International

Circulația va fi interzisă în weekend, în Ucraina, pentru a stopa răspândirea COVID-19

Publicat: 12 nov. 2020
circulația interzisă weekend Ucraina
Autoritățile din Ucraina au impus măsuri foarte dure pentru a reuși să stopeze răspândirea virusului

Autoritățile din țara vecină recurg la măsuri restrictive suplimentare, astfel că circulația va fi interzisă în weekend, în Ucraina. Prin aceasta se speră stoparea răspândirii COVID-19, dar și evitarea intrării în carantină totală.

Guvernul Ucrainei a anunțat măsuri suplimentare din cauza numărului mare de îmbolnăviri. Premierul Denis Șmigal vorbește despre o nouă măsură de precauție împotriva noului coronavirus și spune că va împiedica o carantină totală.

Circulația, interzisă în weekend în Ucraina

Infectările cu noul coronavirus au crescut simțitor în ultimele zile în Ucraina. Din cauza numărului mare de pacienți, Guvernul a luat o hotărâre fără precedent. Se va interzice circulația în weekend pentru a se limita și chiar stopa răspândirea virusului. Această strategie vine în ajutorul țării, pentru ca o carantină totală să nu aibă loc.

După consultarea cu mediul de afaceri şi cu experţi, guvernul a optat pentru un model de măsuri de carantină care va asigura funcţionarea economiei şi va evita suprasolicitarea sistemului medical”, anunță un comunicat al executivului ucrainean.

Până la finalul anului, în Ucraina s-au impus măsuri foarte dure pentru a reuși să se stopeze răspândirea virusului. De altfel, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că este infectat cu COVID-19.

Amenzi pentru cei care nu respectă regulile

În Ucraina, pentru persoanele care nu poartă mască în spațiile închise, se vor impune amenzi între 5 și 7,5 euro, potrivit unei legi votate de deputații țării.

Economia ucraineană nu trebuie să sufere din cauza unui lockdown total. Măsurile noastre locale şi adaptabile se justifică foarte bine”, precizează premierul ucrainean.

Contrar altor țări, în Ucraina nu se dorește introducerea carantinei totale, așa cum a fost impusă la începutul pandemiei de coronavirus.

România a adoptat o carantină parțială

În România s-a introdus carantina parțială din cauza numărului mare de infectări. Totodată, în anumite localități s-a impus chiar carantină totală. Președintele României, Klaus Iohannis, nu aduce în discuție carantina totală, mai ales că în luna decembrie vor fi alegerile parlamentare.

Klaus Iohannis declară cu toată convingerea că aceste alegeri trebuie să aibă loc, având în vedere drepturile și libertățile românilor. De asemenea, purtarea măștii de protecție este obligatorie atât în spațiile închise cât și în spațiile deschise, pentru a reuși stoparea răspândirii virusului.

Dincolo de toate acestea, rămâne de văzut dacă măsura impusă de țara vecină, și anume Circulația interzisă în weekend în Ucraina, va avea rezultatul scontat.





Adauga un comentariu