National

AUR a anunţat că a depus un proiect de lege pentru încetarea stării de alertă

Publicat: 29 sept. 2021
Starea de alertă în România
Starea de alertă în România a fost prelungită

AUR anunţă că a depus, miercuri, în Parlament, un proiect de lege privind abrogarea Legii nr. 55/2020 prin care a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României, „unicul şi cel mai potrivit mijloc prin care putem reveni în cadrul constituţional caracteristic unui stat de drept şi unei democraţii funcţionale”.

„Indiferent de situaţia excepţională cu care se confruntă un stat democratic, acesta are datoria să identifice şi să utilizeze mijloace legale şi legitime de contracarare a pericolelor şi a efectelor negative. Întrucât prin rămânerea în vigoare a unei astfel de legi vădit neconstituţionale nu se realizează altceva decât perpetuarea încălcării normelor constituţionale, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, în detrimentul cetăţenilor, ale căror drepturi şi libertăţi sunt restrânse în mod nelegal, se impune abrogarea de îndată a Legii nr. 55/2020”, precizează deputatul George Simion, copreşedinte AUR.

Măsurile propuse de CNSU în contextul prelungirii stării de alertă, în România

1. Se propune menținerea coordonării operaționale a serviciilor publice de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, iar coordonarea poliției locale de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție se realizează în condițiile art. 521 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare.

2. Se propune menținerea obligativității asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, și obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.

3. Se propune menținerea obligației furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a-și organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.

4. Se propune menținerea obligației desfășurării, în regim permanent, a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

5. Se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

6. Se propune menținerea posibilității izolării și carantinării în condițiile art. 7, 8, 11 și 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și completările ulterioare.

7. Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.

8. Se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise și desfășurarea acestora în condițiile punctelor 9-38.

9. Se propune menținerea posibilității desfășurării activităților de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.

10. Se propune ca desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

11. Se propune ca desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.”, se numără printre măsurile propuse de CNSU.





Adauga un comentariu