Titlurile zilei

Accident grav între un TIR, un autobuz și o dubiță la Leţcani! Două persoane au decedat. S-a declanşat planul roşu de intervenţie! Exclusiv – Live Video, Galerie Foto, Update

Publicat: 29 sept. 2020

Planul Roșu de intervenție a fost activat, marți dimineața, în județul Iași. În localitatea Lețcani a avut loc un accident rutier. Din primele informații se pare că, inițial TIR-ul și autobuzul au fost implicați în coliziune. Cel din urmă în urma impactului s-a răsturnat peste o dubiță, șase persoane fiind rănite. Două dintre acestea sunt încarcerate. Traficul rutier se desfășoară cu dificultate, fiind deviat pe rute ocolitoare.

Update: Încă o persoană a decedat în această seară. Este vorba despre un bărbat care se afla în dubiță.

UPDATE: ”În această dimineaţă, în jurul orei 6.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi că este o urgenţă 112 despre un accident care a avut loc pe raza localităţii Leţcani. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că şoferul unui TIR nu ar fi oprit şi nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autobuz. Ulterior, acesta a fost proiectat într-un microbuz. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a două persoane, precum şi rănirea a altora.

De precizat faptul că în cauză poliţiştii continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămări corporale din culpă în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt. Doi dintre conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Având în vedere că avem de-a face cu un carosabil umed, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să păstreze o distanţă mai mare de celelalte autoturisme, astfel încât să poată opri în condiţii de siguranţă dacă situaţia o impune.”, a declarat Anca Vîjac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

UPDATE: Încă o persoană implicată în accident a fost declarată decedată.

UPDATE: Din informațiile pe care reporterii Cotidianului BZI le dețin, se pare că șoferul de pe dubiță a decedat. Dintre cele șase persoane rănite, una se află în stop cardio-respirator.

UPDATE: În total sunt 13 victime, dintre care patru au fost încarcerate iar șase transportate la spital.

UPDATE: „În jurul orei 5.53, s-a produs un accident rutier în zona intersecţiei Leţcani între un TIR, un microbuz şi un autobuz. Au rezultat 13 victime dintre care patru au fost descarcerate iar şase transportate la spital. Din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă, începând cu ora 6.00, a fost activat planul roşu pentru intervenţii şi au fost trimise două atvm, trei echipaje de prim ajutor şi o terapie intensivă mobila cu un medic, o descarcerare şi o autospecială de stingere cu descarcerare. Participă douăzeci de militari, din partea IPJ Iaşi sunt trei echipaje de prima intervenţie”, a declarat Onofreiasă Georgică, Sublocotenent, purtător de cuvânt situații de urgență.

UPDATE: Șoferul de TIR a povestit că în momentul în care a pătruns pe E85 a rămas fără frâne și, deși a încercat să evite impactul, s-a izbit într-un autobuz.

UPDATE: Persoanele transportate la spital sunt cinci bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 29 și 44 de ani. Șoferul de pe microbuz, un bărbat în vârstă de 55 de ani, a decedat.

Un bărbat a fost spulberat de pe bicicletă de o mașină!

Un accident rutier grav a avut loc aseară în localitatea ieșeană Coropceni.

Din primele informații obținute de reporterii Bună Ziua Iași, o persoană a decedat în urma acestui accident.

În fapt, un biciclist nu s-a asigurat la intrarea într-o intersecție și a fost lovit de un autoturism. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 44 de ani a decedat.

În cauză, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. În urma testării cu aparatul alcooltest, șoferul autoturismului a avut alcoolemie zero.

Bărbatul decedat se numea Iulian Ciocănaru și activa în cadrul Subfilialei Ciortești a Crucii Roșii.

„Sincere condoleanțe și Dumnezeu să te aibă în pace suflet bun“, a scris pe pagina sa de Facebook o cunoștință a bărbatului.

Accident rutier grav la Iași!

Altfel, ieri, s-a produs un alt accident rutier la Iaşi. Din primele informaţii deţinute de reporterii BZI. RO, evenimentul rutier s-a produs în localitatea ieşeană Cârniceni. Două autoturisme au intrat în coliziune, iar în urma impactului unul dintre autovehicule a ieşit în afara părţii carosabile.

Incidentul rutier s-a produs pe fondul neacordării de prioritate la schimbarea direcţiei de mers. Pentru moment nu s-au înregistrat victime. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri şi un echipaj medical.

