Actualitate

Marcel Ciolacu, anunț despre remanieri din Guvern: O să vorbesc cu premierul Ciucă

Publicat: 09 aug. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Marcel Ciolacu anunț despre remanieri din Guvern O să vorbesc cu premierul Ciucă
Marcel Ciolacu despre remanieri

Marcel Ciolacu a făcut un anunț despre posibilile remanieri din Guvern. Liderul social democrat a explicat faptul că decizia îi aparține premierului Ciucă și că nu i se pare anormală o remaniere. Totuși, decizia îi aparține premierului Ciucă dar care trebuie să se consulte cu liderii din coaliție.

Asta în condițiile în care surse politice au arătat că sunt mai multe nume care urmează a fi remaniate de către premierul Nicolae Ciucă. Printre nume se regăsește și ministrul Vasile Dîncu, dar și ministrul Energiei, Virgil Popescu și un ministru UDMR.

Marcel Ciolacu, anunț despre remanieri din Guvern

Marcel Ciolacu a vorbit despre posibile remanieri din Guvern. Liderul social democrat a explicat că nu dorește să vehiculeze nume de miniștri care pot părăsi arcul Executiv. Totuși, decizia îi aparține premierului care îi va comunica un asemenea anunț, iar liderul social democrat urmând să vorbească în interiorul partidului despre acest lucru:

Nu este luată nicio decizie în ceea ce privește remanierea. Aceste lucruri vin din partea premierului, după o evaluare a activității. Sunt ferm convins că se vor face remanieri.Trebuie să avem o discuție mai aplicată şi sunt ferm convins că o vom avea. Nu vreau să am o discuție punctuală despre cineva anume. Mi se pare corect întâi să discut cu premierul și ulterior cu colegii mei, nu să vină veștile de la televizor. Cred că un guvern funcţionează şi cu remanieri, este ceva normal. Nu susţin o anumită remaniere.

Marcel Ciolacu a explicat faptul că a ascultat declarațiile făcute de Mugur Isărescu despre rata inflației și despre cum plafonarea prețurilor a dus la o reducere a avântului ratei de inflație. Ciolacu a dat asigurări că România stă bine la capitolul gaze naturale, dar are un deficit de 15% în ceea ce privește energia electrică:

Liberalizarea pieței energetice mi s-a părut o tâmpenie. Ea trebuia să fie făcută, dar nu așa. Dacă la nivel de gaze naturale suntem acoperiți cu exploatarea din Marea Neagră, la energia energetică avem un deficit de 15%. Nu se pune problema rămânerii fără energie electrică. Marcel Ciolacu.

Ce miniștri vor fi remaniați din Guvernul Ciucă

Pe unele surse politice a apărut informația că Guvernul Ciucă va rămâne fără trei miniștri. Vorbim despre ministrul Apărării Vasile Dîncu, ministrul Energiei, Virgil Popescu și ministrul Sportului, Eduard Novak. Probabil cel mai sigur nume este cel al ministrului Energiei care a fost în centrul a mai multor scandaluri legate de gestionarea ministerului. Virgil Popescu a făcut obiectivul și unei moțiuni simple care însă nu a trecut de vor datorită majorității din Parlament formată din PNL, PSD și UDMR. La acea dată Virgil Popescu a avut și un conflict verbal și fizic cu George Simion.

Una peste alta, ministrul a șocat opinia publică în momentul în care a menționat faptul că în eșalonul doi al ANRE sunt unele încrengături de tip cartel dintre angajați și companiile de profil. Totuși, nici până la această oră ministrul nu a luat nicio măsură în a limita acest cartel. Așadar, Marcel Ciolacu este de acord cu anumite remanieri din Guvern după ce va discuta cu premierul Nicolae Ciucă și cu coaliția de Guvernare.

Adauga un comentariu