National

Poveste emoționantă. Două fetițe din Roman își vând jucăriile pe stradă. Care este motivul

Publicat: 28 sept. 2021
Fetițe în stradă
Fetițe în stradă

Poveste impresionantă la Roman! Două fetițe de 9 și 12 ani își vând pe stradă jucăriile pentru a-și ajuta părinții să-și achite facturile.

Fetiţele au fost surprinse sâmbătă, lângă scările Colegiului Naţional Roman Vodă, în timp ce stăteau pe un carton întins pe jos, alături de jucării, potrivit monitorulneamt.ro.

Aveau acolo jucării de pluş, dar şi creioane colorate, pe care încercau să le vândă celor dispuşi să le dea un ban pe ele.

„Trebuie să plătim facturile că sunt foarte mari şi ne taie altfel curentul”, au spus copilele.

Iasmina, elevă în clasa a V-a şi surioara mai mică, Iuliana (prenumele celor două nu sunt reale, fiind inventate pentru a nu le pune într-o postură delicată) răspundeau cu o lacrimă în colţul ochilor celor care le întrebau de ce vor să-şi vândă jucăriile.

Fetițele păreau că nu-și doresc să facă acest lucru, însă nu au avut de ales.

„Ca să achite mama facturile. N-avem încotro”, a spus copila din clasa a V-a, ferindu-şi ochii.

„Trebuie să le plătim că sunt foarte mari şi ne taie altfel curentul”, spun copilele, făcând referire la alocația abia le ajunge de mâncare celor şase frați.

„Suntem acasă şase fraţi, mama e bolnavă. Tata mai lucrează cu ziua, dar în ultima vreme mai greu găseşte de treabă. Şi alocaţiile noastre abia ne ajung să mâncăm.

Mama a spus că trebuie să facem rost de bani să achităm facturile la curent. Trebuie să le plătim că sunt foarte mari şi ne taie altfel curentul”, povestește cu lacrimi în ochi fetița.





Comentarii
  • Io credo che qualunque ha visto queste bambine potrebbe intervenire di fare un bel regalo pagando online tutto ciò che serve per fare un bene invece di stare a cenare a casa oppure con gli amici
    Se ero di passaggio da quelle parti sicuramente farei un bene che ti fa sentire meglio di una cena al ristorante

Adauga un comentariu