Ion Cristoiu: Tacitus: „Chiar zvonurilor trebuie să li se lase timp să se învechească”

1. Tacitus, Anale, la relectură, redescoperit ca scriitor de geniu:

„După ce șovăi între teamă și mînie, Rhescuporis își zise că tot e mai bine să fie învinuit de o fărădelege săvîrșită decît de una doar începută: poruncește să fie ucis Cotys și scornește că și-a ridicat singur viața.”

„La început au trăit într-o înțelegere prefăcută.”

stirilebzi.ro

Se oferă salarii atractive, asigurare privată de sănătate, tichete cadou! Ce farmacie caută angajați

Stirile PROTV

Șoferii pot reduce cu 25% consumul de carburant dacă renunță la un singur element din...

„Maroboduus n-a ieșit din Italia timp de 18 ani și l-au ajuns bătrînețele cu o glorie prea mică din prea marea lui rîvnă de viață.”

„Să spargă, ca să zic așa, ușile visteriei statului, pe care dacă o vom goli prin prea multă îngăduință, va trebui s-o umplem prin fărădelegi.”

„Dar fiindcă adevărul prinde puteri dacă este cercetat pe îndelete, iar minciunii îi priește graba și tăinuirea, lumea afla despre el fie după ce pleca, fie înainte de a sosi la popasul următor.”

E vorba de un anume Clemens, un sclav, care se dă drept Agrippa Postumus, fiul lui Augustus, ucis în exil la venirea lui Tiberiu, după unii din ordinul dinainte de a muri al lui Octavian, după alții din ordinele Liviei, oricum moarte necesară politic, deoarece fără ea, s-ar fi aprins din nou pojarul războaielor civile.

„Apoi, prin niște complici dibaci care cunoșteau taina, împrăștie vestea că Agrippa trăiește; la început, stîndu-se de vorbă, acestea se spuneau în ascuns, așa cum se obișnuiește cu lucrurile oprite; apoi, luară forma unui zvon, care, umblînd din om în om, ajunse la urechile celor mai simpli – lesne încrezători – sau, dimpotrivă, la cei fără astîmpăr, și de aceea puși pe răzvrătire.”

„Chiar zvonurilor trebuie să li se lase timp să se învechească; de cele mai multe ori oamenii nevinovați sînt neputincioși în fața unei uri proaspete.”

„Cît despre moartea lui Germanicus, nimeni nu se arată de ochii lumii mai îndurerat decît acei care se bucură cel mai mult de ea.”

„Așadar, pe cînd ei pluteau de-a lungul coastei Lyciei și Pamphyliei, se întîlniră cu vasele în care călătorea Agrippina spre Italia. În furia primelor clipe, amîndouă taberele își pregătiră armele; apoi, fiindu-le frică și unora și altora, se mărginiră să-și arunce doar vorbe de ocară.”

„Nu e pomenit (Arminius, conducătorul unei revolte a germanilor împotriva romanilor – n.n.) în cronicile grecilor, care nu admiră decît ce este al lor, la fel nici în analele romanilor nu se bucură de faimă după merit, fiindcă noi, în vreme ce lăudăm trecutul, sîntem nepăsători față de cele petrecute în zilele noastre.”

2. Tudor Arghezi, Serbările Ligii, Note pe hîrtie de țigară, Facla, 3 septembrie 1911.
Inițiativa Ligii Culturale a lui Nicolae Iorga de a-i aduce pe țărani la Bucurști îl îndeamnă pe Tudor Arghezi să scrie aceste rînduri de excepție cărora le-am putea pune titlul Țăranii la București:

„Departe de noi gîndul să găsim reunirea românilor la București, altfel decît frumoasă și reprezentativă, pentru că ideea ar veni de pe la Văleni. Contactul nu poate fi decît instructiv și pentru bucureșteni, mărginiți la barierele orașului lor. Și apoi domnii din capitală trebuie să cam dea ochi cu pămîntul ca să nu-i uite fața, iar sătenii să cam învețe drumul ce duce la București, de unde se abat pe țară poruncile, legile, și neamul funcționarilor îngîmfați și unde poate că se vor întoarce vreodată grămadă ca să se ascundă, cînd nu va mai fi loc în țară pentru ei… E bine ca săteanul să vadă Parlamentul, unde el nu se înfățișează. Palatul Justiției în care, cu toate acestea, cu puștile în spate e în anumite zile adus fără de voie. Să vadă hanurile prea mari, unde locuiesc stăpînii lui prea mărunți și să le compare cu bordeiele de-acasă. E bine să confrunte și să tragă încheierile pe care cînd le trag pentru el cărturarii, cad vinovați de fapte rele. Să vadă cel puțin zidurile în care se tăinuiește un rege prea scump la vedere, să vadă că pentru caii și argații săi s-au clădit palate pe o întindere mare, întărită cu santinele. Să vadă cu ochii căscați și lipsiți de lumină ai celor ce-și trag urîtul pe la terasele cafenelelor și să dea prețul cuvenit acestor înecați, care, magistrați, prefecți, subprefecți și inspectori răspîndiți prin județe, par dumnezeii unei autorități pe care n-o inspiră, văzuți de la ei de-acasă.”

editorial publicat de Ion Cristoiu pe propriul blog