Local

Consilierii USR-PLUS și Cosette Chichirău vor să dea afară sute de angajaţi de la Primăria Iași

Publicat: 11 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Consilierii USR-PLUS și Cosette Chichirău vor să dea afară sute de angajaţi de la Primăria Iași
Cosette Chichirău alături de consilierii USR PLUS dorește să dea afară sute de angajați din Primăria Iași

Consilierii USR-PLUS dar și Cosette Chichirău vor să dea afară sute de angajaţi care lucrează la Primăria Iași. În cursul zilei de duminică. 11 aprilie 2021, aceștia participă la negocierile pe bugetul municipiului Iași.

Consilierii Locali USR-PLUS și deputatul Cosette Chichirău au explicat că și-au prioritizat un proiect prin care intenţionează să dea afară peste 400 de funcţionari din totalul de 650 care lucrează la Primăria Iași.

USR-PLUS propune demiterea a sute de funcţionari din cadrul Primăriei Iași

Proiectul cu care cei de la USR-PLUS au venit la negocierilr de la Primăria Iași este unul destul de controversat mai ales datorită faptului că ar contravine legilor din România și a statutul funcționarului public. Aceștia, în frunte cu liderul Cosette Chichirău vor să dea afară peste 400 de funcţionari publici care lucrează în Primăria Iași. Din considerentul că se dorește o micșorare a cheltuielilor bugetare. De altfel, la şedinţa de negocieri cu PNL pe cadrul proiectului de buget al Primăriei Iași, consilierii USR-PLUS nu au avut niciun obiectiv concret pentru dezvoltarea Iașului și concentrându-se doar pe proiectul menţionat mai sus:

Noi suntem acum într-o pauză, suntem în dezbaterea pentru bugetul Iașului. Vorbim despre venituri şi cheltuieli la modul general, despre cum să mărim veniturile la bugetul Iașului, cum să micșorăm cheltuielile (…) În primele două ore am discutat despre modalităţi de a crește venitul la buget, despre parcuri industriale şi cum am putea aduce Primăria Iași la nivelul Primăriei Berlin care are, nu știu, 200 de angajați, iar primăria Iași are 600 de angajați. Deocamdată nu avem concluzii. a menționat Cosette Chichirău, președintele USR Iași.

Primăria Iași s-ar putea trezi cu sute de procese

Dat fiind faptului că aproape toţi din sutele de angajaţi de care Cosette Chichirău vorbeşte că i-ar da afară ocupă funcţiile respective prin concurs, Primăria Iași s-ar putea trezi cu sute de procese ale oamenilor care se vor vedea nevoiţi să îşi caute de muncă în altă parte. De altfel, probabilitatea ca aceştia să câștige în instantă este una uriașă, ţinând cont de faptul că astfel de procese sunt câștigate extrem de ușor (au fost sute, mii de cazuri în România ultimilor ani).

Din aceste considerente, Primăria Iași ar putea plăti sute de mii de euro cu titlu de despăgubiri şi ar fi obligată să îi reangajeze. Deci, ceea ce propun consilierii USR-PLUS ar putea fi o adevărată bombă cu ceas.

Adauga un comentariu