Magazin

4 tipuri de materiale folosite pentru acoperişul din tablă

Publicat: 12 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
4 tipuri de materiale folosite pentru acoperişul din tablă

Acoperişurile metalice sunt considerate cele mai bune de pe piață şi pot fi realizate din oţel, aluminiu, zinc sau cupru. Vom trece în revistă caracteristicile celor patru tipuri de materiale pentru tabla acoperiş, precum şi avantajele şi dezavantajele acestora.

Tabla de acoperiş din cupru

Acoperişurile realizate din tabla de cupru sunt folosite de secole în întreaga lume. Cuprul este un metal extrem de durabil care, în medii propice, poate dura mult peste 200 de ani. Tabla de acoperiş din cupru este 100% reciclabilă, ceea ce o face o alegere minunată pentru o casă ecologică.

Cuprul este un metal foarte moale, caracteristică care îl recomandă pentru acoperişurile metalice silenţioase. Totuşi, tabla de acoperiș din cupru nu este recomandată în zonele predispuse la grindină, pentru că se poate deteriora uşor. Folosind tehnologia modernă de instalare care presupune montarea unor substraturi şi izolaţii pentru reducerea zgomotului cauzat de ploaie sau grindină, în aceste zone se poate folosi un alt tip de tablă de acoperiş.

Pe de altă parte, acoperişurile cu tabla din cupru sunt scumpe şi reacţionează uşor la oscilaţiile de temperatură, dilatându-se şi contractându-se mai mult decât alte metale. Acest lucru se poate controla, însă, prin folosirea unei tehnologii adecvate de instalare care trebuie luată în considerare la alegerea acestui tip de tablă acoperiş.

Tabla acoperiş din aluminiu

Exact ca şi în cazul cuprului, tabla de acoperiş din aluminiu este mai scumpă, dar oferă o protecţie superioară împotriva coroziunii produsă de sare. Din acest motiv, acoperişurile metalice din aluminiu sunt deseori recomandate pentru zonele de pe malul mării sau ale oceanului.

Cu toate că percepţia generală este că tabla pentru acoperiş din aluminiu nu este afectată de coroziune, realitatea este alta – aluminiul este un metal foarte activ, care reacţionează instantaneu la condiţiile atmosferice. Această reacţie rapidă, însă, este cea care protejează tabla acoperişului din aluminiu atât de bine de sare. Stratul exterior al aluminiului reacţionează cu oxigenul din mediu, creând un strat de oxid de aluminiu care protejează eficient straturile interioare ale metalului de orice tip de coroziune ulterioară.

Din cauza patinei neatractive din punct de vedere estetic, tabla de acoperiş din aluminiu este deseori vopsită, iar din cauza preţului crescut, tabla acoperiş din aluminiu este mai subţire decât în cazul celorlalte metale. Raportul rezistenţă / greutate a aluminiului este mai mare decât în cazul oţelului, iar panourile se pot dovedi prea subţiri pentru mediile cu vânt puternic sau grindină care pot deteriora acoperişul.

Tabla acoperiş din zinc

Zincul este un metal uimitor care poate dura peste 100 de ani, patina sa fiind eficientă pentru a masca zgârieturile. Datorită proprietăţilor naturale ale zincului şi a faptului că este uşor de modelat şi manipulat pentru a crea forme umitoare, tabla acoperiş din acest metal este recomandată în proiectele comerciale.

Zincul are punctul de topire mai scăzut decât celelate metale de acoperiş, ceea ce înseamnă că prelucrarea lui pentru a realiza tabla acoperiş necesită un sfert din energia necesară prelucrării celorlalte metale. Acest aspect şi faptul că este un metal 100% reciclabil, fac din tabla din zinc una dintre cele mai ecologice alegeri pentru acoperişurile metalice.

Unul din dezavantajele tablei de acoperiş din zinc este faptul că, dacă nu este vopsit, face o patină albastră – gri. În plus, de-a lungul zonelor în care se scurge apa, va apărea un reziduu asemănător cretei, considerat neatractiv şi inestetic. Totodată, zincul este un metal moale care poate fi uşor deteriorat de grindină sau vânturi puternice.

Tabla acoperiş din oţel

Oţelul este un aliaj care conţine fier şi alte elemente. Tabla de acoperiş din oţel este printre cele mai populare materiale folosite atât în clădirile rezidenţiale, cât şi în cele comerciale. Chiar dacă obţinerea oţelului se realizează cu un consum foarte mare de energie, gradul mare de reciclare îl recomandă ca un material de construcţie ecologic.

În comparaţie cu alte materiale, oţelul este cel mai accesibil ca preţ.

Cele mai populare tipuri de tablă acoperiş sunt cele fabricate din:

  • Oţel galvanizat – presupune folosirea unui strat de zinc pentru protejarea oţelului de coroziune. Această protecţie prelungeşte durata de viaţă a tablei de acoperiş şi încetineşte degradarea acesteia.
  • Galvalume – este similar cu oţelul galvanizat, zincul fiind înlocuit cu o combinaţie de aluminiu şi zinc.

 

Adauga un comentariu