Sursă foto: Radar Iași Oficial

Dramă fără margini într-o familie din Iași! A provocat un accident rutier și și-a ucis soția, iar acum răspunde în fața legii!

Un ieșean trece printr-o a doua dramă. Bărbatul a fost implicat într-un accident rutier grav, în cadrul căruia soția lui și-a găsit sfârșitul. Pe lângă asta, acum, acesta a fost condamnat de judecători pentru ucidere din culpă

Dramă fără margini în familia unui ieșean! Nu a fost de ajuns că și-a pierdut nevasta, după ce a comis un accident rutier grav! Acum, bărbatul a fost și condamnat pentru tragedia prin care a fost nevoit să treacă.
Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Brașov au dispus condamnarea lui Gelu Atanasiu (67 de ani) la doi ani de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru ucidere din culpă. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

 





Comentarii
  • Ma alatur celor spuse de antevorbitorul meu.Chiar asa am ajuns de toate forurile competente sunt la mana patronilor de tiruri.Ce fac autoritatile abilitate?Cate persoane trebuie sa mai moara din cauza acestor …nustiu cum sa i mai denumesc.

  • Tir cu volan pe dreapta..???? pw șoselele României???? = catastrofa! Avea unghiul inchis pt ca facea dreapta ,ploua ,intuneric si nu a văzut pur si simplu miniautobuzu! Viteza nu avea ala cu bena,pt ca avea unghi drept de facut acolo si incarcat etc n a vazut…si asta a fost!….sens giratoriu acolo..cu cocoașe…altfel…!!!

  • drumul iasi – pascani este cu o singura banda pe sens !!!! cu toate acestea, se fac depasiri incredibil de periculoase si in ciuda evenimentelor rutiere petrecute, cei de la politia rutiera stau in continuare la panda pentru suspendarea permiselor in loc sa gaseasca o strategie prin care sa diminueze incidentele rutiere.

  • Luati masuri urgente privind cei care nu stiu sa circule corect, inclusiv celor care nu se asigura, nu semalizeaza , nu opresc la stop. Mai ales motociclistii si cei cu autoturismele.

  • Soferul autotrenului e un copil. Adica un incepator. Trebuia sa verifice systemul de franare inainte de plecare. Incostienta. Prostie. Soferul are obligatia de a verifica masina si vagonul inainte de plecare. Nu pleaca la drum niciodata cu o masina defecta sau cu o remorca defecta.

  • Aloooo, natiune. Verificati si firmele de transport persoane care fac extern…Anglia, Italia, Spania etc. Cate un sofer maxim 2 pina in Anglia????

  • Prea multe accidente cu autobasculante, autotrenuri! ISCTR-ul este inexistent! Salarii mari, activitate ZERO. Ministrul Transporturilor nici nu cred ca stie se aceasta unitate. Nu mai sunt nici un fel de controale in trafic, masini supra incarcate, nu se respecta timpii de conducere, masini cu defectiuni, etc.

  • Cel mai tare sofer din Iasi se intituleaza MOLOMAN Dumitru angajat pe functia de conducator auto la Micedu Company si Farmacim Impex, firme patronate de prea maritul patron Dinte. Moloman merge in excursie in Grecia cate 10 zile… singurul sofer si face buzunarul gras lui Costel!!!

  • ..pe noi ne controlează si in …fund( pardon de expresie)..timpi de conducere,bilete,locuri ocupate,acte,..mai nou mască, cască,..bască..etc..dar pe autotrenurile care vin incarcate cu balast ,nisip,etc ,NEMA! Circula cu 100-110 km pe ora sa faca trei curse de la Cristesti la Iasi! Iar ….isctr..ies la PODU ILOAIE ,isi iau spagasi pa,pa ! Tot pe transportatorii de persoane ii opresc pt control si ii intreaba de ce nu au,,bască”! Deci…..

  • Pe treaseul asta sa spuna o situatie cati au fost cantariti de ICSTR , dar in schimb unii transportatori de persoane sunt controlati ”la singe”.

  • Nenorociti cu camioanele lor nu fac decat sa strice strada , sa incurce circulatia si sa omoare oameni ! Sa se faca centura sa se omoare intre ei acolo !

  • Pai cei de la ISCTR nu au cum sa amendeze transportatorii atita timp cat Remus Marguta este cartita „cumatru” cu cel mai tare teansportator din Iasi… Regele Dinte Costel de la Auto Balmir si Micedu Company

Adauga un comentariu