Prima pagină » Eveniment-Social » Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează o nouă ediție a „Academiei copiilor” și o expoziție, la Iași!
Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează o nouă ediție a

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează o nouă ediție a „Academiei copiilor” și o expoziție, la Iași!

01 iul. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

O nouă ediție a programului „Academia copiilor”, la Muzeul Național al Literaturii Române Iași! Începând cu ziua de 4 iulie 2021, pe tot parcursul vacanței de vară, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” vor fi organizate ateliere de creație și educație muzeală. De asemenea, instituția organizează și o expoziție, la Muzeul „Mihai Eminescu”, din Parcul Copou, unde se află Colecția „Istoria teatrului românesc”

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași organizează o nouă ediție a programului „Academia copiilor”. Începând cu ziua de 4 iulie 2021, pe tot parcursul vacanței de vară, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” vor fi organizate ateliere de creație și educație muzeală.
Copiii, alături de părinți sau bunici, sunt invitați să viziteze „vila cu turnișor pătrat” din Copou, unde vor fi întâmpinați de muzeografi și custozi, care le vor relata povești despre Mihail Sadoveanu. Vor discuta despre opera scriitorului și vor vizita muzeul ieșean dedicat acestuia. La final, împreună cu artistul plastic Carolina Neculcea, toți participanții, mici și mari, vor realiza obiecte decorative în grădina muzeului.

Vor fi organizate 9 ateliere de creație

Această sesiune a programului își propune să organizeze 9 ateliere de creație (în fiecare duminică din lunile iulie și august 2021), pe tot timpul vacanței de vară, la Muzeul „Mihail Sadoveanu„, iar participanții vor avea de ales dintre următoarele activități: pictură pe sticlă (vitralii), pictură pe material textil (trăistuțe, tricouri etc.), modelaj pastă de hârtie, confecționarea florilor din hârtie creponată, decorarea unor obiecte prin tehnica decupajului, aranjamente florale cu plante uscate, pictură pe pietre, confecționarea manuală a unor bijuterii.
Creațiile vor fi inspirate, unde este posibil, din scrierile clasicilor autori ieșeni: George Topîrceanu, Mihail Sadoveanu, Otilia Cazimir și Ion Creangă. Coordonatorii programului sunt Carolina Neculcea, artist plastic, și Diana Lona Leonte, muzeograf MNLR Iași.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași invită publicul să facă o plimbare pe dealul Copoului

Muzeul Național al Literaturii Române Iași invită publicul să facă o plimbare pe dealul Copoului, pentru a admira piesele dintr-o expoziție temporară dedicată rafinamentului și eleganței. Bijuteriile și accesoriile pentru scenă au aparținut unor celebre actrițe și mari actori ai scenei românești și străine: Haricleea Darclée, Agatha Bârsescu, Matei Millo, Constantin Nottara, Grigore Manolescu, Miluță Gheorghiu ș.a.

„Veți descoperi delicatețea și senzualitatea doamnelor scenei, pedanteria și șarmul domnilor actori, care dovedeau respect actului artistic printr-o ținută impecabilă. Imaginea actorului era o obligație nescrisă în legea teatrelor, iar orice abatere de la ținuta vestimentară ori comportamentală aducea cu sine excluderea din viața artistică”, arată organizatorii.

Curatoriată de Laura Terente, muzeograf MNLR Iași, expoziția va putea fi vizitată la etajul Muzeului „Mihai Eminescu”, din Parcul Copou, unde se află Colecția „Istoria teatrului românesc”. Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 23 iunie-10 septembrie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026