Local

Școala Gimnazială Crucea a sărbătorit 144 de ani de existență! Ce activități au fost organizate cu acest prilej!

Publicat: 01 nov. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Școala Gimnazială Crucea a sărbătorit 144 de ani de existență Ce activități au fost organizate cu acest prilej
În perioada 25-26 octombrie 2022, elevii și cadrele didactice din localitatea Crucea, comuna Lungani, județul Iași, au sărbătorit zilele Școlii Gimnaziale

În perioada 25-26 octombrie 2022, elevii și cadrele didactice din localitatea Crucea, comuna Lungani, județul Iași, au sărbătorit zilele Școlii Gimnaziale. La evenimentele organizate cu acest prilej au luat parte reprezentanți ai autorităților locale, foști directori și directorii celorlalte școli din comuna Lungani

Satul Crucea a luat naștere în anul 1879, imediat după Războiul de Independență. Localitatea a primit acest nume, deoarece este situată la întretăierea drumurilor care unesc localitățile Goești cu Podul Iloaiei și Sinești cu Sârca. În satul Crucea, primul local de școală a luat ființă în 1872. Clădirea cuprindea o singură sală de clasă, la care se adăugau alte trei încăperi în care locuia directorul unității de învățământ împreună cu familia sa. Clădirea veche a Școlii Gimnaziale din Crucea a fost construită în anii ´70, corpul nou fiind realizat în anii 2009-2011.

Abandonul școlar, o problemă pentru elevi

 o imagine de la zilele scolii
Satul Crucea a luat naștere în anul 1879, imediat după Războiul de Independență. Localitatea a primit acest nume deoarece este situată la întretăierea drumurilor care unesc localitățile Goești cu Podul Iloaiei și Sinești cu Sârca

Manifestările din data de 25 octombrie 2022 au avut în centrul lor o dezbatere pe tema abandonului școlar. Acest subiect a fost abordat, deoarece mulți elevi au renunțat să urmeze cursurile în perioada pandemiei. Pentru a da o notă festivă evenimentului, elevii i-au încântat pe invitați cu un program artistic ce a cuprins dansuri tradiționale din folclorul românesc și dansuri specifice comunității rome.

„După o pauză cauzată de situația pandemică din ultimii ani, am reușit să reluăm organizarea de evenimente cu prilejul Zilelor Școlii Gimnaziale Crucea. Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două zile, respectiv 25 și 26 octombrie 2022.

În prima zi, manifestările au avut în centrul atenției dezbaterea «Modalități de prevenire a abandonului școlar», organizată în contextul în care, pe fondul pandemiei de Covid-19, rata abandonului școlar din unitatea noastră a continuat să crească. În deschiderea dezbaterii, elevii au susținut un scurt program artistic destinat invitaților, incluzând dansuri tradiționale specifice comunității românești, dar și comunității rrome, urmate de o prezentare a rezultatelor școlii din ultimii ani”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale Crucea.

Școala Gimnazială Crucea a împlinit 144 de ani de existență

o imagine de la zilele scolii
Manifestările din data de 25 octombrie 2022 au avut în centrul lor o dezbatere pe tema abandonului școlar

În data de 26 octombrie 2022, elevii Școlii Gimnaziale Crucea au prezentat părinților și invitaților un program literar-artistic, care a cuprins poezii, scenete, cântece și dansuri.

Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai autorităților locale, primarul comunei Lungani, domnul Corobuță Ioan, consilieri locali, foști directori ai școlii de după anul 1993, directorii celorlalte școli din comună, domnul Cojocea Iordache, directorul Școlii profesionale Lungani, și domnul Iurciuc Ilie, directorul Școlii Gimnaziale Zmeu, coordonatorul Centrului de Zi Crucea, doamna Movilă Adriana, reprezentanți ai poliției locale, preotul paroh, părinți, dar și foști elevi ai școlii, care își continuă educația în licee din Iași. Concluzia acestei activități a fost că pentru reducerea fenomenului de abandon școlar este nevoie de efortul susținut și concentrat al tuturor, implicarea activă a autorităților locale, îmbunătățirea continuă a relației de colaborare dintre școală și familie.

„În ziua a doua a evenimentului am prezentat părinților un program literar-artistic susținut de invitații noștri – o trupă de teatru de marionete, dar și de elevii școlii care, alături de profesori, au pregătit un moment artistic ce a inclus poezii, scenete, cântece populare, dansuri populare românești, dansuri tradiționale specifice minorității rome și dansuri moderne”, au adăugat reprezentanții Școlii Gimnaziale Crucea.

Adauga un comentariu