Joia Verde la catolici

Astazi, Biserica Romano-Catolica celebreaza solemnitatea Trupul si Sangele Domnului, o zi cunoscuta ca fiind Joia Verde. Papa Paul al VI-lea, in enciclica Mysterium fidei, din 3 septembrie 1965, noteaza: „Biserica Catolica isi arata cultul de adoratie fata de sacramentul euharistic nu numai in cursul Liturghiei, ci si in afara celebrarii ei, pastrand cu cea mai mare grija ostiile consacrate, prezentandu-le venerarii solemne a credinciosilor, purtandu-le in procesiune spre bucuria multimii crestine… Din aceasta credinta deosebita s-a nascut si sarbatoarea «Trupul si Sangele Domnului», care, in special, prin stradania slujitoarei lui Dumnezeu, fericita Iuliana de Mont Cornillon, a fost celebrata pentru prima data in Dieceza de Liege, iar inaintasul nostru Urban al IV-lea a extins-o la intreaga Biserica”. 

Originile indepartate ale acestei sarbatori trebuie cautate in acea inflorire exceptionala a evlaviei euharistice care se constata dupa anul 1100. Mai aproape in timp, aceste origini le gasim in revelatiile fericitei Iuliana, superioara manastirii Mont Cornillon, de langa Liege, in Belgia (1193-1258). Prima revelatie a avut-o in anul 1208. Fiind in extaz in timpul rugaciunii, a vazut luna stralucind de o lumina candida, cu exceptia unei portiuni, unde o linie intunecoasa parea ca o deformeaza; Dumnezeu i-a dat de inteles ce inseamna aceasta vedenie: in Biserica lipsea o solemnitate in cinstea preasfantului sacrament. Preotul Ioan de Lausanne, duhovnicul fericitei Iuliana, a consultat mai multi teologi renumiti, in special pe doi: pe Hugo de Sancto Caro si pe Iacob Pantaleon, arhidiacon de Liege, cu privire la aceasta vedenie, de la care a primit o judecata favorabila. Apoi a insistat pe langa episcopul de Liege sa introduca in dieceza sa o sarbatoare in cinstea sfantului sacrament. Episcopul a cazut de acord: a fixat aceasta sarbatoare in joia de dupa duminica Sfintei Treimi, in acel an 1246 celebrand-o el insusi pentru prima data. Intre timp, arhidiaconul Hugo a ajuns cardinal si delegat papal pentru Flandra; a confirmat sarbatoarea si a prescris-o clerului si episcopilor din teritoriul de jurisdictie.

La putin timp, Iacob de Pantaleon, arhidiacon de Liege si confident al fericitei Iuliana, urca pe tronul pontifical sub numele de Urban al IV-lea (1261-1264). Desigur ca nu a uitat de „festum Eucharistiae”, sarbatoarea pe care el o sustine cu caldura, dar se parea ca momentul potrivit pentru a o extinde la intreaga Biserica intarzia sa soseasca. Ceea ce l-a determinat in cele din urma sa o faca, se pare ca a fost o veste pe care a aflat-o pe cand se afla la Orvieto: o minune petrecuta intr-o localitate vecina, la Bolsena. Un preot in calatorie care era ispitit de indoieli cu privire la prezenta reala a lui Cristos in sfanta Euharistie, celebrand intr-o zi sfanta Liturghie in biserica „Sfanta Cristina” din localitatea amintita, a vazut ostia consacrata prefacandu-se in carne, din care curgea sange viu; sangele a patat corporalul, altarul si cateva pietre din pardoseala. Papa a voit sa vada acest corporal. I s-a adus cu mare solemnitate la 19 iunie 1264 si a hotarat ca acest corporal sa ramana la Orvieto, ceea ce i-a determinat pe orvietani sa construiasca admirabila catedrala in care este pastrat si astazi. Peste putina vreme, impresionat de aceasta minune, la 11 august 1264, pe cand se afla la Orvieto, papa a publicat scrisoarea Transiturus de hoc mundo, prin care stabilea pentru intreaga Biserica Catolica sarbatoarea „Corpus Domini”. Insusi papa a celebrat cel dintai sarbatoarea acolo la Orvieto, cu o solemnitate iesita din comun. Sarbatoarea s-a raspandit rapid in intreaga Biserica, fiind primita pretutindeni cu entuziasm.