Actualitate

Ludovic Orban, despre legea bugetului pentru 2021: „Votul final va fi dat marți, în Parlament“ – VIDEO

Publicat: 23 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ludovic Orban despre legea bugetului pentru 2021 Votul final va fi dat marți în Parlament - VIDEO
Președintele Camerei Deputaților și președintele PNL, Ludovic Orban vrea organizarea unui Congres PNL în septembrie

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat, referitor la legea bugetului pentru 2021, că votul final va fi dat marți, 2 martie, în Parlament.

Anunțul a fost făcut după ce s-a decis calendarul dezbaterilor si votului pe legea bugetului de stat și pe legea bugetului asigurărilor sociale.

„Până joi, la ora 10.00, se pot depune amendamente, între orele 12.00 și 16.00. Joi vor avea loc în paralel comisiile permanente pentru avizarea proiectelor de lege. Comisiile reunite de buget vor începe dezbaterea pe articole după ora 16.00, după ce primesc avizele. Noi am stabilit ca și termen pentru finalizarea raportului ziua de sâmbătă, ora 14.00. Termenul de depunere a raportului a fost stabilit pentru luni, 1 martie, la ora 10.00. Dezbaterile în plen vor începe luni la ora 16.00, până la finalizare. Am prevăzut ca obiectiv că marți va fi votul final”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban: Toate amendamentele vor fi respinse

Preşedintele PNL a precizat că bugetul pentru 2021 va fi adoptată în Parlament sub forma trimisă de la Guvern, iar toate amendamentele anunţate de PSD vor fi respinse.

„Decizia la nivelul coaliţiei este aceea de susţine adoptarea Legii Bugetului de stat şi Legea asigurărilor sociale de stat în forma adoptată de Guvern şi transmisă spre dezbatere Parlamentului. Suntem într-un an dificil, sunt foarte multe rigori în ceea ce priveşte bugetul pe care trebuie să le respectăm. De asemenea, trebuie să respectăm toate înţelegerile pe care le-am avut cu partenerii noştri de la nivelul UE”, a menționat Ludovic Orban.

Liberalii au interzis la amendamente

Președintele PNL a anunțat că liberalii nu au voie să depună amendamente la bugetul pe 2021.

„Nu vom susține aceste amendamente. Ca să poată susține amendamente, e nevoie de susținerea coaliției. Dezbatarea are loc, dar bugetul rămâne în forma în care a fost agreat, Bugetul a fost construit pentru a pune în mișcare creșterea economică. Acest buget este în concordanță cu exigențele pe care le avem”, a zis Ludovic Orban.

Mai multe amendamente anunțate de PSD

Prim vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat că social democrații vor depune mai multe de amendamente la buget, nemulțumiți de austeritatea propusă de Coaliția de Dreapta.

„Vom depune mai multe amendamente la legea bugetului pentru 2021. Noi am prezentat o alternativă la bugetul lui Cîțu, în care deficitul e de 7,26. Îi rog să citească, nu ne deranjează dacă copiază că suntem obișnuiți. Repet, deficit de 7,26. Asta ascunde ceva grav. Ei vor să vină în Parlament cu un buget de austeritate. I-am văzut invocând moșteniri grele. Sunt de un an jumate la guvernare. Nu i-am văzut să adopte vreun program pentru reducerea evaziunii fiscale și recuperarea arieratelor, care sunt la niveluri record. Nu poți să aduci austeritate prin tăieri, că asta au mai făcut și alții și am intrat în criză”, a spus prim vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

Premierul Florin Cîțu a spus că amendamentele pe care le-au depus social-democrații la proiectul de buget pentru 2021 au scopul de a scoate România din UE.

„M-am uitat la sursa de finanțare și fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea să facă PSD cu România, vrea să o scoată din UE. Adică sursa de finanțare reprezintă contribuția României la UE. De acolo vrea să ia PSD banii, să ne lase fără contribuții la UE, ca să ne scoată din UE. Astea sunt amendamentele PSD”, a declarat Florin Cîțu.

Adauga un comentariu