Prima pagină » Eveniment-Social » Meșterii populari păstrează și transmit tradițiile și meșteșugurile către generațiile viitoare – FOTO

Meșterii populari păstrează și transmit tradițiile și meșteșugurile către generațiile viitoare – FOTO

27 iun. 2023, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu Asociația ART – Meșteșugurile Prutului și Muzeul Etnografic din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” a organizat cea de-a VII-a ediție a Festivalului Iei – RomânIA Autentică

Timp de trei zile, Piața Palatului Culturii din Iași a găzduit expozițiile cu vânzare ale meșterilor populari. Aceștia realizează obiecte tradiționale autentice legate în special de portul popular din Moldova, dar și din alte zone ale țării.

Acul și ața nu mai au secrete față de ea

 poză cu iile cusute de către meșterul popular Adriana Hojbotă

Adriana realizează modele inedite brodate pe ii iar soțul ei sculptează în lemn

În perioada 23-25 iunie 2023 s-a organizat cea de-a VII-a ediție a Festivalului Iei – RomânIA Autentică, unde au fost prezenți meșteri populari pricepuți care păstrează și transmit tradițiile și meșteșugurile către generațiile viitoare. Acești meșteri talentați, cu abilități deosebite, duc mai departe moștenirea culturală și artistică a comunităților în care trăiesc.

În cadrul acestui târg a fost prezentă și Adriana Hojbotă, un meșter popular în vârstă de 42 de ani, din Suceava. Aceasta a expus spre vânzare produse tradiționale realizate de ea și soțul ei. Această „afacere de familie” se bazează în totalitate pe pasiune, iar bunicii au fost cei care au plantat această sămânță. Adriana realizează modele inedite brodate pe ii, iar soțul ei sculptează în lemn. Cea mai scumpă ie realizată de talentata femeie costă 1.300 de lei și a fost finalizată în decursul a două luni și jumătate.

„În general, procesul realizării unei ii începe de la două săptămâni și poate ajunge chiar până la două, trei luni. Cea mai grea ie pe care eu o am costă 1.300 de lei și am realizat-o în două luni și jumătate, am pus foarte mult suflet, pot spune. Soțul meu este și el meșter popular și realizează măști și tot felul de produse din lemn, de la capre ce pot fi folosite în preajma sărbătorilor de iarnă, până la linguri și alte produse mici”, declară Adriana Hojbotă, meșter popular.

Meșterii populari păstrează și transmit tradițiile mai departe

o poză cu iile cusute de către meșterul popular Adriana Hojbotă

Meșterii populari, prin dedicarea lor și talentul lor remarcabil, aduc bucurie și admirație în viețile noastre

Unul dintre aspectele remarcabile ale meșterilor populari din prezent este abilitatea lor de a transforma materiale simple în opere de artă. Fie că lucrează lemnul, ceramica, textile sau alte materiale tradiționale, acești meșteri stăpânesc tehnicile și instrumentele necesare pentru a crea obiecte frumoase și valoroase. Fiecare piesă este realizată cu o atenție minuțioasă la detalii și respect față de tradiție.

Adriana Hojbotă mărturisește faptul că această meserie a învățat-o de la bunica ei și este o perioadă de care își aduce aminte cu drag.

„Eu sunt meșter popular de mai bine de 10 ani și am învățat meseria de la bunica mea, când eram mică. Îmi aduc aminte cu drag de acea perioadă în care mă învăța bunica mea să cos, stăteam pe prispa casei, la țară, la aer curat și ne era foarte bine. Acum vremurile s-au schimbat, dar mă bucură faptul că noi, meșterii populari care am mai rămas, putem transmite mai departe această minunăție de tradiție”, adaugă Adriana Hojbotă, meșter popular.

Meșterii populari, prin dedicarea și talentul lor remarcabil, aduc bucurie și admirație în viețile noastre, făcând să dăinuie frumusețea și autenticitatea meșteșugurilor în prezent.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iulie 2026
28 iulie 2026