Titlurile zilei

Un profesor universitar din Iași, expert în Industria Berii și Distilatelor, a dormit în Arestul IPJ după ce s-a îmbătat și a blocat cu mașina tot traficul din Smârdan! Avea o alcoolemie uriașă! (EXCLUSIV) – UPDATE

Publicat: 20 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un profesor universitar din Iași expert în Industria Berii și Distilatelor a dormit în Arestul IPJ după ce s-a îmbătat și a blocat cu mașina tot traficul din Smârdan Avea o alcoolemie uriașă EXCLUSIV - UPDATE
Profesorul Ștefan Sandu Ville Tudose, alături de polițiștii rutieri și aparatul alcooltest

Un profesor universitar din Iași a dormit în arest după ce s-a îmbătat și a blocat traficul pe Smârdan. Polițiștii au primit o sesizare din trafic, iar când au ajuns la fața locului, l-au găsit pe profesor într-o stare avansată de ebrietate. Testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie uriașă, de 1,46 miligrame de alcool pur în aerul expirat

UPDATE: Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi privind luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul TUDOSE-SANDU-VILLE STEFAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1, Cod penal. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului reţinut dacă nu este arestat în altă cauză. În baza disp. art. 227 alin. 2 Cod procedură penală ia faţă de inculpatul TUDOSE-SANDU-VILLE STEFAN, cu datele de stare civilă anterior menţionate, măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Un profesor universitar de la USAMV a dormit în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași după ce a urcat beat la volan și a blocat traficul pe strada Smârdan. Povestea începe marți 18.05.2021, în jurul orei 15:00, când un șofer a sunat la 112 și a spus că traficul este blocat de un șofer aflat la volanul unui autoturism marca Toyota. Apelantul a mai precizat că bărbatul aflat la volan pare să fie sub influența băuturilor alcoolice. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție. Agenții l-au găsit pe șofer și au aflat cine este. Bărbatul se numește Ștefan Ville Sandu Tudose și este profesor la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, din Iași.

„Pe 18 mai 2021, agenții din cadrul Secției III de Poliție au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, la aceeași dată, bărbatul ar fi condus un autoturism în municipiul Iași, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă”, a precizat ieri Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Ieri, profesorul a ajuns în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă. Surse din cadrul anchetei au precizat că profesorul avea o alcoolemie în sânge de 3,07 miligrame alcool pur.

Cine este profesorul ieșean Ștefan Sandu Ville Tudose

Ștefan Sandu Ville Tudose (38 de ani) este, din anul 2009, profesor de Industrie alimentară, în cadrul Colegiului Agricol și de Industrie Alimentară „V. Adamachi”, din Iași. În perioada 2007-2009, acesta a lucrat ca inginer tehnolog în vinificație la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași, precum și ca inginer consultant la SC EuroVino SRL Iași, firmă ce se ocupă cu procesarea strugurilor și condiționarea vinului.

În 1998-2002, ieșeanul a urmat cursurile Liceului-internat „Costache Negruzzi”, în perioada 2002-2007 a urmat cursurile Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” – Facultatea de Agricultură, Secția Tehnologia prelucrării produselor agricole- „Aspecte tehnologice și calitative ale unor sortimente de brânzeturi conservate prin opărire”, cu diplomă de inginer diplomat în industria alimentară. Mai apoi, în 2007-2009, a obținut diploma de master în domeniul „Tehnologia și controlul calității băuturilor”, „Studiul compușilor fenolici din vinurile roșii de Merlot și Fetească neagră obținute prin diferite procedee de macerare-fermentare în podgoria Iași”, iar, în 2007-2012, a efectuat la aceeași universitate „Studiul compușilor fenolici din vinurile roșii obținute prin diferite procedee de macerare-fermentare în podgoria Iași”.

În plus, profesorul, care și-a serbat ziua de naștere în urmă cu 4 zile și care vorbește engleza, italiana și germana, a participat mai multe proiecte de cercetare și formare profesională. Acesta are un permis de conducere categoria B. Acum, profesorul a rămas fără permis și are de dat explicații în fața legii. Cel mai probabil, permisul îi va fi anulat și riscă o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare.

Adauga un comentariu