Ion Cristoiu: Tot ceea ce se întâmplă acum în America e o dovadă de forță și nu de slăbiciune a democrației

Ion Cristoiu scrie, pe blogul sau, despre lupta electorala din Statele Unite ale Americii. Jurnalistul considera că întreaga isterie din SUA este un rezultat a forței democraţiei, nicidecum o slăbiciune a acesteia. Redam, integral, editorialul publicat de Ion Cristoiu pe blogul sau:

Am mai scris și am mai zis că sunt oprit pe stradă, dată fiind condiția mea de ins care apar la televizor, de fel și fel de necunoscuți, altfel amabili, dar care mă consideră un bun al întregului popor. Nu mă opresc pentru a-mi cere părerea despre ce se întâmpla în lume și în viață, din presupunerea, altfel corectă, că m-oi fi pricepând și eu la observarea lumii odată ce o comentez de vreo treizeci de ani buni. Mă opresc pentru a-și spune ei părerea despre ce se întâmpla în lume și în România. De cele mai multe ori dialogul debutează înșelător ca și cum ar fi unul dintre un ins care întreabă și un ins care răspunde: Ce părere aveți despre…?

Un novice într-ale relației cu marele public, public consumator cum îi spun profesioniștii media, care depind de tiraj și rating, s-ar grăbi să răspundă expunându-se pericolului de a fi ridicol. Unii ca mine, care știu că au fost opriți pe stradă pentru a li se spune părerea, surâd echivoc și evită răspunsul. Asta deoarece ei știu că întrebarea a fost retorică. Insul nu te-a întrebat pe tine; s-a întrebat pe sine. Și răspunsul vine de la el, nu de la tine: Părerea mea e că…

stirilebzi.ro

Mai sunt doar trei firme cu prime sub 1000 de lei! O singură societate vinde...

Stirile PROTV

Fenomenul care ia amploare în România după ce tot mai mulți nepalezi și srilankezi au...

Un astfel de dialog am avut eu zilele acestea când în America se petrec lucrurile despre care scrie întreaga noastră presă. Nu neutru și mai ales nu superior, cum ar trebui să trateze presa chelfăneala politică indiferent că e de la noi sau de aiurea, ci cu emoție și mai ales cu emoția slugii care aude prin pereți cum se ceartă jupânii.

Ce se scrie la noi despre întâmplările din SUA? Că presa l-a proclamat pe unul dintre candidați câştigător deși numărătoarea voturilor nu s-a încheiat și nu se știe rezultatul contestațiilor în Justiție. Că prin ceva semănând a dracului de bine cu o Operațiune, toate statele UE, garantate de Marea Putere Garantă care e Germania, s-au grăbit să-l felicite pe proclamatul presei. Unii au făcut exces de zel. Klaus Iohannis, de exemplu, s-a grăbit să se lepede de două ori de cel care i-a pus în cap șapca de un dolar cu valoare de cucă (căciulă cu pene de struţ) dată pe vremuri de Sultan domnitorului în cadrul ceremoniei de la Înalta Poartă. Că Mari puteri independente de Germania – Rusia, China – au fost prudente, declarând că se vor pronunța abia când președintele va fi desemnat oficial. Că Donald Trump invocă fraude electorale majore. Că sprijinindu-l, avocații lui prezintă cazuri de morți care au votat pe Joe Biden în cadrul procedurii prin poștă. Că în timp ce unul s-a autoproclamat învingător, celălalt refuză să se recunoască învins. Că televiziuni precum CNN s-au coborât la un nivel de manipulare mult mai jos prin imbecilitate decât Pravda de pe vremuri.

Ce părere aveți despre ce se întâmpla în America? Nu-i așa că America se face de râs? Aceasta a fost părerea celui care m-a oprit pe stradă. O invoc nu pentru a face dintr-un amănunt al vieții mele cotidiane un capăt de țară, ci pentru că aceasta e părerea multor români care urmăresc uimiți tărăboiul din SUA. Evident, n-am zis nimic interlocutorului. Știam că mă oprise pentru a-și spune părerea lui și nu pentru a afla părerea mea. Zic acum în scris: Nici vorbă că America se face de râs.

Mai întâi pentru că se fac de râs doar țări mici, neînsemnate, precum România, țări care tocmai că sunt mici care acordă o atenție ieșită din comun imaginii lor în Lume. Pe America o doare-n cot cea ce se numește imaginea ei în Lume. Când ești ditamai elefantul printre iepuri, puțin îți pasă ce cred iepurii despre tine. America are voie să râdă de prostiile României, România n-are voie. Stăpânii se pot prăpădi de râs la ce se întâmpla în bucătării, unde slugile se chelfănesc. Slugile n-au voie să râdă la ce se întâmpla în iatacuri, unde Stăpânii își dau reciproc cu farfuriile în cap. Da, iepurii pot râde de ceea ce face elefantul. Dar când elefantul se întoarce spre ei iepurii o rup la fugă, dacă nu jură imediat că sunt plini de respect față de elefant.

Apoi prin ce se face America de râs? Prin faptul că un candidat îl acuză în gura mare pe celălalt de fraudă? Sau prin faptul că un candidat se autoproclamă președinte înainte de numărarea voturilor în condițiile în care celălalt candidat e însuși președintele în exercițiu? Păi ce-i de râs aici? Eu cred că nu e nimic de râs. Eu cred că e de admirat. Ar fi fost posibile astfel de lucruri într-o dictatură? Ca un candidat să se autoproclame câştigător împotriva președintelui în exercițiu? Că președintele în exercițiu, deși nu-și recunoaște înfrângerea, să nu-l poată aresta pe cel care-l sfidează? Că președintele în exercițiu să se mulțumească doar cu criticarea presei care l-a declarat învins în loc să închidă ziarele și să aresteze ziariștii? Că președintele în exercițiu să se resemneze doar cu contestația în justiție?

Să fim serioși!
Democrația înseamnă înainte de toate tăria de a te face de râs. Temă Să nu ne facem de râs țara arătându-ne în public conflictele, slăbiciunile, ba chiar și mizeriile luptei politice ține de dictaturi. Dictaturile se preocupă ca nu cumva să se facă de râs prin dezvpluirea publică a luptei pentru putere. Pentru că în dictaturi lupta pentru putere în genul celei din America se duce în adâncuri, și nu de puține ori în chip sângeros. În afară nu răzbate nimic din larma acestor confruntări pe viață și pe moarte. Doar din când în când apare câte un cadavru politic sau chiar cadavru pur și simplu.