Prima pagină » Titlurile zilei » Un angajat de la CTP Iași a ajuns la limita răbdării! Bărbatul a făcut public un videoclip în care arată defectele utilajului pe care lucrează: „Este un pericol imens”

Un angajat de la CTP Iași a ajuns la limita răbdării! Bărbatul a făcut public un videoclip în care arată defectele utilajului pe care lucrează: „Este un pericol imens”

12 mart. 2026, 02:00, 9 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Un angajat de la CTP Iași a ținut să facă public, printr-un videoclip, modul în care compania își tratează angajații și pe ce utilaj este nevoit să lucreze. Bărbatul lucrează la echipa de intervenții a companiei de transport, pe un buldoexcavator. În filmare, acesta arată improvizațiile făcute utilajului pentru a funcționa. Mai mult, precizează faptul că nu mai suportă și este obligat de șeful de coloană, Mihai Rotaru.

Din păcate, și mijloacele de transport în comun sunt în aceeași situație, iar multe dintre ele nici nu ar mai trebui să circule pe stradă.

Angajatul CTP Iași a făcut publice toate neregulile

Un angajat de la echipa de intervenții CTP Iași, care a dorit să rămână anonim, a arătat printr-o filmare modul în care sunt îngrijite utilajele de la companie. Acesta a filmat mai multe componente care erau lipite cu bandă izolatoare. La schimbător nu funcționează toate vitezele, iar utilajul poate circula cu maximum 40 km pe oră. Bărbatul a ținut să sublinieze faptul că mașina reprezintă un pericol și că s-a săturat să o folosească. A precizat că șeful de la echipa auto de la CTP Iași îl obligă să conducă acest vehicul.

„Nu știu cum să fac să nu mai conduc mașina asta, ca să nu intru la pușcărie. Așa vrea șeful de coloană auto de la CTP Iași. Priviți ce cazan! Scurtcircuit se poate produce, oricând, aici și multe alte probleme pe care le pot întâmpina pe traseu. Mă obligă să conduc așa ceva. Este un pericol pentru traficul din Iași, un pericol imens. La schimbător nu mai funcționează vitezele, decât 2, 3 și 4. Ea doar cu 40 de km/h funcționează. Sunt obligat de șeful de coloană, Mihai Rotaru, să conduc așa ceva. Este și șef parc auto. Are două salarii”, a spus angajatul într-o filmare.

ITP-ul este făcut tot la CTP Iași

Conform angajaților de la compania de transport, multe dintre mijloacele de transport în comun au modificări făcute pentru a funcționa, însă acestea nu sunt legale. Totuși, vehiculele trec inspecția ITP, fără probleme, de fiecare dată. Este și normal să treacă verificarea, deoarece acestea se fac chiar la stația ITP din Garajul Tudor Vladimirescu. De-a lungul timpului, vatmani sau șoferi au reclamat faptul că mijloacele de transport în comun sunt într-o stare critică, iar mentenanța este inexistentă.

„Peste tot se fac improvizații: tramvaie, autobuze, utilaje, scări mecanice. Orice mijloc de transport are cârpeli. Faptul că unul dintre colegi a făcut acest gest disperat nu ne miră, probabil s-a săturat de aceste condiții, nu îl învinuiește nimeni. Totuși, trebuie să ne întrebăm cum aceste mijloace de transport trec ITP-ul. Păi, toate sunt verificate la stația ITP din Tudor Vladimirescu. Este normal ca să treacă, cu toate improvizațiile. Poate așa vor lua și ei atitudine să facă treburile cum este normal și legal”, a spus un șofer de la CTP Iași.

Reprezentanții CTP Iași au precizat că vor face verificări pentru a oferi un răspuns. Până la închiderea ediției, nu au revenit cu lămuriri privind această situație. L-am contactat și pe șeful auto Mihai Rotaru, însă acesta nu a răspuns mesajelor adresate.

„Trebuie să verificăm mai întâi ce s-a întâmplat, după care vom oferi un răspuns”, a precizat Carmen Ghercă, purtătorul de cuvânt al CTP Iași.

Purtătorul de cuvânt al CTP Iași a revenit cu detalii.

„Compania de Transport Public Iași deține un singur buldoexcavator de tip JCB, achiziționat în anul 2019. Mentenanța acestui utilaj este realizată conform prevederilor din Cartea tehnică a producătorului, iar lucrările de întreținere sunt efectuate la sediul local al reprezentantului producătorului în România, Terra Utilaje. De asemenea, reprezentantul local notifică periodic compania înainte de apropierea termenelor de revizie, inclusiv după expirarea perioadei de garanție.

Ultima revizie a buldoexcavatorului a fost efectuată în luna februarie 2026, la atingerea pragului de aproximativ 4.000 de ore de funcționare, conform scadenței prevăzute. În ceea ce privește inspecția tehnică periodică, aceasta a fost realizată la data de 30 mai 2025, cu valabilitate de 12 luni, în cadrul stației ITP a Secției nr. 1 a companiei. În ceea ce privește utilajul de tip Unimog, compania deține un singur astfel de echipament. Acesta a fost fabricat în anul 1999 și a fost achiziționat de CTP Iași în anul 2017. Inspecția tehnică periodică este la zi, fiind efectuată în decembrie 2025 la stația ITP din cadrul Secției nr. 1. Ultima revizie a utilajului a fost realizată în cadrul pregătirilor de iarnă (până la data de 21 noiembrie) și înainte de efectuarea ITP, în autoservice-ul Secției 4.

