Eveniment-Social

Centrul „iTransfer” de la Universitatea „Cuza” din Iași, acreditat ca „Centru de transfer tehnologic pe domeniul tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate”

Publicat: 30 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Centrul iTransfer de la Universitatea Cuza din Iași acreditat ca Centru de transfer tehnologic pe domeniul tehnologii informaționale și de comunicații spațiu și securitate
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași a primit joi, 26 august 2021, de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, ordinul privind acreditarea pentru o perioadă de 5 ani a "Centrului de transfer tehnologic iTransfer" ca "Centru de transfer tehnologic pe domeniul tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate". În același timp, Centrul "iTransfer" a primit și titlul de entitate din infrastructura de inovare și transfer tehnologic

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a acreditat, pentru o perioadă de 5 ani, „Centrul de transfer tehnologic iTransfer” ca „Centru de transfer tehnologic pe domeniul tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate”. În același timp, Centrul „iTransfer” a primit și titlul de entitate din infrastructura de inovare și transfer tehnologic. Acesta este al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Centrul „iTransfer” al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost acreditat ca „Centru de transfer tehnologic pe domeniul tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate”. „Cuza” a primit joi, 26 august 2021, de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, ordinul privind acreditarea, pentru o perioadă de 5 ani. În același timp, Centrul „iTransfer a primit și titlul de entitate din infrastructura de inovare și transfer tehnologic. Această entitate funcționează în cadrul Facultății de Informatică a UAIC, colectivul fiind format din cadre didactice, cercetători, programatori și analiști din domeniile IT, economic, juridic sau alte domenii complementare.

Centrul de transfer tehnologic „iTransfer” are misiunea de a stimula inovarea și transferul tehnologic

Centrul de transfer tehnologic „iTransfer” are misiunea de a stimula inovarea și transferul tehnologic în scopul valorificării rezultatelor cercetării prin introducerea acestora în circuitul economic sub formă de produse și servicii inovative. CTT-iT este o structură ce are ca scop abordarea în mod direct atât a nevoilor mediului academic pentru servicii de promovare, de aducere pe piață a rezultatelor cercetării și intermedierea transferurilor tehnologice, cât și a nevoilor întreprinderilor pentru servicii de consultanță privind implementarea de soluții inovatoare.

Orientarea temelor de cercetare științifică ale personalului academic spre domeniile/ subdomeniile vizate de programele naționale și internaționale

Prin activitățile desfășurate în cadrul „Centrului de transfer tehnologic iTransfer” se urmărește stimularea inovării și transferului tehnologic, dezvoltarea parteneriatelor naționale/internaționale între organizații europene, unități cu profil Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CDI) și întreprinderi mici și mijlocii (IMM) din România, orientarea temelor de cercetare științifică ale personalului academic spre domeniile/subdomeniile vizate de programele naționale și internaționale și către nevoile concrete ale mediului socio-economic, formarea unei generații deschise către mediul științific european și internațional, în spiritul inovării și dezvoltării tehnologice.

Aici, director al „iTransfer” este prof. univ. dr. Lenuța Alboaie, prodecan al Facultății de Informatică de la „Cuza”. „Centrul de Transfer Tehnologic iTransfer” este rezultatul proiectului cu titlul „Dezvoltare experimentală în parteneriat public privat pentru crearea de platforme cloud autohtone cu caracteristici avansate de protecție a datelor”, acronim PrivateSky, proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, desfășurat în cadrul Facultății de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Domenii de specializare inteligentă sunt vizate în cadrul „Centrului de Transfer Tehnologic iTransfer” de la Universitatea „Cuza”

Domeniile de specializare inteligentă vizate în cadrul „Centrului de Transfer Tehnologic iTransfer” de la Universitatea „Cuza” sunt: „Tehnologii informaționale și de comunicări” (Internetul Viitorului, Tehnologii, instrumente și metode pentru dezvoltarea de software) și „Securitatea informatică a infrastructurilor și serviciilor”. Centrul își propune diversificarea continuă a domeniilor abordate, în funcție de specialiștii pe care îi va recruta în viitor. Oferta de servicii ale Centrului „iTransfer” cuprinde dezvoltarea de sisteme software proprii sau în colaborare cu întreprinderile solicitante, consultanță IT, organizarea de traininguri profesionale/executive, de conferințe/workshop-uri cu specific IT sau tutoriat Start-up/Spin-off.

Adauga un comentariu