Local

Crimă șocantă la Iași! O femeie a murit după ce a primit zeci de pumni în cap de la iubitul ei! Bărbatul și-a ieșit din minți când a aflat că mașina lui a fost împrumutată de către cea lângă care trăia!

Publicat: 07 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Crimă șocantă la Iași O femeie a murit după ce a primit zeci de pumni în cap de la iubitul ei Bărbatul și-a ieșit din minți când a aflat că mașina lui a fost împrumutată de către cea lângă care trăia
Judecătorii au arestat preventiv, pentru 30 de zile, un ieșean acuzat că și-a ucis în bătaie propria iubită: întreg scandalul a izbucnit de la un autoturism

Magistrații ieșeni l-au băgat în arest pe un individ cercetat după un incident extrem de violent. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele lui Ovidiu Moroșanu. Conform procurorilor, în urmă cu câteva zile, individul ar fi bătut-o pe concubina sa cu pumnii în cap, pe motiv că femeia i-ar fi împrumutat cuiva autoturismul lor

Încă o crimă macabră la Iași. O femeie a fost omorâtă în bătaie, dintr-un motiv incredibil, chiar de cel lângă care a trăit. Anchetatorii din Iași au anunțat că un bărbat din municipiul Iași a ajuns după gratii în urma unei crime. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis cererea făcută de anchetatori pe numele lui Ovidiu Moroșanu.

„Instanța admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ovidiu Moroșanu, pentru săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie, pentru o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Ovidiu Moroșanu”, au precizat magistrații ieșeni.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă. De altfel, aceasta a fost deja contestată de către ieșean.

Ieșeanul Ovidiu Moroșanu, cercetat pentru că și-ar fi ucis iubita în bătaie

Anchetatorii susțin că ieșeanul Ovidiu Moroșanu ar fi intrat în atenția lor în urmă cu câteva zile.

„Pe fondul unor neînțelegeri referitoare la cedarea folosinței unui autoturism, inculpatul de 56 de ani a agresat-o pe concubina sa, de 51 de ani, căreia i-a aplicat multiple lovituri (cu pumnii – n.r.) la nivelul capului, gâtului și peste corp, cauzându-i leziuni incompatibile cu viața, decesul victimei survenind pe data de 4 iulie 2021. Inițial, dosarul s-a aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, fiind vorba despre o infracțiune de violență în familie. Ulterior, cauza a fost declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Pe data de 5 iulie 2021, el a fost reținut pentru 24 de ore, iar, pe 6 iulie, am formulat o propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub acuzația de omor asupra unui membru de familie, propunere care a fost admisă de instanță”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

La audieri, ieșeanul a susținut că cearta ar fi pornit de la faptul că femeia ar fi împrumutat cuiva autoturismul lor. De asemenea, acesta ar fi recunoscut parțial agresiunea produsă.

Alte probleme pentru ieșean, tot din cauza mașinii

Surse judiciare au afirmat că individul din Iași mai are unele probleme cu legea. Astfel, acesta a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, sub acuzațiile de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe și fără permis. De altfel, procesul individului a început ieri, la Judecătoria Iași, cu o amânare.
Totodată, în acest dosar, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins în urmă cu două zile cererea formulată de Ovidiu Moroșanu de a-și părăsi locuința. Individul se afla în arest la domiciliu.

Adauga un comentariu