Prima pagină » Titlurile zilei » Case de lux, într-o zonă selectă din Iași, construite pe mormintele soldaților eroi ai României! Mii de oseminte au fost găsite în cartierul Galata (EXCLUSIV)

Case de lux, într-o zonă selectă din Iași, construite pe mormintele soldaților eroi ai României! Mii de oseminte au fost găsite în cartierul Galata (EXCLUSIV)

08 aug. 2020, 02:00,
Valentin Hutanu în Titlurile zilei

Oseminte ale soldaților eroi-români, din Primul Război Mondial, dezgropate într-un loc simbol din Iași! Peste acestea, de-a lungul anilor, s-au construit case de lux! Este vorba de locul unde se află Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, aflat în zona Galata. Aici, în luna mai 2020, Primăria Municipiului Iași a demarat lucrări de reabilitare. De reamintit că, în 1928, filiala ieșeană a Societății „Cultul Eroilor” a hotărât construirea unui cimitir de onoare, cu osuar și obelisc comemorativ, pentru înhumarea inițială a aproximativ 6.000 de soldați – eroi căzuți la datorie în Primul Război Mondial, care proveneau din cuprinsul a 15 comune din județul Iași

Dezgropări a mii și mii de oseminte ale soldaților eroi-români, la Iași! Dureros și sadic este că de-a lungul anilor tocmai peste aceste morminte s-au construit case de lux. Acestea au ieșit la iveală în timpul lucrărilor de reabilitare la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, aflat în zona Galata. În luna mai 2020, Primăria Municipiului Iași a demarat lucrări de reabilitare. Ca date istorice, în 1928, filiala ieșeană a Societății „Cultul Eroilor” a hotărât construirea unui cimitir de onoare, cu osuar și obelisc comemorativ, pentru înhumarea, inițial, a 6.000 de soldați – eroi căzuți la datorie în Primul Război Mondial, care proveneau din cuprinsul a 15 comune din județul Iași. Nu se știe cu exactitate, având în vedere numeroasele intervenții fără a fi controlate, care este numărul celor îngropați.

„În aceste zile, cei care lucrează la Monumentul Eroilor din Galata au găsit peste 20 metri cubi de oase…”, a povestit, sub anonimat, un proprietar de casă din Galata

Mii de oseminte, aflate sub case de lux într-un loc celebru din Iași, găsite la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial de la Galata

Mii de oseminte, aflate sub case de lux într-un loc celebru din Iași, găsite la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial de la Galata

În plin șantier, la Monumentul Eroilor din Galata au început să iasă la iveală mii de oseminte. Încă nu se știe despre câți morți ar putea fi vorba aici.

„În aceste zile, cei care lucrează la Monumentul Eroilor din Galata au găsit peste 20 metri cubi de oase… Cred că sunt multe mii de morți aici… Am văzut că au scos oseminte și din cripta de sub monument. Apoi, au lucrat și în jurul monumentului și aici au găsit, sub cruci, alte sute de oase umane. Văd că se pregătesc să reamenajeze zona, va fi tăiată și vegetația, copaci! Totul e o nebuloasă și cred că va fi o descoperire uriașă cu soldați morți din Primul Război Mondial.

Aici se știa de 6.000 de morți, dar pentru că de-a lungul anilor nu a fost o grijă pentru acest loc, s-au ridicat noi construcții; nu se poate spune cu exactitate despre ce este vorba. Tot locul este, în opina mea, împânzit de oseminte. Trebuie să avem mare grijă și cum se lucrează și se reabilitează. E vorba de un loc important, de respectarea memoriei eroilor noștri”, a povestit, sub anonimat, un proprietar de casă din Galata.

Monumentul din Galata a fost construit între anii 1928 și 1930 după un proiect al marelui Henri Coandă

Ca date istorice, reamintim că Societatea „Cultul Eroilor” a hotărât construirea unui cimitir de onoare în Municipiul Iași, cu osuar și obelisc comemorativ, pentru înhumarea a 6.000 de soldați – eroi căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Locul unde urma să se realizeze construcția a fost ales de către mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei, împreună cu generalul Iacob Zadik, vicepreședintele Societății „Cultul Eroilor” și cu primarul municipiului Iași, Osvald Racoviță. Mausoleul Eroilor din Iași a fost construit între anii 1929 și 1930, pe baza proiectului realizat de celebrul inginer roman Henri Coandă, fost elev al Liceului Militar din Iași. Fondurile pentru construirea acestuia au fost colectate prin subscripție publică.

La baza Monumentului Eroilor din Galata se află cripta cu osemintele ostașilor români căzuți pe front în timpul Primului Război Mondial

Impresionanta constructie din beton armat, vizibilă din oraș, are forma unui pătrat supraetajat în trei nivele cu retrageri succesive, la baza căruia se află un cub imens cu latura de 20 metri. La realizarea acestui monument au contribuit: arhitectul Ioan Balău (arhitectură și pictură murală interioară, cel care avea să devină savant de talie mondială, Henri Coandă (sculptură), iar antrepriza lucrării a aparținut fraților Marconini. La baza monumentului se afla cripta cu osemintele ostașilor români căzuți pe front în timpul Primului Război Mondial.

Mii de oseminte, aflate sub case de lux într-un loc celebru din Iași, găsite la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial de la Galata

Mii de oseminte, aflate sub case de lux într-un loc celebru din Iași, găsite la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial de la Galata

Terenul pe care era amplasat întregul ansamblu comemorativ a reintrat în proprietatea fostului Consiliu Popular Iași

Ansamblul de la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, aflat în zona Galata, era format din mausoleul propriu-zis, unde au fost depuse osemintele eroilor, cadre militare, căzuți în Primul Război Mondial, cimitirul cu osemintele a 6.000 de eroi soldați. Era reprezentat prin 6 cruci mari din ciment și 600 de cruci de format mic, cantonul paznicului monumentului (aflat la mica distanță de mausoleu, unde locuia paznicul) și o suprafață de protecție de 4.400 de metri pătrați. Schimbarea regimului politic din România de după al Doilea Război Mondial a dus la dizolvarea Societății „Cultul Eroilor”, astfel că terenul pe care era amplasat întregul ansamblu comemorativ a reintrat în proprietatea Consiliului Popular Iași. Terenul pe care se afla monumentul a fost consolidat în scopul evitării unor alunecări de teren între anii 1981-1983, actualmente stabilitatea acestuia fiind asigurată.

Orașul Iași, „Capitala Reîntregirii Neamului” în timpul Primului Război Mondial (1914-1918)

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), datele istorice arata că pentru 2 ani, autoritățile române și familia regală s-au refugiat la Iași, timp în care urbea a fost capitala României neocupate, după ce Bucureștiul a căzut în mâinile Puterilor Centrale, la 6 decembrie 1916. Administrația și familia regală au revenit la București în noiembrie 1918. În urmă cu un secol, orașul celor 7 coline a fost singurul bastion al românismului, inclusiv Guvernul, Regele și Armata ajungând aici. Astfel, toți românii care sărbătoresc Ziua Națională ar trebui să nu uite sacrificiul ieșenilor de acum 100 de ani, când țara a fost la un pas să fie dezmembrată! Din păcate, tocmai întinarea memoriei eroilor care s-au jertfit pentru Marea Unire prin construirea unor case de lux pe mormintele acestora este un exemplu că au fost uitați și batjocoriți.

Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Persoanele care nu pot ține post. Riscă mari probleme
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Ingredientul ieftin și eficient care crește producția de ouă la găini. Fermierii îl folosesc de ani de zile
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`