Local

O fetiţă de 4 luni din Şipote, găsită moartă în pat lângă părinţi. Autorităţile ieşene se deplasează la faţa locului

Publicat: 22 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O fetiţă de 4 luni din Şipote găsită moartă în pat lângă părinţi. Autorităţile ieşene se deplasează la faţa locului
În familie mai sunt alţi 4 copii, trei băieţi şi o fată care vor fi cel mai probabil luaţi într-un centru de plasament

Incident nefericit în localitatea Șipote, judeţul Iaşi. O fetiţă de 4 luni a fost găsită moartă lângă părinţi în pat. Din primele informaţii se pare că aceasta a fost sufocată de unul dintre aceştia. DGASPC Iaşi a fost sesizat de poliţie în această seară şi se va deplasa la faţa locului.

În familie mai sunt alţi 4 copii, trei băieţi şi o fată care vor fi cel mai probabil luaţi într-un centru de plasament.

Familia a mai fost în atenţia DGASPC Iaşi şi în 2019 din cauza faptului că trăiau în sărăcie, dar lucruile s-au remediat între timp. Copiii provin din relaţia de concubinaj a celor doi. Trupul neînsufleţit al copilului a fost preluat şi transportat la IML. Urmează să se facă necropsie pentru a stabili cauza decesului.

Ce au transmis autoritățile în cazul fetiței de 4 luni care a decedat

În cazul fetiței decedate s-a întocmit un dosar penal de ucidere din culpă. Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost făcut de tatăl copilului.

„La data de 22 Septembrie ac, în jurul orei 07.00, polițiștii au fost sesizați prin Apel Unic de Urgență 112, de către un bărbat despre faptul că fiica sa, în vârstă de 4 luni nu mai respiră.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei Pt stabilirea cauzei decesului bebelușului.

De asemenea, au fost informați reprezentanții DGASPC Iași cu privire la acest caz”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.

De asemenea, și Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iași, a transmis că mâine, 23 septembrie 2021, va lua legătura cu familia pentru a găsi soluția optimă.

“Am fost sesizați de polițiști cu privire la acest caz, urmând ca mâine să luăm legătura cu familia pentru a găsi cea mai bună soluție. Familia aceasta a mai fost în atenția noastră în anul 2019, însă situația s-a remediat atunci. Părinții trăiesc într-o relație de concubinaj. Aceștia mai au 4 copii, 3 băieți și o fată”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași.

Adauga un comentariu