National

Cel mai tare hoț din România! A jefuit o casă și a îngropat televizorul furat

Publicat: 12 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cel mai tare hoț din România A jefuit o casă și a îngropat televizorul furat
un televizor a fost îngropat de un hoț după ce a jefuit o locuință

Scene desprinse din filme s-au petrecut în Buzău. Vorbim despre cel mai tare hoț. Acesta a dat o spargere de zile mari dar finalul nu prea l-a avatajat. Oamenii legii l-au găsit, iar bunurile furate au fost recuperate.

Hoțul a jefuit o casă din care a sustrass mai multe bunuri. Pentru a scăpa mai repede de bunurile furate şi de oamenii legii, bărbatul în vârstă de 43 de ani le-a ascuns în pământ.

Un bărbat a sustras mai multe obiecte pe care le-a îngropat

Bărbatul domiciliat în localitatea Baltă Albă din Buzău a crezut că va da lovitura vieţii lui. Acesta ştia despre o locuinţă că este nelocuită în perioada sărbătorilor de iarnă. Bărbatul înarmat cu multă speranţă a intrat în locuinţa respectivă de unde a sustras mai multe bunuri printre care şi un televizor LED. Pentru a scăpa, pentru moment, de marfa furată, bărbatul în vârstă de 43 de ani a îngropat bunurile. Oamenii legii şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat o percheziţie în locuinţa bărbatului. În cele din urmă, bărbatul și-a recunoscu fapta şi le-a indicat oamenilor legii locul în care a ascuns bunurile. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat în fața magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă:

„Fapta a fost sesizată poliţiei în data de 06 ianuarie a.c., de către o femeie în vârstă de 70 de ani care avea grijă de locuinţă, proprietara fiind plecată. Din verificări s-a stabilit faptul că bănuitul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, în perioada 24 decembrie 2020 – 06 ianuarie 2021 ar fi pătruns într-o locuinţă din localitatea de domiciliu prin forţarea sistemului de închidere şi ar fi sustras mai multe bunuri”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

Totuşi, nu este clar dacă aparatura furată mai funcţionează ţinând cont de condiţiile în care a fost depozitată. Sunt şanse mari ca bărbatul să trebuiască să îl despăgubească pe cel văduvit de bunuri.

Cel mai prost hoț din România poate fi din Iași

Totuşi, titlul de cel mai prost hoț poate fi acordat unui ieșean. Vorbim despre faptul că un bărbat care a încercat să jefuiască un magazin a căzut cu capul în toaletă. Că totul să capete o aliură comică, administratorul firmei în care a avut loc tentativa de furt i-a sunat pe anchetatori şi le-a spus că doreşte despăgubiri şi pentru vasul de toaletă spart. Bărbatul s-a ales cu o condamnare de 2 ani de închisoare.

Un alt bărbat care poate concura cu succes la aceeaşi categorie este Dumitru Hrinca, domiciliat în Vaslui. Întâmplarea este una extrem de comică. Rămas singur în casă, acesta şi-a dorit să facă rost de câțiva bani. Modul de operare i-a făcut până şi pe anchetatori să se distreze şi cu siguranţă vor avea ce povesti nepoţilor: hoţul a intrat în casa unei vecine care era plecată, a fost surprins în timp ce cauta lucruri de valoare şi pentru ca victima era prea săracă şi nu avea nimic de furat, a pus-o să-i facă de mâncare. În frigider avea doar ouă. Altă problemă a hoţului!… După ce i-a făcut un ou ochi, hoţul şi-a dat seamma că nu ar putea să-l mănânce pentru că avea faţa acoperită cu un tricou.

Adauga un comentariu