Eveniment-Social

194 de ani de existență a Colegiului Național Iași! Iată cum a fost marcat momentul – FOTO

Publicat: 19 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Cu prilejul împlinirii a 194 de ani de existență, în cadrul Zilelor Școlii, Colegiul Național Iași a organizat ieri, 18 ianuarie 2022, începând cu ora 13.30, Workshopul – IT Med.

Evenimentul interactiv, realizat de către membrii Catedrei de Informatică și adresat elevilor pasionați de noile tendințe IT în domeniul medical, s-a desfășurat în format hibrid, în Sala de Festivități a Colegiului și pe platforma Zoom.

Temele abordate au avut  subiecte diverse: inteligența artificială, roboții, senzorii purtabili, realitatea virtuală și realitatea augmentată, dar și modalitățile de implementare și operare a sistemului de monitorizare Mediscan.

Despre noile tendințe IT în viitorul sănătății au avut intervenții invitații evenimentului: prof. univ. dr. Adrian Iftene – Decan, Facultatea de Informatică, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, conf. univ. dr. Gladiola Petroiu – Facultatea de Bioinginerie Medicală, universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași, drd. Ana Maria Vrâncianu – Medic specialist Chirurgie vasculară, absolventă a Colegiului Național, Iași, Iuliana Anton – Fondator WANTSOME, Academia Prietenoasă de IT, Karina Schröder – Junior sales account manager, Quartz Matrix.

Perspectiva elevilor pe această tematică a fost transmisă prin participanții la activitate, liceeni din clasa a  XI-a A: Ema Georgescu, Vlad Herțescu, Bogdan Duminică și Vlad Velnic.

Evenimentul a fost  moderat de Matei Ciobanu și Otilia Moraru, elevi în clasa a XI-a A, și a beneficiat de prezența doamnei director Elena Calistru.

 

Adauga un comentariu