Eveniment-Social

Palatul Culturii din Iași, implicat în procesul de promovare și digitalizare legat de Mănastirea „Căpriana” – GALERIE FOTO

Publicat: 13 apr. 2021
Mănăstirea
Complexul Muzeal Național "Moldova" Iași, coordonator al proiectului "Revitalizarea Mănăstirii Căpriana" pentru promovarea patrimoniului ecleziastic unic prin cooperare transfrontalieră și digitalizare. Astfel, Palatul Culturii din Iași organizează în zilele de 15 și 16 aprilie 2021 o serie de evenimente

Palatul Culturii din Iași, coordonator al proiectului de revitalizare a Mănăstirii „Căpriana” din Republica Moldova. Acesta implică promovarea patrimoniului ecleziastic unic prin cooperare transfrontalieră și digitalizare. Prima mențiune documentară a Căprianei este cea din 1429, când într-un hrisov al vremii, mănăstirea este menționată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier

Complexul Muzeal Național „Moldova” (CMNM) Iași, în calitate de coordonator al proiectului „Revitalizarea Mănăstirii «Căpriana»”. Acesta este legat de promovarea patrimoniului ecleziastic unic prin cooperare transfrontalieră și digitalizare. Având ca partener Mănăstirea „Căpriana” din Republica Moldova, Palatul Culturii organizează în zilele de 15 și 16 aprilie 2021 o serie de evenimente care se vor desfășura după următorul program: 15 aprilie 2021, ora 11:00, Sala „Petru Caraman”, Muzeul de Etnografie al Moldovei – vernisajul expoziției temporare „Veșmintele liturgice ale Sfântului Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni) salvate prin restaurare-conservare”, ce prezintă publicului din România artefacte inestimabile. Asta, înainte ca acestea să devină parte integrantă din expoziția permanentă a viitorului muzeu de la Mănăstirea „Căpriana”.

Cercetarea arheologică a criptei mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni a permis aducerea la suprafață a unui tezaur unic

Cercetarea arheologică a criptei mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni a permis aducerea la suprafață a unui tezaur unic și valoros pentru patrimoniul cultural universal. Experții restauratori ai Centrului de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul CMNM Iași au realizat conservarea și restaurarea inventarului arheologic provenit din cripta mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, operațiuni premergătoare valorificării expoziționale a acestora. Publicul va putea vizita expoziția în perioada 13 – 21 aprilie 2021.

De asemenea, tot pe 15 aprilie 2021, ora 13:00, Muzeul de Istorie a Moldovei găzduiește vernisajul expoziției imersive permanente „Valorizarea patrimoniului ecleziastic unic de la Mănăstirea «Căpriana»: de la restaurare la digitalizare”. Proiectul expozițional utilizează o tehnologie modernă de proiecție imersivă cu scopul de a digitaliza patrimoniul religios, de a promova patrimoniul arheologic ecleziastic al Mănăstirii „Căpriana” și de a oferi vizitatorilor o experiență virtuală autentică și inedită. Publicul vizitator se va putea angaja într-o călătorie în lumea artefactelor religioase parcurgând traseul de la cercetarea arheologică până la expunerea muzeală, trecând prin procesul de conservare-restaurare.

Între 15-16 aprilie 2021, Sala „Voievozilor”, Palatul Culturii găzduiește Simpozionul internațional „Să salvăm împreună patrimoniul comun!”

Pe de altă parte, între 15-16 aprilie 2021, Sala „Voievozilor”, Palatul Culturii găzduiește Simpozionul internațional „Să salvăm împreună patrimoniul comun!”. Acesta va reuni specialiști din domeniul protejării patrimoniului cultural, personalități din mediul academic și reprezentanți ai unităților de cult din România și Republica Moldova. Simpozionul constituie un prilej pentru împartășirea cunoștințelor, a expertizei, un efort colectiv în vederea abordării celor mai valoroase strategii care vizează prezervarea patrimoniului cultural mobil comun. Pe 16 aprilie 2021, ora 12:00, în Sala „Voievozilor”, Palatul Culturii programează o întâlnire cu reprezentanți ai agențiilor locale de turism cu scopul de a promova activitățile implementate în cadrul proiectului „EnCaMo”, în vederea dezvoltării turismului transfrontalier.

Mănăstirea „Căpriana” este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova

Mănăstirea „Căpriana” este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova. Este situată în zona centrală a țării, la aproximativ 40 de kilometri Nord-Vest de Chișinău, în ținutul deluros împădurit care purta odată numele de „Codrii Lăpușnei”.
Prima mențiune documentară a „Căprianei” este cea din 1429, când într-un hrisov al vremii, mănăstirea este menționată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier. Mănăstirea „Căpriana” primește statutul de „mănăstire domnească” din partea domnitorului Alexandru cel Bun.





Comentarii
  • Mai, dar ce departe v-ati dus. La noi, in Romanica , sunt toate salvate, conservate si restaurate si v-a ramas Capriana din Republica Moldova. Bravo, bravo. Fuga dupa bani si faima va faceti orbi la ce aveti in institutie. Sa va fie rusine!!

Adauga un comentariu