Povești întunecate de citit la un foc de tabără. Patru istorisiri scurte, care te vor speria garantat

Poveștile întunecate fac deliciul iubitorilor de mister. Iată patru istorisiri scurte, de groază, care te vor speria garantat.

Poveștile de groază au atras, încă din cele mai vechi timpuri, atenția cititorilor. Înspăimântătoare și fascinante deopotrivă, textele au menirea de a-i speria fie pe cei care le citesc, fie pe cei care le ascultă. De aceea, în continuare, ți-am pregătit patru povești întunecate, care te vor speria numaidecât.

Patru povești întunecate care te vor speria

Următoarele povești de groază scurte pot fi citite la un foc de tabără, în noaptea de Halloween sau în orice altă seară, în care simți că vrei să trăiești senzații tari. Nu uita, însă, să le citești în compania unor prieteni, pentru a vă distra copios împreună.

stirilebzi.ro

Se oferă salarii atractive, asigurare privată de sănătate, tichete cadou! Ce farmacie caută angajați

Stirile PROTV

Șoferii pot reduce cu 25% consumul de carburant dacă renunță la un singur element din...

Fantoma de acasă

Seara trecută, un prieten m-a scos rapid din casă pentru a nu pierde împreună deschiderea oficială a unui bar de noapte cu muzică „live”. După câteva băuturi, mi-am dat seama că nu am telefonul în buzunar.

Am verificat masa unde stăteam, la bar, în toaletă, fără vreun rezultat, așa că am folosit telefonul prietenului meu pentru a mă suna pe mine însumi.

După două apeluri, mi-a răspuns cineva care a dat glas unui ușor chicotit răgușit și, apoi, mi-a închis. După aceea, nu mi-a mai răspuns. În cele din urmă am renunțat să mai sun și m-am îndreptat către casă.

Mi-am găsit telefonul pe noptieră, exact acolo unde îl lăsasem!

Monstrul de sub pat

Am început să-l învelesc bine, înainte de culcare, iar el mi-a spus, „Tati, verifică dacă nu sunt cumva monștri sub patul meu”. M-am uitat dedesupt pentru a-i face pe plac, a intra în jocul său, și l-am văzut, un alt el, sub pat, uitându-se la mine îngrozit, tremurând și șoptind, „Tati, cineva este pe patul meu!”

Scaunul blestemat

Când sora mea și cu mine eram copii, familia noastră a locuit odată într-o veche și fermecătoare casă de la țară. Ne plăcea să-i explorăm ungherele prăfuite și să ne cățărăm în mărul din curtea sa din spate.

Atracția noastră favorită era însă o fantomă. O numeam Mama pentru că părea să fie atât de bună și grijulie. În unele dimineți sora mea și cu mine ne trezeam dimineața și găseam pe fiecare dintre noptierele noastre câte o ceașcă care nu se aflase acolo în seara dinainte. „Mama” ni le lăsa ca nu cumva să ne fie sete în decursul nopții! Nu voia altceva decât să aba grijă de noi!

Printre mobilele originale ale casei era un scaun pe care-l țineam lângă unul dintre pereții sufrageriei. Ori de câte ori eram ocupate cu câte ceva, uitându-ne la televizor sau distrându-ne cu un joc, „Mama” mișcă, pe nesimțite, acel scaun de-a lungul camerei, înspre noi. Uneori, reușea să-l mute până în mijlocul sufrageriei. Ne simțeam întotdeauna triste când îl puneam înapoi, lângă perete. „Mama” nu-și dorea decât să fie mai aproape de noi!

Ani mai târziu, la mult timp după ce ne-am mutat, am găsit un articol dintr-un ziar vechi despre ocupanta anterioară a casei de la țară, o văduvă. Își ucisese ambii copii dându-le să bea din câte o ceașcă cu lapte otrăvit, înainte de culcare. Apoi, se spânzurase. Articolul includea și o poză a sufrageriei casei, cu o femeie atârnând de un ștreang legat de o grindă. Sub ea, răsturnat, era acel scaun vechi, amplasat chiar în centrul camerei!

Sunetul din pivniță

Mama mi-a spus să nu mă duc niciodată în pivniță, dar am vrut să descopăr ce anume făcea un zgomot ciudat venit de acolo. Era asemănător cu scheunatul unui cățeluș, și-mi doream atât de mult să-l văd, așa că am deschis încetișor ușa pivniței și am coborât nițel, pe vârfurile tălpilor, pe scară.

Nu am zărit nici un cățel și, apoi, mama m-a îmbrâncit afară și a țipat, furioasă, la mine.

Mama nu mai țipase până atunci la mine, iar acest lucru m-a întristat, și am început să plâng. După aceea, mama mi-a zis să nu mai întru vreodată iarăși în pivniță, și mi-a dat o prăjiturică.

Asta m-a făcut să mă simt mai bine și, drept urmare, nu am mai întrebat-o de ce băiatul din pivniță scheuna asemeni unui cățeluș, ori de ce nu avea nici mâini, nici picioare…