeschis Grădina Botanică din Iași! Ce pot admira vizitatorii

Fie că era vorba despre plante exotice, azalee și camelii, faimosul lac, toate acestea vor fi punctele de atracție pentru public. Cu siguranță, ieșenii vor alege să se relaxeze și să petreacă clipe minunate în locul care, anual, strânge peste 300 de mii de vizitatori.

„De semnalat că, pentru prima dată în Grădină a înflorit și soiului de lalea «Doamna Maria Brâncoveanu», pe care l-am primit de la Asociația Femeilor Ortodoxe Române «Doamna Maria Brâncoveanu» a parohiei «Sfântul Grigorie Teologul» din Schiedam/ Rotterdam. Este primul soi de lalea creat vreodată în Olanda care cinstește memoria unei personalități din spațiul românesc”, a precizat prof. univ. dr. Cătălin Tănase, directorul Grădinii Botanice.

„Vizitatorii vor avea posibilitatea să se plimbe, deocamdată, doar pe aleile din secțiile exterioare”

El a mai arătat că, în acest interval, sunt plantați 50 mii de bulbi, 240 soiuri de lalele, respectiv 20 de specii. La acestea se adaugă 97 specii de narcise și 12 specii de zambile. De asemenea, având în vedere măsurile de precauție pe fondul pandemiei de COVID-19, vizitatorii vor avea posibilitatea să se plimbe, deocamdată, doar pe aleile din secțiile exterioare.

„Astfel, începând cu ziua de 15 mai, porțile Grădinii Botanice s-au redeschis după două luni, iar vizitatorii vor avea posibilitatea să se plimbe, deocamdată, doar pe aleile din secțiile exterioare, unde vor admira numeroase specii și soiuri de bujori, între care Paeonia peregrina (bujorul românesc), specie protejată inclusă în Cartea Roșie a Plantelor Vasculare din România.

De asemenea, vor putea fi remarcate exemplare de iriși sau stânjenei, garofițe parfumate, ai de pădure, căldărușe, scânteiuțe, glicine, margarete, caprifoi, micsandre, arbore lalea, maci de California, arborele prințesei, nuferi, precum și alte specii de plante anuale și perene cu importanță alimentară sau medicinală. Spre sfârșitul lunii mai vor înflori și trandafirii, reuniți într-o colecție reprezentativă la nivel național și internațional, recunoscută de World Federation of Rose Societies. În prezent, în secția Rosarium sunt cultivate 50 specii și 780 de soiuri și hibrizi”, a mai completat directorul Grădinii Botanice din Iași.

Anul acesta se vor face investiții importante în modernizarea Grădinii Botanice

Dincolo de toate acestea, profesorul Tănase anunță că, încă de anul acesta, în Grădina Botanică demarează o investiție spectaculoasă! Deja, aproape un milion lei a fost alocat pentru a se demara lucrările. Este vorba despre o clădire cu turn, ingenios realizată și unică, din sticlă cu iluminat nocturn, respectiv de construcții pe zeci de hectare. De asemenea, proprietarul va amenaja totul într-un stil exotic. Se are în intenție și punerea în valoare a unui lac, respectiv a unor specii de plante și alte vietăți ale naturii.

De reamintit că, în capitala Moldovei se înființa în anul 1856 prima Grădină Botanică din România modernă, de către medicul și naturalistul Anastasie Fătu. Inițial a fost amplasată pe un teren cumpărat din fonduri proprii ale acestuia, în apropiere de Râpa Galbenă. În 1960, cu ocazia sărbătoririi centenarului fondării Universității „Cuza” s-a ales ca teren de amplasare a unei noi grădini chiar în Dealul Copoului pe strada Dumbrava Roșie. Suprafețelor de teren preluate inițial li s-au adăugat treptat altele, ajungând astăzi la peste 80 de hectare.

Adauga un comentariu