Actualitate

Dan Diaconescu revine. DD Home Cinema, platforma dedicată artei cinematografice

Publicat: 28 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Dan Diaconescu revine. DD Home Cinema platforma dedicată artei cinematografice
Dan Diaconescu revine pe micile ecrane. DD Home Cinema este o platformă dedicată exclusiv artei cinematografice avându-l că unic protagonist pe Dan Diaconescu

Veste şoc de ultima oră. Dan Diaconescu revine pe micile ecrane. DD Home Cinema este o platformă dedicată exclusiv artei cinematografice avându-l că unic protagonist pe Dan Diaconescu.

„? Suntem în 2021 iar ceea ce vezi este real.
? Imaginează-ți că în doar câteva zile Dan Diaconescu se întoarce într-o serie de producții cinematografice proprii așa cum nu ai mai văzut vreodată!
? Până atunci, te invităm să te alături marelui grup „DD Universe””, se arată pe pagina oficială a lui Dan Diaconescu.

Multă lume se întreabă de ce Dan Diaconescu tace, de ce se ține departe de presă, politică sau televiziune. Fostul șef al OTV este în continuare un pesonaj extrem de popular și de iubit, însă acesta evită orice ieșire publică, fiind conștient că o eventuală declarație ar putea să-l ducă din nou în spatele gratiilor.

Dan Diaconescu scapă de interdicția de a vorbi abia peste 5 ani

Și din acest punct de vedere, Dan Diaconescu este un caz unic în istoria justiției din România. Judecătorii i-au transmis, atunci când a fost eliberat condiționat că nu are voie să vorbească în mod public. Perioadă în care este valabil acest ”silenzio stampa” este de 10 ani, o perioadă extrem de lungă pentru un jurnalist care a făcut carieră vorbind la televiziune.

Data exactă în care Dan Diaconescu va putea vorbi despre anii în care a stat departe de viața publică este 3 martie 2025, deci peste mai bine de 5 ani. Asta pentru că Dan Diaconescu a primit interdicția de vorbi în public pe 4 martie 2015. La momentul în care Dan Diaconescu se va întoarce, acesta va avea exact 58 de ani.

Dan Diaconescu este cu adevărat un personaj de film. Născut în Caracal și coleg de școală cu Marius Tucă, Diaconescu este unul dintre oamenii care au pus pe picioare trustul Intact. Ulterior, el a scris istorie cu OTV, un post de televiziune care a devenit extrem de popular la începutul anilor 2000 și care a fost închis de două ori de către CNA.

Apoi, și-a încercat norocul în politică, a înființat PP-DD (Partidul Poporului-Dan Diaconescu), a intrat în Parlament și chiar a candidat la președinție. În 2012, el a câștigat licitația pentru privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea, însă procedura a fost anulată pentru că s-a dovedit că acesta nu avea cei 45 milioane euro, cât costa întreaga afacere. În cele din urmă, el a sfârșit în a fi arestat și ulterior condamnat pentru șantaj. În ultimii ani, Dan Diaconescu a fost supus unor presiuni uriașe din partea băncilor care încearcă să recupereze milioane de euro împrumutate de acesta pe vremea când era mogul media. O parte din averea lui a fost deja confiscată și scoasă la licitație.

Adauga un comentariu