Descântec târziu

 Din când în când, moartea cade printre noi așa cum cad obuzele pe front, iar după ce se risipește fumul exploziei și după ce ne recăpătăm suflul, ne dăm seama că unul dintre ostași nu mai este. Din când în când, în războiul acesta permanent care este viața cotidiană, câte unul dintre noi pleacă mult prea devreme, în toiul luptei, fără nici un avertisment, pleacă pur și simplu. Așa a plecat acum Bogdan Patraș. Așa au plecat altădată Daniel Minciună, Nelu Gosav, Cristi Corozăl și alții.

Noi, cei care trebuie să mergem mai departe, rămânem o vreme dezorientați și triști, încercând să ne revenim din șocul acestei lovituri de obuz, care ne clatină și ne trântește la pământ. Încercăm să înțelegem ceea ce nu poate fi înțeles, nici repede și nici ușor: plecarea precipitată a soldatului de lângă noi, a celui lângă care, umăr la umăr, luptăm pe frontul vieții, fie în calitate de colegi, fie în calitate de prieteni, fie în calitate de parteneri de viață sau de rude apropiate.

    Uneori nu ne revenim niciodată după unda aceasta de șoc ci doar ne ascundem durerea undeva în adânc, așa cum ascund unii deșeurile radioactive, cu speranța că va rămâne ascunsă, acolo unde am încuiat-o, ca să uităm de ea. Alteori, ne revenim cu greu și încercăm, cu fiecare clipă, să ne continuăm drumul în această călătorie pe vaporul vieții, care, din când în când, oprește în câte-un port, ca să coboare cineva. 

stirilebzi.ro

Părintele Constantin Necula: „Fiţi întotdeauna de partea lui Hristos!”

Stirile PROTV

Occidentul a dat undă verde Ucrainei să atace Rusia. Zelenski a primit ce își dorea

    Pentru cel care coboară, uneori atât de grăbit de parcă ar avea de rezolvat o problemă ce nu suferă amânare, călătoria s-a sfârșit dar amintirea lui rămâne să trăiască odată cu noi, atâta vreme cât vom fi, călători pe vaporul cu pricina. Ne vom aminti de cei plecați înainte de vreme, la început mai des, apoi mai rar și poate că uneori, această amintire nu va veni singură ci însoțită de un descântec inutil și tardiv, un descântec născocit de poetul Adrian Păunescu, nici pentru morți, nici pentru vii, un descântec ca un balsam pentru durerea lăsată în noi, fără voie, de cei plecați în grabă.

Descântec de viață și moarte

Să fie de dulce, să fie de vară, 

Să fie de iarbă ajunsă la brâu,

Să fie de dragoste ultima oară,

Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,

Să fie cumva și de noi amândoi,

Să fie de rău și să fie de bine,

Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi

Să fie de cer și să fie de munte,

Să fie de mâine, să fie de azi,

Să fie de tâmplele mele cărunte,

Să fie de ceața ieșită din brazi.

Să fie de zi și să fie de noapte,

Să fie de clipa când vrei să și mori,

Să fie de gustul cireșelor coapte,

Să fie de drumul spre Malu cu flori.