Stiri si curiozitati

Când se stropesc roșiile cu piatră vânătă: Sfaturi utile pentru o cultură bogată

Publicat: 23 sept. 2021
roșii stropite cu piatra vanata
Pentru a fi eficient și pentru a dăuna culturii, dar nici oamenilor, tratamentul cu piatră vânătă poate fi aplicat înainte de înflorire și după formarea fructelor.

Dacă nu știi când se stropesc roșiile cu piatră vânătă, ai ajuns în locul potrivit. În acest articol îți vom dezvălui când poți aplica acest tratament roșiilor, pentru a avea o cultură bogată.

Piatra vânătă sau sulfatul de cupru este o sare a cuprului cu acidul sulfuric, având formula chimică CuSO4. Aceasta este folosită la fabricarea de zeamă bordeleză, împreună cu hidroxidul de calciu (varul stins), ca reactiv în chimia anorganică, ca mijloc de identificare pentru apă (cel anhidru) și la obținerea altor săruri de cupru. Dintre toate, cea mai cunoscută utilizare a pietrei vinete este pentru obținerea de zeamă bordaleză, un leac excelent pentru dăunătorii de grădină.

Când se stropesc roșiile cu piatră vânătă: Iată secretul grădinarilor

Pentru a fi eficient și pentru a dăuna culturii, dar nici oamenilor, tratamentul cu piatră vânătă poate fi aplicat înainte de înflorire și după formarea fructelor. Țineți cont de faptul că fructele trebuie să fie aproape de coacere, astfel încât de la stropire și până la recoltare să fie o perioadă de trei sau patru săptămâni.

De asemenea, trebuie să aveți grijă și la vreme: nu trebuie să bată vântul și nici nu trebuie să plouă. Tratamentul este necesar să fie aplicat dimineața devreme sau după masă. Stropirea plantelor în timpul zilei, atunci când este foarte cald, nu este benefică.

Rolul tratamentului cu piatră vânătă este acela de a preveni instalarea manei, a alternariozei și a bacteriozelor.

Recomandarea noastră este să folosiți pantaloni lungi, bluză cu mânecă lungă și ochelari de protecție, doarece piatra vânătă poate cauza iritații ale pielii, dar și ale ochilor. În caz de contact cu ochii, spălați imediat cu multă apă și consultați un specialist.

Soluţia nu pătrunde în fructe, dar rămâne pe coajă, deci spălați-le foarte bine înainte de consum.

 

Care sunt efectele sulfatului de cupru asupra oamenilor și animalelor

La mamifere, cuprul este necesar în doze foarte mici. Dacă este folosit greșit, el devine toxic. Pot apărea conjuctivita, leziuni ale pielii, probleme și iritații nazale, dar chiar și un sindrom pulmonar.

În cazul în care este inhalat, pacientul trebuie mutat la aer curat și contactați, de urgență, un medic. În caz de contact cu pielea, spălați-vă cu multă apă și săpun. Dacă iritația persistă, contactați un medic.

În situația în care produsul este vărsat accidental în cantități mari, informați autoritățile. Totuși, încercați să îl absorbiți, răspândind nisip uscat sau pământ.

De asemenea, scurgerea substanței în ape de suprafaţă, subterane sau în sistemele de ape uzate este interzisă. Doar un profesionist autorizat poate distruge materialele de ambalare și de retenție.

De unde provine denumirea de zeamă bordeleză?

Denumirea produsului rezultat din piatră vânătă și var stins, în franceză bouillie bordelaise, provine de la numele localității franceze Bordeaux. În limba franceză, adjectivul bordelais / bordelaise înseamnă „din Bordeaux”, „de Bordeaux”, „bordelez” / „bordeleză”.

Specialiștii susțin că acțiunea anti-criptogamică a acestui produs a fost descoperită, din întâmplare, de către viticultorii din Bordeaux, care și-au pulverizat parcelele cu un amestec de var și sulfat de cupru, pentru a face ca strugurii să pară stricați și să-i descurajeze pe hoți.





Adauga un comentariu