Precizăm că materialele video apărute în spațiul public nu reprezintă rezultatul unei sesizări oficiale adresate conducerii companiei sau șefilor ierarhici de către angajatul respectiv. În mod normal, astfel de situații sunt analizate în baza sesizărilor formulate prin canalele interne, care permit verificarea operativă a aspectelor semnalate. Deși, în mod obișnuit, compania nu comentează postări apărute în spațiul public care nu sunt asumate, considerăm important să oferim aceste clarificări din respect pentru partenerii instituționali și pentru a asigura o informare corectă a opiniei publice. Menționăm că, în activitatea curentă, la fiecare sesizare formulată de conducătorul de utilaj sunt efectuate verificări tehnice, iar acolo unde se constată defecțiuni se intervine pentru remedierea acestora, conform procedurilor interne de întreținere și reparații”, a transmis Carmen Ghercă, purtător de cuvânt al CTP Iași.

Angajatul de la echipa de intervenții a CTP Iași riscă acum să fie verificat de companie, pentru că a încălcat regulamentul intern.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Comentarii
  • La spăgarul de Melinte trece mașina si fără rotii,nu mai zicem de frâne, gemurii sparte , bucurii arse , poluare , etc…dar va veni si ziua lui…

  • Ce porc haurist acest sofer de la CTP ! A uitat de unde ia salar ? Daca nu-i convine sa plece in alta parte ! Dar ce poti sa-i ceri unui haurist simionist, sosist sau georgist. Astia improasca cu noroi orice, inclusiv de unde in aceste zile isi iau totusi banii….

    • Este un porc „#”-ist! Cum esti si tu! Pentru creierul tau lobotomizat nu are nici o importanta faptul ca la CTP nu se respecta minimum de NTSM? Nu are nici o importanta faptul ca un autovehicul care circula in aceasta stare tehnica poate produce tragedie in circulatie? Ai uitat tragedia produsa de un tramvai fara frane la Fundatie? Stii cretinule ca soferul sau mecanicul de utilaj este OBLIGAT PRIN LEGE sa refuze sa iasa pe traseu cu un vehicul care nu corespunde normelor ITP? Iar daca totusi iese pe traseu cu un asemenea vehicul, in cazul unui accident este considerat CEL MAI VINOVAT de producerea accidentului? De unde sa stii tu acestea? Tu si toti cei ca tine cu creierul „prajit” nu stiti decat: „hauristi, simionisti, sosisti sau georgisti”. Imbecilule!

  • Normal, angajatul va fi cercetat. Așa e peste tot. În loc să se remedieze ce e de remediat, ardem reclamantul. Mizerie de sistem, de mentalitate!

  • Vremurile grele creeaza oameni puternici Oamenii puternici ,creeaza vremuri bune Vremurile bune ,creeaza oameni slabi Oamenii slabi ,creeaza vremuri grele Si istoria se repeta !

  • SISTEMUL DE LA CTP IAȘI

    Când „peste tot se fac improvizații” și asta e perceput ca normal, nu mai vorbim de excepții, ci de un sistem stricat. Mentenanța nu înseamnă să lipești cu bandă izolatoare și să speri că ține, ci să oprești din circulație ce e nesigur, chiar dacă doare la imagine și la costuri. ITP-ul intern nu mai are credibilitate morală: Chiar dacă, formal, totul e „la zi”, faptul că vehicule cu improvizații evidente trec ITP-ul arată că procedura e golită de conținut. Legal poate fi „acoperit”, dar etic și profesional e un eșec. Angajatul nu ar trebui anchetat și sancționat, ci protejat: Omul a făcut exact ce ar trebui să facă orice profesionist responsabil: a refuzat să mai tacă în fața unui pericol. Dacă ancheta se concentrează pe el, nu pe cei care au permis ca utilajul să ajungă în starea aceea, mesajul e clar: „mai bine tăceai”. Asta e rețeta sigură pentru următorul incident grav. Cei responsabili trebuie trași la răspundere, nu „spălați” prin comunicate: Directorii și șefii care încasează salarii mari pentru a garanta siguranță și funcționare corectă trebuie evaluați după realitatea din teren, nu după rapoarte cosmetizate. Dacă în spatele ușilor închise se acceptă cârpeli și presiuni asupra angajaților, atunci vorbim de neglijență și de abuz în serviciu, care trebuie investigate serios de organe independente, nu doar „verificate intern”.

  • Ion de la atelierul mecanic

    RAR-ul doarme, de ce nu verifică Control Trafic și mijloacele de transport în comun? CTP își face singur ITP-urile, toate hârburile ies la stradă.

  • Mai mergeti pe jos putorilor! Eu nu m-am mai urcat intr-un mijloc de transport in comun de peste 20 de ani, cand eram la facultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 martie 2026
21 martie 2026